Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 11/07/2023
Festival Film Viața Orașului

Începe a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara 

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Începe a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara  Share Începe a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara 
Începe a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara 


Începe a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara 

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

Proiecţiile şi celelalte evenimente se vor desfăşura la Cinema Victoria, Sala Capitol şi Grădina de Vară de la Filarmonica Banatul, Piaţa Traian, Faber şi Casa Artelor. Programul şi biletele pot fi găsite pe site-ul ceaucinema.ro.

Ediţia aniversară a festivalului se va deschide miercuri, 12 iulie, cu un cineconcert. Cunoscutul muzician timişorean Petre Ionuţescu („Trompetre”) va interpreta live o coloană sonoră pe care a creat-o special pentru filmul „Petrecerea de nuntă din Hardanger” („The Bridal Party in Hardanger”, 1926, regie Rasmus Breistein), considerat o capodoperă a perioadei mute din cinematografia norvegiană.

Începe a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara 

Filmul face parte din Focusul Norvegia pe care Ceau, Cinema! l-a pregătit în acest an în parteneriat cu prestigiosul Festival Internaţional de Film de la Bergen (BIFF).

În cadrul acestei secţiuni vor mai fi prezentate două dintre cele mai apreciate debuturi norvegiene recente, „Ultima primăvară” („Sister, What Grows Where Land Is Sick?”, 2022), în prezenţa tinerei regizoare Franciska Eliassen, şi „Gritt” (2021), cu participarea cineastei Itonje Søimer Guttormsen.

Începe a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara 
Ultima primavara

Focusul Norvegia cuprinde şi prima dramatizare a vieții pictorului Edvard Munch pe marele ecran, „Munch” (2023, regie Henrik Martin Dahlsbakken), precum şi primul film al marii actriţe Liv Ullmann, „Fata nesupusă” („The Wayward Girl”, 1959), realizat de cea mai importantă cineastă norvegiană, Edith Carlmar. În plus, Kjell Runar Jenssen, expert de la Cinemateca din Oslo, va susţine un masterclass despre cinematografia norvegiană.

Din programul Ceau, Cinema! nu puteau lipsi câteva dintre cele mai aşteptate premiere româneşti. Comedia „Încă două lozuri” (2023) va fi proiectată la Grădina de Vară, cu participarea regizorului Paul Negoescu şi a actorului Alexandru Papadopol.

Regizorul Alexandru Solomon va reveni la Timişoara cu cel mai nou documentar al său, „Arsenie. Viaţa de apoi” (2023), care tocmai a avut premiera la Karlovy Vary, iar Vlad Petri îşi va prezenta al doilea lungmetraj, filmul hibrid „Între revoluţii” (2023), laureat cu premiul criticii la Berlinale. „Mammalia” (2023), de Sebastian Mihăilescu, va fi putea fi văzut în prezenţa producătoarei Ada Solomon.

Începe a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara 
Arsenie. Viata de apoi

În secţiunea Proiecţii speciale vor fi prezentate producţia germană „Am putea la fel de bine să fim morţi” („We Might As Well Be Dead”, 2022), în prezenţa actriţei timişorene Ioana Iacob, care interpretează rolul principal, a regizoarei Natalia Sinelnikova şi a scenaristului Viktor Gallandi, şi producţia cehă „Ordinary Failures” (2022), a cineastei româno-maghiare Cristina Groşan, care va coordona şi Atelierul Ceau, Cineva!, dedicat primilor paşi în scenaristică.

Începe a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara 
Am putea la fel de bine să fim morţi

Tot aici sunt incluse şi două proiecţii aniversare: una care marchează 30 de ani de la lansarea filmului românesc „Vulpe-vânător” (1993, regie Stere Gulea), prezentat în versiune accesibilizată pentru persoane cu deficienţe de vedere, iar o alta la 80 de ani de la apariţia filmului „Lumină de vară” („Lumière d’été”, 1943), al marelui regizor francez Jean Grémillon.

Tema competiţiei din acest an este migraţia. Cele şase filme care concurează pentru Trofeul Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu”, realizate de regizori şi regizoare din Austria, Cehia, Israel, Italia, Polonia şi Slovacia, sunt „Sonne”, de Kurdwin Ayub, „Pâine şi sare” („Bread and Salt”), de Damian Kocur, „Măcar de-ar fi ars” („Somewhere Over the Chemtrails”), de Adam Rybanský (prezent la festival), „Prinţesa” („Princess”), de Roberto De Paolis, „Valeria se căsătoreşte” („Valeria Is Getting Married”), de Michal Vinik, şi „Victimă” („Victim”), de Michal Blasko.

Începe a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara 
Ordinary Failures

Juriul este format din actriţa Ioana Iacob şi regizorii Paul Negoescu şi Vlad Petri.

Printre cele mai căutate proiecţii din program sunt cele în aer liber de la Grădina de Vară. Aici vor putea fi văzute „EO” (2022), cel mai nou film al maestrului polonez Jerzy Skolimowski, câştigător al Premiului Juriului la Cannes şi nominalizat la Oscar, sau comedia franceză „Incredibil, dar adevărat” („Incroyable mais vrai”, 2022), de Quentin Dupieux.

În anul în care Timişoara este Capitală Europeană a Culturii, Ceau, Cinema! i-a invitat pe unii dintre cei mai influenţi oameni de film din România, alături de responsabili locali şi oaspeţi străini, pentru a discuta despre câteva dintre cele mai importante subiecte legate de industria cinematografică. Astfel, vor avea loc patru dezbateri despre festivaluri de film, starea cinematografelor şi importanţa programelor de educaţie cinematografică, în epoca platformelor.

Începe a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara 

Vorbitorii vor fi Tor Fosse şi Magnus Holtermann (Bergen International Film Festival – BIFF), Kjell Runar Jenssen (Cinemateca din Oslo), Tudor Giurgiu (TIFF), Miruna Berescu (Anonimul), Ligia Soare şi Mihai Mitrică (Animest), Alexandru Solomon (One World Romania), Ada Solomon (producătoare), Csilla Kató şi Dumitru Budrala (Astra), Monica Sebestyen (Cinema Arta Cluj-Napoca), Ioana Dragomirescu (Cinema Victoria Timişoara) şi Andrea Reisz (CinEd – Contrasens). Discuţiile vor fi moderate de Lucian Mircu şi Adina Baya.

Începe a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara 

Panelurile fac parte din proiectul „Ne vedem la cinema?! – Rolul cinematografelor de artă şi al festivalurilor de film în epoca platformelor”, finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene. Proiectul are ca obiectiv principal consolidarea relației bilaterale între România și Norvegia, dezvoltând o punte de legătură prin film.

Programul festivalului mai cuprinde un Focus Spania, care propune patru filme de succes recente, proiectate cu intrare liberă în Piaţa Traian, tradiţionala secţiune Filme Bănăţene, formată din scurtmetraje la a căror realizare au fost contribuit şi cineaşti din regiune, precum şi filme şi ateliere pentru copii.

Împlinirea a zece ani e marcată printr-o expoziţie aniversară, care poate fi vizitată zilnic, până duminică, la Casa Artelor, dar şi prin lansarea cărţii album „Ceau, Cinema! Din spatele scenelor”, semnată de Lucian Mircu, co-fondator al festivalului.

Detalii despre secţiuni, filme şi evenimente pot fi găsite pe site-ul ceaucinema.ro, precum şi pe paginile de Facebook şi Instagram.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Pelicula Culturală şi fondat împreună cu Asociaţia Marele Ecran.

Începe a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara 

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara–Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Sponsori: Vitas România, Groupama Asigurări.

Finanţat de: Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).

Parteneri: Asociaţia Marele Ecran, Bergen Internațional Film Festival (BIFF), Centrul Cultural German din Timişoara, Forumul Cultural Austriac Bucureşti, Institutul Polonez Bucureşti, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, Centrul Ceh Bucureşti, Ambasada Spaniei, Institutul Cervantes din Bucureşti, Institutul Italian de Cultură din Bucureşti, Institutul Francez din Timișoara, Institutul Francez din Bucureşti.

Cu sprijinul: Asociația Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, Asociaţia Ceva de Spus, Fundaţia Cartea Călătoare, Cinema Victoria, Animest, Ibis Timisoara City Center, TAZZ, Faber, Porsche Timişoara, Ovride, Timişoara la cutie, Casa Artelor – Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş, Oskar Foto, Atelier Print, Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Timiş, Claudia Roşu.

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută