ALEGERILE CLAUDIEI | Boygenius: The Record
În anul 2018, după lansarea celui de-al doilea album din carieră, Historian, compozitoarea americană Lucy Dacus (Night Shift, I Don’t Wanna Be Funny Anymore) declara într-un interviu realizat de publicația Vogue că își dorește să schimbe percepția ascultătorilor și criticilor în ceea ce privește genul (și sintagma) „women in indie rock”: „E minunat că oamenii au început să realizeze că piesele lor preferate sunt create de femei, dar mi-aș dori să nu mai fie atât de surprinși. Faptul că suntem femei este cel mai plictisitor lucru pe care îl poți spune despre muzica noastră.”
Câteva luni mai târziu, cântăreața a anunțat că s-a alăturat proiectului boygenius (nume ales ca o ironie la adresa stereotipurilor atașate femeilor din industria muzicală), alături de Julien Baker (Little Oblivions) și Phoebe Bridgers (Punisher), amândouă nominalizate, în anul 2021, la Premiile Grammy.
Astfel, primul lor EP, care poartă numele formației, a fost lansat pe 26 octombrie 2018, fiind format din 6 piese indie rock, scrise și produse în totalitate de cele trei.
Debutul, care ilustrează și păstrează perfect elementele muzicale personale ale artistelor (precum sensibilitatea specifică lui Bridgers, puterea vocii lui Baker sau chitara pe care o putem auzi în toate proiectele semnate de Dacus), se deschide prin piesa Bite The Hand, alături de versurile „I can’t hear you, you’re too far away/ I can’t see you, the light is in my face/ I can’t touch you, I wouldn’t if I could/ I can’t love you how you want me to”.
Albumul continuă prin Me & My Dog, care aparține stilului lui Bridgers prin inocența și melancolia sa, spunând povestea unui personaj captiv în realitatea din care vrea să evadeze: „I wanna hear one song without thinking of you/ I wish I was on a spaceship/ Just me and my dog and an impossible view”.
Mai departe, tema viselor, dezvoltată pe întreg parcursul EP-ului (și completată prin sentimente de furie, regret și tristețe) continuă în Souvenir („Pulling thorns out of my palm/ Working midnight surgery/ When you cut a hole into my skull/ Do you hate what you see?”), Stay Down, unde Baker cântă despre durerea de a nu fi înțeles de persoana iubită („I look at you and you look at a screen”) și Salt In The Wound, unde apare dorința celor trei de a scăpa de persoanele care profită de bunăvoința lor: „I’m gnashing my teeth like a child of Cain/ If this is a prison, I’m willing to burn my own chain”.
Proiectul se sfârșește prin balada Ketchum, ID, în care trio-ul vorbește despre un viitor trăit în statul american Idaho, un loc folosit ca simbol pentru dorința de a evada din prezent, într-un spațiu mult mai liniștit și simplu: „I am never anywhere/ Anywhere I go/ When I’m home, I’m never there/ Long enough to know”.
După succesul proiectului de debut, primul LP boygenius, the record, a fost lansat pe 31 martie 2023, alături de o introducere care îi aparține scriitoarei Elif Batuman (finalistă a Premiului Pulitzer) și de un scurtmetraj (the film) regizat de Kristen Stewart.
Albumul (format din 12 piese) începe, astfel, cu un mesaj clar (cântat în stil a cappella, ca o continuare a atmosferei din Ketchum, ID), care descrie atât relația dintre cele trei soliste, cât și iubirea pe care ele o poartă generațiilor anterioare, care le-au ajutat să ajungă unde sunt astăzi: „Who would I be without you, without them?”
Mai departe, 20$ (care îi aparține aproape în totalitate lui Julien Baker) vorbește despre sentimentele de libertate, rebeliune și neînfricare asociate adolescenței („It’s a bad idea and I’m all about it”, „In another life we were arsonists”), continuate și în Satanist („Will you be an anarchist with me?/Sleep in cars and kill the bourgeoisie”).
Păstrând puternicul element de storytelling specific celor trei compozitoare, piesele Emily I’m Sorry („I can feel myself becoming somebody I’m not”), True Blue („I can’t hide from you like I hide from myself”), Cool About It („I have to act like I can’t read your mind/ I ask you how you’re doing and I let you lie”), Revolution 0 („I used to think if I just closed my eyes I would disappear”), care amintește de Revolution 9 (The Beatles) și We’re In Love („I feel crazy in ways I never say/ Will you still love me if it turns out I’m insane?”) prezintă regrete din trecut, relații sfârșite, frici, greșeli ce nu pot fi reparate, amintiri care ne urmăresc ani de zile și o puternică dorință de a descoperi cine ești cu adevărat: „I’m 27 and I don’t know who I am”.
Un alt motiv prezent pe întreg parcursul albumului este și nesiguranța de sine, exprimată prin imposibilitatea de a-i face fericiți pe cei din jur (și prin frica de a nu-i dezamăgi), idee ilustrată perfect în Not Strong Enough („I don’t know why I am the way I am/ Not strong enough to be your man/ I tried, I can’t/ Stop staring at the ceiling fan”), unde trio-ul cântă despre depresie și folosește, ca referință (legată simbolic de numele grupului), piesa Boys Don’t Cry (The Cure).
Totuși, odată cu melodia Leonard Cohen („There’s a crack in everything, that’s how the light gets in”), în LP începe să apară și speranța, privită (la început) într-o notă ironică: „I am not an old man having an existential crisis at a Buddhist monastery/ Writing horny poetry/ But I agree”.
Astfel, când ajungem aproape de finalul albumului, Anti-Curse funcționează ca o acceptare a realității („I’m swimming back/ See, you don’t have to make it bad”), pregătindu-ne pentru sfârșitul proiectului, Letter To An Old Poet, în care Bridgers reintră în posesia propriei povești („You’re not special, you’re evil/ You don’t get to tell me to calm down/ You make me feel like an equal/ But I’m better than you and you should know that by now”), privind către un nou început: „I wanna be happy/ I’m ready”.
Text de CLAUDIA ALDEA
» Vezi alte articole din secțiunea ALEGERILE CLAUDIEI.
Foto Cover: The New York Times
