Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 02/05/2023
Lifestyle / Fashion

Alin Gălățescu | MAI a devenit LUNA MODEI

Alin Gălățescu De Alin Gălățescu
Comentarii Alin Gălățescu | MAI a devenit LUNA MODEI Share Alin Gălățescu | MAI a devenit LUNA MODEI
Alin Galatescu - luna modei


MAI a devenit LUNA MODEI

Încă de pe 1 Mai, luna se anunţă cu totul specială pentru lumea modei. Cel mai renumit eveniment de LifeStyle din lume, MET GALA – organizată la New York, de renumitul Metropolitan Museum – are ca temă pentru serata din prima zi a lunii, KARL LAGERFELD – „A Line of Beauty”, dedicată marelui designer dispărut în 2019.

Gala reprezintă şi vernisajul marii expoziţii cu aceeaşi temă. Pentru prima oară, oaspeţii vor fi îndrumaţi stilistic să abordeze ţinute exclusiv din brandurile pentru care a creat marele designer: CHANEL / CHLOÉ / FENDI. O să fie o mare sărbătoare a fashion-ului istoric şi contemporan.

În România, luna de evenimente începe pe 9 mai, la Palatul Parlamentului, cu Gala Caritabilă „ATIPIC BEAUTY”, dedicată femeilor cu probleme de mobilitate, eveniment creat de Magda Coman şi realizat în timp împreună cu Andreea Marin şi cu mine. Este o ediţie aniversară, împlinindu-se 10 ani de la prima Gală.

Luna Modei

Luna continuă, în mod excepţional, nu cu una, ci două ediţii ale evenimentului de fashion sub conceptul SOIREES DE LA MODE. Sunt în pregătire evenimentul aniversar – pentru 30 de ediţii ale SDLM – cu tema profund inedită: „Poezisul lui NICHITA STĂNESCU în moda românească”, în „Anul Nichita Stănescu”.

Apoi, după doar două săptămâni, ediţia cu numărul 31, dedicată marelui JEAN PAUL GAULTIER, „70 de ani”, creată împreună cu Ambasada Franţei.

luna modei alin galatescu

Finalul lunii este un regal de modă, conceput la Iaşi, în cadrul ROMANIAN CREATIVE WEEK, cu 50 de designeri din mai multe generaţii, reprezentând toate curentele creative importante din România. Moda o să fie aici în dialog cu celelalte arte creative reprezentative.

Se mai anunţă, în paralel, şi deschiderea a cel puţin două noi showroom-uri de modă românească autentică şi multe alte surprize interesante. În mod remarcabil, dacă internaţional, începe sezonul colecţiilor de Cruise, la noi, se dă startul marilor evenimente de fashion ale anului 2023. Târziu, dar intens şi ofertant.

O să le fim aproape!

Alin galatescu luna modei

Text de Alin Gălățescu | Fashion

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Esențiale

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.