FENNE LILY: În sfârşit, avem un… “Big Picture”
Cu foarte puţin timp în urmă, tânăra cantautoare de Indie Folk britanică Fenne Lily şi-a lansat al treilea album, Big Picture, un remarcabil exerciţiu muzical de revizitare introspectivă a complicaţilor săi ultimi ani, pe care artista îl justifică prin faptul că
Citește și:“by documenting the most vulnerable parts of that time, I felt I reclaimed some kind of autonomy”.
Nu vă imaginaţi că discul ar fi (încă) o cronică sonoră a pandemiei, nu, fiindcă este vorba de ceva mult mai personal, de experienţele cu puternic impact emoţional pe care le-a trăit Lily în perioada de după lansarea LP-ului Breach (2020), care invită publicul să se familiarizeze cu sentimentele produse de ruperea unei legături ce părea promiţătoare şi cu modul în care a depăşit gradual efectul acestora.
Rezultatul, Big Picture, se relevă ca un peisaj muzical multistratificat, realizat într-o multitudine de culori şi nuanţe, interpretabil de fiecare ascultător în funcţie de luminozitatea stării sale de spirit în momentul în care intră în contact cu piese precum In my Own Time, Lights Light Up sau Dawncolored Horse.
Spre deosebire de mai intelectualul Breach, centrat cu un umor dulce-amar pe diferenţa dintre a fi singur şi a fi singuratic (consecinţă a faptului că a fost compus în timpul unei autoizolări a artistei… înainte de invazia coronavirusului), Big Picture este mult mai plin de viaţă şi de căldură, fiindcă tristeţea şi nostalgia sunt contrabalansate, în special prin pasajele instrumentale, de determinarea intensă a lui Lily pentru a-şi gestiona neliniştile şi temerile.
Născută în 1997, în Dorset, Fenne Lily a debutat la 21 ani cu albumul auto-produs On Hold – ce amintea niţel de abordarea muzicală a lui Sharon Van Etten sau Angel Olsen -, intrând apoi repede în atenţia publicului datorită turneului în care a cântat, inclusiv în SUA, în deschiderea lui Lucy Dacus, parte a supergrupului Indie format în 2018 cu Phoebe Bridgers şi Julien Baker, boygenius.
Nu mulţi artişti se pot lăuda cu mai mult de 20 de milioane de stream-uri pe Spotify pentru primul cântec pe care l-au compus, dar a fost cazul lui Fenne Lily (Top To Toe), invitată atunci de brandul de fashion Burberry să performeze la Paris datorită vocii foarte cool şi sound-ului ei de o distincţie aparte, doar că, prin On Hold, artista a demonstrat că refuză identificarea cu o anume imagine sau etichetă stilistică şi, de atunci, din fericire pentru melomani, continuă să surprindă constant în mod plăcut… iar acum, avem în sfârşit un Big Picture al lui Fenne Lily.







