We Singing Colors, duoul care cântă prin culori | ANDREI HAŢEGAN
We Singing Colors nu e printre cele mai cunoscute nume din muzica românească, dar se numără printre grupurile muzicale al cărui sound îți captează imediat atenția odată ce te intersectezi cu ei.
Au pornit simplu, de la un duo de chitară acustică și voce, al cărui nucleu e în continuare Roxana Niculae și Andrei Hațegan. Muzica lor se poate traduce în cuvinte printr-un rock alternativ, cu influențe indie, folk, country și pop cu mult optimism și bună dispoziție.
La finalul lunii martie au lansat Hopium, cel de-al treilea album de studio, pe care-l promovează de atunci în diferite concerte și festivaluri. Vara asta, printre aparițiile lor se numără și Rocanotherworld (22-25 iunie), la Iași.
Despre ei și muzica lor am stat de vorbă cu Andrei, jumătate din duo-ul care cântă culori.
Care sunt cele mai reprezentative trei culori pentru o trupă care se numește We Singing Colors?
Aș zice clar un galben pentru că îmi place să cred că sunt destul de solar și pozitiv.
Un roșu pentru că viața are și multă dramă și tristețe, asta poate și sub influența unor lucruri trăite personal ceva mai anterior, totuși înainte de album.
Și verde, unde nici nu mai are rost să explic pentru că înseamnă foarte multe, pornind inclusiv de la cum a pornit aventura trupei. De la stat mereu pe drumuri, cu multe concerte improvizate prin tot felul de locații, multe călătorii random prin tot felul de taxiuri, pădure, urcat pe munți.
Chiar glumeam cu Roxana și spuneam că ar trebui să mai facem și alt gen de imagini decât cu noi plimbându-ne pe coclauri.
Lucrurile astea cred, totuși, că au fost un drive pentru noi. Plimbările în natură, ce-i drept plecând de la mine, pentru că eu sunt mare fan al naturii. Un tip mai romantic, dacă vrei să spunem așa.
E al treilea vostru album. Organic, fiecare disc înseamnă o etapă de evoluție pentru orice artist. Care crezi că e această nouă fază pe care o surprinde Hopium la voi?
Cred că am umplut mai mult muzica pe albumul ăsta. Am folosit chiar și mai multe instrumente. Am plecat de la o formulă duo-acustică, practic de la un joc de chitră și voci. Și am ajuns să sunăm ca o trupă plină.
Unii zic că sunăm puțin ca The Amsterdams, fostul meu proiect din care am derivat We Singing Colors. Cred că sunt un pic mai elaborate piesele. Nu știu dacă neapărat și mai mature, nici nu îmi place prea tare cuvântul ăsta.
Dar ne place când îl ascultăm, ni se pare că sună cum ne-am dorit. La nivelul versurilor și al temelor abordate, nu cred că s-au schimbat foarte mult lucrurile.
Ne învârtim în jurul acelorași lucruri care ne interesează, ca și pe celelalte două albume. Și poate faptul că am lucrat cu mai multă lume e o schimbare la acest album. Am tras în mai multe studiouri.
Care e piesa care dă unui nou-venit “gustul” întregului disc?
Aici trebuie să zic că e o paletă destul de interesantă de piesă, în sensul că sunt lucruri foarte noi, compuse chiar cu două luni înainte de lansare, dar și idei de ani de zile care au stat acolo, alături de noi.
Probabil chiar prima piesă e cea care te introduce cel mai bine în vibe-ul general al albumului. Însă e destul de eclectic, deși are de la un cap la altul amprenta noastră.
Deci asta ar fi cântecul, chiar dacă nu l-am promovat mult prea mult. Nu i-am făcut încă un clip video, de exemplu.
Din zece piese, doar una singură e în limba română. Cum s-a strecurat ea acolo?
E a doua piesă a noastră în română, cealaltă fiind pe primul album. Inițial am pornit cu gândul de a compune mult în engleză, pentru că focusul era să cântăm și în afară pe cât de mult se poate. Și ne-am gândit că pentru a cânta în afară trebuie neapărat să ai piese în engleză.
Dar, din când în când, au apărut și mici sclipiri de română. Nu-mi dau seama dacă vine ca o nucă în perete, mie totuși mi se pare că nu. Chiar sunt curios cum o percep ascultătorii.
Asta dincolo de faptul că oamenii ne-au tot întrebat, după concerte, și chiar ajunsese să mă frustreze puțin la un moment dat, de ce nu facem mai multe piese în română. Însă eu zic că își găsește locul destul de okay acolo.
Ca sound e tot în aceeași zonă. De ce a ieșit în română?
Cred că pur și simplu sunt momente în care pui mâna pe chitară și așa curg versurile mai ușor, în limba română. Vrem să mai facem pe viitor și altele în română.
Nu o să te întreb de unde vine denumirea albumului, Hopium. Sunt curios însă ce v-a motivat să oferiți oamenilor o doză de “hopium”, de stare de bine?
Denumirea e destul de tricky. Inițial eu mă credeam atât de deștept și inventiv încât aveam impresia că eu am inventat cuvântul.
Am o listă de notițe în telefon în care-mi mai notez lucruri, jocuri de cuvinte, titluri bune pentru piese, albume. Și îl aveam și pe ăsta și m-am ofticat puțin când am descoperit că el chiar există și e utilizat. Chiar dă și denumirea unei mașini, în Franța.
De fapt nu e deloc pozitiv numele. Pentru că, de fapt, înseamnă un pozitivism fals. O metaforă pentru a te “droga” cu speranțe. Căutam cu Roxana ce ar putea să unească piesele astea.
Doar că nu am găsit o cheie comună, din versuri și tematici, și atunci am mers un pic în trecut la cum suntem noi de fapt ca oameni. Și cred că avem acest lucru în noi, de a încerca mereu să vedem partea plină a paharului.
Mi-ar plăcea să cred că suntem mereu într-o notă pozitivă și că nu cădem pradă negativității, depresiei și acestor afecțiuni și boli moderne. Iar tot ce facem muzical, în background, are și gândul ăsta.
Dincolo de a ne face pe noi să ne simțim bine atunci când cântăm și interacționăm cu oamenii, mereu a existat dorința de a le da oamenilor o stare de bine. Asta de când am început drumul în muzică și în continuare până în prezent.
E o chestie, poate, la prima mâna, dar destul de importantă pentru noi. Și, dacă ne gândim, a fost și pandemia care ne-a mâncat pe toți, în toate modurile, și simțeam nevoia să scoatem un produs muzical.
Așa că, prin toamna anului trecut, ne-am pus un deadline și uite așa am dat o doză de Hopium oamenilor.
De unde îți iei tu “hopiumul” tău?
Mai nou, de câteva luni, din cafea. Nu eram băutor de cafea, dar probabil coincide și cu faptul că muncesc mai mult. Și probabil are legătură și cu faptul că locuiesc într-o zonă cu corporații, unde văd mereu oameni care ies în pauze la cafea.
Sunt vreo trei cafenele și la un moment dat am zis “Ia să încerc și eu“. Nu înțelegeam deloc ideea de specialty coffee, dar m-au păcălit în final. [râde] Plus din plimbări.
Cred că astea sunt cele mai importante. Îmi place mult să merg pe jos și cu bicicleta.
Spuneai mai devreme că albumul a fost înregistrat în mai multe studiouri. Ce a generat dorința de a colabora cu mai multe locații și oameni?
În primul rând am fost nevoiți, pentru că discul nu a fost conceput ca o singură bucată pentru care mergem, petrecem două luni în studio și gata.
Multe idei, după cum povesteam, erau mai vechi, în timp ce altele au venit recent.
Am lansat și câteva single-uri care știam că vor fi într-un album. Așa că, s-a întâmplat ca unele să fie făcute într-o parte și altele în alte locații.
După care, mereu e vorba și de disponibilitatea oamenilor. Și a lor, dar și a noastră, pentru că toată lumea mai e și în alte proiecte și e mai greu să-i prinzi toți. Noi avem și două rânduri de băsiști și bateriști. Chiar și asta ne-a mai oprit puțin, în anumite momente.
Inevitabil, când ascult muzica cuiva, îmi pun problema care au fost influențele muzicale ale acelui om. În cazul tău, care sunt eroii tăi muzicali?
Bon Iver au fost clar o influență. Travis, Coldplay, Stereophonics, Julia Stone. Cam astea ar fi câteva nume.
Ce vă propuneați să aduceți nou pe piața muzicală acum 12 ani, când ați început?
Nu știu dacă ne-am propus.
Cum spuneam, a pornit mai mult ca o joacă. Știu sigur că am avut inițial gândul să combin filme cu muzică, așa că primele piese erau inspirate din diferite imagini din filme.
Dar sigur ne-am propus libertatea de a face muzică oricum îți trece prin minte. Ni se părea fain să fim asumați și de capul nostru.
După care, odată cu timpul, ne-am dat seama că totuși niște detalii tehnice care pot face să sune totul mai bine sunt de luat în seamă.
Sunteți acum, după 12 ani, acolo unde v-ați dorit? Unde ați vrea să fiți mai departe?
Inițial ne-am propus să cântăm mai mult în afara țării. Credeam că o să avem mult mai multe ieșiri, că lumea se deschide și că o să mergem să cântăm în Viena sau în Paris așa cum cântăm la Oradea sau Timișoara.
Din punctul ăsta de vedere nu suntem. Iar pe viitor rămâne tot ideea călătoriei cu muzica. Pentru mine e mixul perfect. Să cunosc culturi și oameni prin intermediul muzicii.
Mi-a plăcut de la început și aș vrea să se întâmple și în viitor. Sper să mai urmeze și albume, EP-uri, single-uri.
Interviu de EUSEBIU TUDOROIU | Muzică |Festivaluri | Interviuri
Foto header: seaembraces
