Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 17/05/2023
Artă & Cultură Festival Film

Regizorul chinez Sean Wang și actorul Ștefan Gota, la Moldova Film Festival

Laura Cozmîncă De Laura Cozmîncă
Comentarii Regizorul chinez Sean Wang și actorul Ștefan Gota, la Moldova Film Festival Share Regizorul chinez Sean Wang și actorul Ștefan Gota, la Moldova Film Festival
Program Moldova Film Festival 2023


Surprize cinematografice premiate internațional, dezbateri și invitați de excepție, la festivalul de film Moldova Film Festival, din cadrul Romanian Creative Week.

Cea de-a treia ediție a Moldova Film Festival, parte a secțiunii Content Creation a Romanian Creative Week (RCW), va aduce la Iași opt filme artistice și documentare premiate internațional, precum și invitați de excepție. Festivalul, care va avea loc în perioada 19 – 27 mai, în Sala Voievozilor a Palatului Culturii, va marca o serie de premiere.

Moldova Film Festival Iași 2023

 

În 19 mai, la proiecția de deschidere, drama cinematografică Here, va fi prezent Ștefan Gota, actor de origine română stabilit în Belgia. Artistul va veni la Iași atât pentru proiecția Here, care a câștigat, în februarie, competiția Encounters din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, cât și pentru a vorbi despre experiența alături de Teo Corban, care a jucat ultimul său rol în această producție.

Moldova Film Festival va avea, de altfel, un moment comemorativ pentru Teo Corban, la care se vor alătura fiica artistului, actrița Ioana Corban, și colegi de-ai săi de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

Festivalul de film din cadrul RCW 2023 va marca, totodată, și prezența consistentă a comunității de refugiați ucraineni de la Iași, prin proiecția filmului Hamlet Syndrome.

Ultima seară a festivalului va fi dedicată documentarului A marble travelogue, care a câștigat anul trecut premiul pentru Cel mai bun documentar internațional, la Duhok International Film Festival. Surpriza va fi prezența la Moldova Film Festival a lui Sean Wang, regizorul documentarului, aflat pentru prima oară în România. După vizionare, festivalul se va încheia cu o discuție cu tânărul regizor chinez apreciat pe plan internațional, moderată de Anda Zota, redactor-șef al revistei igloo.

Selecția de filme alese anul acesta se conturează în jurul conceptului #TheSenseOfWonder.

Lucrările cinematografice vor veni în întâmpinarea ideii de conservare a sentimentului de uimire și de admirație față de lumea naturală, exterioară, și cea intelectuală, interioară. În mijlocul culturii noastre hiper-tehnico-științifice, pare cu atât mai urgent să ne amintim ceea ce se pierde prea des și prețul pe care îl plătim pentru această pierdere – Caterina Pruteanu, curatoarea evenimentului.

 

Accesul la filmele din cadrul Moldova Film Festival se face pe bază de bilete, care pot fi achiziționate, contra sumei de 10 lei/biletul, de aici sau sub formă de abonament de aici.

Moldova Film Festival

Cele opt filme care vor putea fi văzute în cadrul Moldova Film Festival:

  • Vineri 19 Mai

Secțiunea Special Screening va inagura, în 19 mai, Moldova Film Festival, prin drama Here (Belgia, 2023). Here spune povestea lui Ștefan, un muncitor român în construcții care trăiește în Bruxelles și care este pe cale să se mute înapoi acasă. În semn de rămas bun, gătește o oală de supă cu resturile din frigider, pentru a o împărți cu apropiații. În mijlocul pregătirilor de plecare, întâlnește o tânără de origine chinezo-belgiană care îl oprește, însă, din drum.

  • Sâmbătă 20 Mai

Ghost Tropic (Belgia, Țările de Jos – 2019), în regia lui Bas Devos, va putea fi urmărit în 20 mai. Khadija, o femeie de serviciu maghrebiană, adoarme în ultimul metrou după o seară lungă la muncă. Se trezește la capătul liniei și nu are de ales decât să se îndrepte spre casă pe jos, în timp ce Bruxelles-ul doarme, ceea ce îi oferă ocazia de a admira îndeaproape frumusețea orașului pe care îl numește acum acasă.

  • Duminică 21 Mai

Hellhole (dramă, Belgia, Țările de Jos – 2019), în regia lui Bas Devos, va fi proiectat în 21 mai. Hellhole este un experiment artistic exigent despre alienarea resimțită în spațiul urban, portretul unui oraș răvășit în imagini enigmatice: în miezul său se află Bruxelles-ul și poveștile obsedante ale celor rătăciți în acest oraș.

  • Luni 22 Mai

Drama fantasy Piaffe (Germania, 2022), în regia lui Ann Oren, va putea fi urmărită, în 22 mai, în cadrul secțiunii Contemporay Masters. Filmul este povestea Evei, o artistă introvertită care se străduiește să creeze sunete pentru o reclamă în care apare un cal. Cuprinsă de energia unei cozi de cal care îi crește din propriul corp, ea seduce un botanist într-o aventură neobișnuită.

  • Marți 23 Mai

The cloud in her room (dramă, Hong Kong, China – 2020), în regia lui Zheng Lu Xinyuan, va fi proiectat în 23 mai. „Oniric”, „tranzitoriu”, „confuz în mod conștient” – aceștia sunt termenii folosiții de critici pentru a descrie filmul de debut al regizorului Zheng Lu Xinyuan, care o urmărește pe Muzi, o tânără care se întoarce în orașul natal Hangzhou, din China, al cărui peisaj s-a schimbat aproape complet.

  • Miercuri 24 Mai

Secțiunea Books on Film aduce, în 24 mai, documentarul Hamlet Syndrome (Polonia, Germania – 2022), regizat de Elwira Niewiera și Piotr Rosolowski. Cu câteva luni înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, în 24 februarie 2022, cinci tineri participă la o punere în scenă unică, ce își propune să traseze paralele între experiențele lor de război și Hamlet, piesa lui Shakespeare.

  • Joi 25 Mai

Drama Losing Ground (SUA, 1982), în regia lui Kathleen Collins, este una dintre primele lungmetraje realizate de o femeie afro-americană. Filmul, care va fi proiectat în 25 mai, este unic din multe puncte de vedere, dar mai ales pentru reprezentarea burgheziei afro-americane. Losing Ground este un exemplu rar de film feminist centrat în jurul unei protagoniste feminine de culoare, cu un comportament complex, intelectual și discret.

  • Vineri 27 Mai

Ultima proiecție, din 27 mai, va fi tot sub umbrela Special Screening: documentarul A marble travelogue (Țările de Jos, Hong Kong, Grecia), în regia lui Sean Wang. Cu o abordare blândă și un umor ironic, documentarul chinezo-olandez prezintă un proces care merge de la obținerea marmurei la producție, vânzare și consumator. Filmul face conexiuni complexe și evidențiază aspirațiile europene ale clasei de mijloc chineze într-un stil discret, dar care seduce din punct de vedere vizual.

 

DESPRE ROMANIAN CREATIVE WEEK

Aflat la cea de-a treia ediţie, Romanian Creative Week, care va avea loc la Iași în perioada 19 – 28 mai 2023, este organizat de Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), singura federaţie patronală reprezentativă la nivel naţional ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înfiinţată la Iaşi, în 2011, FEPIC a organizat peste 50 de acţiuni de promovare naţională şi internaţională a industriilor creative româneşti.

Partenerii FEPIC în organizarea RCW sunt: Primăria Municipiului Iași, Palas, Ministerul Culturii, Consiliul Județean Iași, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași.

Puteți urmări Romanian Creative Week și pe Facebook și Instagram.

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.