JUCĂRIA NOUĂ, o comedie cu DANIEL AUTEUIL: „În mare parte, personajul este cel care îl joacă”
Jucăria nouă (Le nouveau jouet), cel mai recent film semnat de James Huth, autorul memorabilelor Brice de Nice şi Lucky Luke, ce i-au pavat la vremea lor calea spre stardom lui Jean Dujardin, are premiera în România pe 19 mai şi se anunţă drept o comedie realmente savuroasă, ţinând cont că este o interpretare dintr-o perspectivă diferită a poveştii din clasicul Le Jouet, din 1976, regizat de Francis Veber, în care un ziarist amărât (Pierre Richard) devenea “jucăria” odraslei şefului său.
În noua versiune, Sami (Jamel Debbouze) trăiește fericit, dar la minima rezistenţă, într-un cartier din suburbii, alături de soția sa, care așteaptă un copil. Pentru a asigura nevoile viitoarei familii, se vede nevoit să se angajeze paznic de noapte într-un magazin cu produse de lux, deținut de Philippe Étienne (Daniel Auteuil), cel mai bogat om din Franța.
De ziua fiului său, Philippe inaugurează raionul de jucării al magazinului și îi spune acestuia că poate lua orice își dorește. Copilul îl alege drept noua sa jucărie… pe Sami. Care, dincolo de banii câştigaţi în plus şi de fractura socială dintre cele două familii, a lui şi a băiatului, începe să realizeze ce presupune paternitatea şi nevoia de împărtăşire în relaţiile emoţionale create între generaţii.
Prin amabilitatea Independenţa Film, distribuitorul peliculei în România, am obţinut mai multe detalii despre această nouă comedie de la interpretul lui Philippe, multipremiatul actor francez DANIEL AUTEUIL (Caché, The Lost Son, Jean de Florette), mai ales că acesta, vecin de cartier în viaţa reală cu Jamel ‘Numérobis’ Debbouze, căuta de mult un proiect în care să colaboreze cu simpaticul actor.
Cum vi s-a părut scenariul?
Că schiţează o foarte frumoasă comedie socială. E un film în spiritul vremurilor, ancorat în acestea şi cred că tocmai asta conferă forţă proiectului. Dar e însă şi un scenariu plin de umanitate, pentru că, oricât ai fi de bogat sau de sărac, ceea ce te uneşte cu ceilalţi sunt sentimentele.
Şi mi-a făcut mare plăcere că cele două lumi sunt puse împreună sub forma unei comedii, întrucât îşi păstrează astfel fiecare credibilitatea.
Aţi revăzut cumva şi filmul original sau v-aţi tinut departe de acesta?
A reveni asupra unui film nu-mi pune absolut nicio problemă, iar pe acesta l-am revăzut chiar de mai multe ori, pentru că îl găsesc magistral în rol pe Bouquet [Michel Bouquet, interpretul tatălui copilului în Le Jouet, din 1976 – n.r.] şi, până la urmă, am ajuns la o abordare asemănătoare a rolului, spre deosebire de Jamel, care şi l-a apropriat pe al lui şi l-a transformat într-unul care îi corespunde foarte bine.
Cum aţi descrie personajul Philippe Étienne?
Ca pe un bărbat apăsat de o responsabilitate uriaşă, aproape demolatoare: a moştenit un grup care trebuie transmis mai departe în bună stare, din generaţie în generaţie. E un mare patron, care se vede obligat să-şi ţină sentimentele în frâu.
Pe mine m-a amuzat să arăt cum se comportă ca şi cum ar avea tot timpul pe umerii săi o greutate imensă, cu o rigoare şi o răceală absolute. Uneori, e o plăcere să fii dezagreabil! 🙂
Dar de ce a devenit atât de rece şi de distant? Este o formă de apărare?
Pur şi simplu, poate aşa e caracterul său. Părerea mea e că a împietrit în felul ăsta prin educaţie, plus că nu trebuie uitat că şi-a pierdut soţia şi iubirea fiului său. Se poartă foarte neîndemânatic, dar pe mine mă tuşează prin faptul că, deşi face pe toată lumea să tremure, o singură persoană îl face să tremure la rândul său: fiul lui.
Ca atare, mi-a fost uşor să fiu rece şi distant ştiind că în el ardea dorinţa să-şi vadă copilul regăsindu-şi zâmbetul. Deseori, acceptăm un rol tocmai pentru ultima scenă. Şi a fost amuzant să-l joc fără să îi găsesc scuze: este un personaj ce permite comediei să existe.
I-aţi inventat un anume parcurs?
Niciodată! Eu sunt foarte îndepărtat de psihologie, care nu mă interesează câtuşi de puţin. Pentru mine, personajul este în mare parte cel care îl joacă şi care îşi aduce în rol propria sa doză de mister şi profunzime.
Este şi amator de artă.
Am fost prieten cu Gérard Lauzier [artist, autor de comics-uri şi cineast francez, 1932-2008 – n.r.], care îmi spunea că, în tinereţe, cumperi litografii, iar atunci când îmbătrâneşti, te apuci să cumperi picturi. Arta este un marker social foarte puternic pentru personajul meu.
Şi pentru că a frecventat câţiva mari colecţionari, el e capabil acum să revândă un Van Gogh pentru a cumpăra un obiect contemporan scump, dar fără valoare în ochii majorităţii oamenilor. Ceea ce contează pentru el este doar să devină proprietarul unor opere foarte costisitoare.
Este prima dată când filmaţi cu Jamel Debbouze.
În ochii mei, Jamel aparţine acelei specii de etern copil-clovn ce poate zice ce-i trece prin cap în societate. În privinţa asta, e extraordinar de credibil, ţine în mână filmul de o manieră magistrală, sub toate faţetele personajului.
Este formidabil că la el, nimic nu pare deplasat, nicio replică nu dă impresia că ar fi în afara contextului, tot ce spune e justificat de situaţia pe care o trăieşte personajul său. Şi asta pentru că e mişcător atunci când e simpatic şi nu pentru că este comic.
Text & adaptare de IOAN BIG | Interviuri
Citește aici mai multe Artilcole din FILM – PREMIERE.
