Evenimentele NARAȚIUNI SONORE 2023 continuă toată săptămâna
Suntem în ultima săptămână NARAȚIUNI SONORE. Programul vă propune o audiție într-o frumoasă grădină, două concerte în piscină și pe malul Begăi și trei proiecții de film pe un teren de fotbal. Intrarea este liberă.
Audiție: ANTOINE RICHARD – Unde se întâlnesc râurile
Joi, începând cu ora 20:00, în grădina de la Institutul Francez din Timișoara, artistul francez Antoine Richard spune povestea a două râuri ce se unesc (audiție cu subtitrare în limba română), printr-un eseu radiofonic captivant, aflat la jumătatea distanței între documentar și ficțiune. “Unde se întâlnesc râurile” este o creație poetică documentară care își are originea în Montbéliard, o regiune cu multiple realități sociale și culturale.
Lucrarea explorează legăturile invizibile care îi unesc pe locuitorii unui oraș aflat într-o profundă transformare, unde comunicarea devine din ce în ce mai complicată. Prin metafora unei creșteri incredibile și inexplicabile a nivelului apei, această creație adună o multitudine de voci ale bărbaților și femeilor ale căror povești intime par să apară la suprafață în timp ce orașul dispare sub apă.
Performance: MIRIAN KOLEV – Sunetul abandonului
Vineri, începând cu ora 18:00, te invităm pe pontonul de canotaj de lângă Porto Arte la o interpretare muzicală cu înregistrări de teren din locuri și clădiri abandonate, realizate în sate fantomă din munții Bulgariei. În această regiune există peste 100 de sate cu o populație totală de aproximativ 1000 de oameni. În unele dintre ele sunt doar 2-3 locuitori, iar altele sunt complet abandonate de ani de zile și sunt treptat înghițite de pădure.
Pentru noi, oamenii, se poate spune că acesta este o pandemie a extincției, dar pentru natură este un proces complet natural și parte din ciclul său normal.
Trei proiecții de filme
Tot vineri, începând cu ora 21:30, vă așteptăm pe terenul de fotbal de la baza Constructorul la trei proiecții de film. Peisaje Invizibile de Ivo Bystřičan ne dezvăluie bogăția peisajelor sonore și importanța prezervării lor, iar seria de mini-filme Son seul / Wildtracks de Felix Blume ne plimbă prin lume cu umor, un microfon și 34 de bijuterii sonore. SYNTOPIA:BEGA de Andreea Săsăran și Abby Lee Tee se concentrează asupra florei și faunei și a interacțiunii acestora cu activitățile umane în cadrul sistemului de râuri și canale Bega.
Performance: MAKUNOUCHI BENTO – Ca un greier pe sticlă verde
Sâmbătă, de la ora 20:00, vă invităm în bazinul de la Baza Constructorul la un performance bazat pe field recording, o creație sonoră care explorează aventura auditivă a unui greier virtual pe o sticlă, plutind pe Bega.
Alături de Makunouchi Bento, pornim într-o călătorie sonoră a Begăi, de la începuturile sale liniștite în zonele rurale până la sfârșitul său haotic în centrul urban. Pe parcurs, veți întâlni diverse povești sonore pe care râul le poartă cu el, dezvăluind relațiile complexe dintre oameni și natură, cultură și mediu, trecut și prezent.
Veți observa, de asemenea, cum râul este transformat de zgomotul și poluarea din Timișoara, unde este redus la o simplă marfă și resursă. În cele din urmă, veți experimenta cum râul își încheie călătoria într-o ceașcă, simbolizând dominația și exploatarea naturii de către oameni.
Descoperă și programul permanent NARAȚIUNI SONORE 2023
Instalațiile sonore selecționate și propuse de curatorul Carsten Seiffarth pot fi văzute și ascultate până pe 10 iunie în clădirea Constructorul de pe malul Begăi. Programul de vizitare este următorul: de marți până joi, între orele 16:00 și 20:00, iar de vineri până sâmbătă, între orele 15:00 și 21:00.
Clădirea este populată sonor de coin-cidence de Nika Schmitt, o sculptură cinetică care își caută calea pe suprafețe neuniforme, și de Intervenție armonică de Raul Keller, ce transformă spațiul într-o cameră de rezonanță. Instalația sonoră Amnezie Minerală de Ioana Vreme Moser explorează evoluția și degradarea primei memorii programabile din evul mediu al digitalului și umbrele sale prin perspectiva unui dispozitiv învechit, care a ajuns aruncat pentru a forma terenuri pustii toxice peste stratul geologic al pământului.
Galeria 5 (fosta Frizeria Igiena) din centrul Timișoarei găzduiește SPIN – Centrul de informare turistică, un spațiu creat de Valentin Cernat și Ovidiu Pop, ce interoghează impactul turismului în societățile actuale.
Tot din programul de la Constructorul fac parte și 5 compoziții sonore cu înregistrări de la Port Cetate din cadrul Sonic Future Residencies. Le puteți asculta pe scările de pe malul apei.
Dacă ieșiți într-o plimbare pe malurile Begăi, în partea de sud-est, veți putea descoperi Natură captivă, o serie de steaguri instalate de artista Ana Kun, cu text decupat ce permite aerului să circule liber și să creeze un sunet liniștitor. Acestea comentează asupra experienței umane și non-umane a râului Bega. Mesajele pot fi citite privind peisajul prin deschideri, capturând câte o imagine și un sunet al naturii la fiecare pală de vânt.
De la plimbări sonore și evenimente ce pun în valoare proprietățile acustice ale diferitelor spații de-a lungul râului, până la concerte, proiecții și audiții în piscinele și în clădirile de pe malul Canalului Bega, proiectul NARAȚIUNI SONORE trage un semnal de alarmă, demonstrează un potențial și invită la creativitate cu privire la felul în care gestionăm azi relația cu Bega și mai ales modalitățile în care putem să-i afirmăm prezența în spațiul urban din viitor.
Programul complet poate fi accesat aici. Mai multe detalii se găsesc și pe canalele de comunicare SIMULTAN.org:
Website / Facebook / Instagram
NARAȚIUNI SONORE face parte din traseul Lumini captivante, dezvoltat de SIMULTAN.org, parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte și Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș.
Parteneri: Semi Silent, Singuhr projekte, Ecluze pe Bega, FAUT – Facultatea de arhitectură și urbanism Timișoara, STPT, Under the Bridge, Pelican, Agape artă&natură
Susținut de: Institutul Francez, Centrul Ceh București, Goethe Institut, Centrul Cultural German din Timișoara