Dirijorul Sascha Goetzel şi pianista Adela Liculescu la Ateneu
Joi 20 aprilie, vineri 21 aprilie 2023, ora 19:00, Orchestra Simfonică și Corul Filarmonicii „George Enescu” îl vor avea la pupitru pe dirijorul Sascha Goetzel care revine la pupitrul Filarmonicii pentru a prezenta publicului un program ce cuprinde Simfonia nr. 1, în re major, op. 25, “Clasica” de Serghei Prokofiev, Concertul nr. 1, în sol minor, pentru pian și orchestră, op. 25 de Felix Mendelssohn.


Din 2022, Sascha Goetzel ocupă funcţia de director muzical al Orchestre National des Pays de la Loire, şi al Orchestrei Naţionale de Tineret din Canada, afirmându-se pe podium drept un artist carismatic şi un remarcabil creator de programe inovative.
Solista concertului este Adela Liculescu, care debutează în stagiunea simfonică a Filarmonicii. Tânăra pianistă română stabilită la Viena este câştigătoare a unor premii importante: Premiul II la Concursul internaţional “George Enescu” (ediţia 2021), Premiul I la Concursul de la Berna (2018) şi Premiul I la cele două competiţii Brahms, desfăşurate în mai puţin de două săptămâni în anul 2017 (Pörtschach, Austria şi Detmold, Germania).


În continuarea programului, Orchestra Simfonică şi Corul Filarmonicii “George Enescu”, sub bagheta dirijorului Sascha Goetzel vor interpreta coruri din opere de Georges Bizet, Giacomo Puccini, Giuseppe Verdi, Arrigo Boito, Richard Wagner și Ludwig van Beethoven. Dirijorul Corului: Iosif Ion Prunner
Ateneul Român
Joi, 20 aprilie 2023, ora 19
Vineri, 21 aprilie 2023, ora 19
Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii “George Enescu”
Dirijor: SASCHA GOETZEL
Solistă: ADELA LICULESCU
Program
Serghei Prokofiev – Simfonia nr. 1, în re major, op. 25, “Clasica”
Felix Mendelssohn – Concertul nr. 1, în sol minor, pentru pian și orchestră, op. 25
Georges Bizet – Marșul Toreadorilor din opera Carmen
Giacomo Puccini – Coro a bocca chiusa din opera Madama Butterfly
Giuseppe Verdi – “Va pensiero” din opera Nabucco
Arrigo Boito – Prolog în paradis “Salve Regina” din opera Mefistofele
Richard Wagner – Corul Pelerinilor din opera Tannhäuser
Ludwig van Beethoven – “O welche Lust” din opera Fidelio
Giuseppe Verdi – Gran Finale din opera Aida
Dirijorul Corului: IOSIF ION PRUNNER
Mai multe informații despre acest concert pot fi găsite aici, www.fge.org.ro/calendar
Prețurile biletelor sunt:
- Categoria I: 120 lei
- Categoria II: 110 lei
- Categoria III: 100 lei
Biletele se pot cumpăra De la Casa de Bilete a Ateneului Român (Program: marți – vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar. Telefon: 021.315.68.75) sau online, accesând site-ul www.fge.org.ro – secțiunea „Calendar“.