Din mintea copiilor, un omnibus cinematografic emoţionant
Ce n-am da să mai fim încă o dată mici
Toată lumea este de părere că atunci când ești copil, viața e mult mai ușoară. Ce n-am da să mai fim încă o dată mici și să ne întoarcem în perioada în care cele mai mari probleme erau datul pe tobogan, testul cu tabla înmulțirii și prima iubire!
Ca adulți, avem tendința să uităm că ceea ce simțim nu s-a schimbat foarte mult, de-a lungul timpului. Doar am dat tensiunea de pe terenul de joacă pe cea de la locul de muncă, nu ne mai certăm pe jucării, acum, discuțiile se învârt în sfera baniilor și a responsabilităților.
Adevărul este că să fii copil este complex și dificil. Și cine ar putea să ne amintească mai bine de acest lucru decât ei înșiși?
De Ziua Copilului, pe 1 Iunie, intrăm în universul celor mici cu un omnibus alcătuit din șapte filme de scurtmetraj imaginate, scrise, regizate și filmate integral de copii și adolescenți, cu vârste între 8 și 18, intitulat Din mintea copiilor.
Proiectul este cu atât mai special cu cât expune realitățile cu care un copil se confruntă zilnic, așa cum le simte el, dar și preocupările care apar dintr-o imaginație prea bogată, uneori greu de ținut în frâu.
Șapte povești despre dragoste, dezamăgire, răzbunare, frică sau prietenie
Vorbim despre șapte povești despre dragoste, dezamăgire, răzbunare, frică sau prietenie, pline de momente comice sau, după caz, presărate cu multe lacrimi, cu schimbări majore de la un moment la altul, lucru foarte comun pentru orice copil sau adolescent. Toate apar pentru a-i împinge pe eroi pe buza prăpastiei, spre incontestabila schimbare și evoluție.
„Din mintea copiilor este acel film pe care toți adulții din lume și-au dorit să-l facă atunci când erau copii. E o evadare pentru fiecare copil în parte, o fugă din realismul de zi cu zi și un strigăt de libertate”, spune Daniel Nuță, actor, producător executiv și trainer.
Și pentru că nimeni nu se pricepe la copii mai bine decât copiii, s-a dorit cât mai puțină intervenție din partea adulților, arâtând tuturor celor aflați la începutul vieții că orice este posibil, chiar și atunci când ai doar 8 ani.
Actori cunoscuți, precum Daniel Nuță, Victoria Răileanu, Silviu Mircescu, Liviu Cheloiu sau Ana-Maria Moldovan au jucat cot la cot cu copiii, însă de data aceasta, au avut roluri secundare, lăsându-și proprii cursanți să se bucure de experiența rolurilor principale.
Din mintea copiilor va putea fi vizionat în cinematografele din România începând cu 1 Iunie 2023.
Text de Teodora Bratu | Filme | Premiere | Junior
Cinemap | Știri recomandări și programe filme