Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 07/03/2023
Film / Videodome

VIDEODOME | “JANE GOT A GUN” (2015, r: Gavin O’Connor)

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii VIDEODOME | “JANE GOT A GUN” (2015, r: Gavin O’Connor) Share VIDEODOME | “JANE GOT A GUN” (2015, r: Gavin O’Connor)
JANE GOT A GUN


“JANE GOT A GUN” (2015, r: Gavin O’Connor)

New Mexico, 1871, deci… Vestul Sălbatic. Jane îi spune poveşti copilului înainte de culcare, deretică, face aluat şi aşteaptă cuminte ca perechea sa, plecată cu treburi, să revină în sânul familiei. Pare femeia ideală pentru un colonist stabilit în mijocul pustietăţii. Soţul, Bill Hammond (Noah Emmerich), vânător şi negustor de blănuri, îşi face apariţia ciuruit, la propriu, de gloanţe, îi spune gemând că banda Bishop Boys le va face o ‘vizită’ şi că o va înţelege dacă va pleca cu fetiţa lor şi nu va mai reveni vreodată. Mai ales că bandiţii sunt furioşi fiindcă le-a împuşcat patru dintre acoliţi.

JANE GOT A GUN

Jane Hammond, fostă Ballard (Natalie Portman) încarcă pistolul cu o figură determinată şi o atitudine fals-sarcastică faţă de consortul imobilizat la pat (“If them bullets don’t kill you, and this storm you somehow brought upon us don’t kill you, goes without saying… I will kill you.”), lasă micuţa în grija unei familii de prieteni şi purcede la a îi solicita ajutorul unui fost iubit, Dan Frost (Joel Edgerton), ajuns să trăiască într-o solitudine mizerabilă, înconjurat de sticle goale de alcool şi orătănii care suplimentează fericite jegul din interiorul căbănuţei. “You don’t need a gunslinger, you need a goddamn regiment.”.

Refuzată sec, Jane continuă fără succes căutarea de mercenari în prăfuitul cătun Lullaby dar şansa ei este aceea că Dan revine în mod neaşteptat la sentimente mai bune şi i se alătură. “The film starts, for all intents and purposes, deficiently. Fades that go in and out, alluding to editing room insecurities. Photography is either stolen from Ford and Eastwood (how many vistas and squared doorways are going to be revered in this genre?) or covered in dust and mud as a sort of phony-baloney way of suggesting ‘grit’.” (Blake Goble, consequenceofsound.net).

Începe succesiunea de flashback-uri din “Jane Got a Gun”, care ne întoarce cu şapte ani în urmă în Huntsville, Missouri, în 1864. Mustăciosul purtător de pălărie melon John Bishop (Ewan McGregor) şi fratele său Vic (Boyd Holbrook, cunoscut din “Hatfields & McCoys”, miniseria TV câştigătoare de Primetime Emmy, filmată în parte în România) o acceptă pe Jane Ballard, al cărui logodnic a murit în Războiul Civil, în caravana de căruţe căreia îi garantează protecţie şi liberă trecere în drumul spre Vest. Aflăm că Dan Frost era bărbatul presupus decedat şi că o iubea cu devoţiune (sincer, aroma de ‘fairy tale’ a momentelor de tandreţe e prea puternică pentru a fi respirabilă şi erodează fondul unei drame Western clădite pe cinism, brutalitate şi violenţă).

Se conturează astfel triunghiul emoţional care stă la baza naraţiunii, mai ales că acestuia, revenit de la oaste viu şi nevătămat, îi trebuie doi ani să dea de urma femeii în New Mexico şi află chiar din gura lui Bishop că ea a dispărut cu Hammond, un proscris care are o recompensă de 2,000 de dolari pusă pentru aducerea sa viu sau mort. Adevărul despre trecutele peregrinări ale lui Jane, după cum bănuiţi, este altul, acesta fiind prezentat retrospectiv prin micile monologuri justificative ale lui Portman în faţa acuzatorului Edgerton, un maestru al utilizării de cuvinte adânci precum “Hmmm…” şi “Shhhh…”. În sfârşit, apare astfel totuşi unul dintre ingredientele esenţiale din reţetarul Western, dorinţa de răzbunare.

JANE GOT A GUN

Paranteză scurtă: prezenţa pe generic, inclusiv în postura de coscenarist, al australianului Joel Edgerton (care se intersectase deja cu Portman şi cu McGregor pe platourile de filmare la “Star Wars”, episoadele II şi III) şi al lui Noah Emmerich, nu este întâmplătoare, ei colaborând, ambii, cu cineastul Gavin O’Connor inclusiv la excelenta sa dramă “Warrior” din 2011. Revenim. Veteran hârşâit în tehnicile de guerilla practicate de bushwackerii Secesionişti din Missouri şi apoi capturat de rebelii Confederaţi în Bătălia de la Seven Pines din 31 mai 1862, personajul Dan Frost, frustrat în continuare că trebuie să îl apere pe cel care i-a furat iubita, trece între două înghiţituri de whisky la pregătirea terenului pentru a rezista asediului. “Only point of a battle, Jane, is to end it in your favor.”.

Hârşait… pe naiba, căci e atât de fermecat de dragostea vieţii lui încât stă lângă ea sorbindu-i cuvintele noaptea pe prispă, iluminat din spate din casă, ţintă perfectă chiar şi pentru un greenhorn cu probleme de vedere. Nu, serios… aşa se făceau lucurile se pare pe atunci în Vest când aştepţi resemnat apariţia unei duzini de bandiţi însetaţi de sânge sau când, eventual, ai de la bun început intenţia să transformi pe ecran hemoglobina într-un sirop diluat şi colorat Camp.

JANE GOT A GUN

The script, from Brian Duffield, Anthony Tambakis, and Edgerton, fails to transform the outlaws into much more than a device, the reason for Jane and Dan to end their long estrangement. They may as well be a pack of rabid dogs or a swarm of locusts.” (Matt Brennan, slantmagazine.com).

Problemele lui “Jane Got a Gun” sunt relativ simplu de identificat: se vorbeşte mult mai mult decât se vede pe ecran, drama fiind tratată aproape radiofonic, apoi, vizual, ambientul Western este anost, lipsit de personalitate (devine repede evident că Gavin O’Connor nu este în mod deosebit interesat de a aşeza naraţiunea contextual find interesat doar să scrijelească la suprafaţă, concentrându-se pe planuri apropiate sau primplanuri ale personajelor), dinamica de ansamblu e fluctuantă şi are o lentoare greu acceptabilă (până şi coioţii rămân fără voce aşteptând o schimbare de cadru), iar muzica nu îi face vreun serviciu putând fi suprapusă la fel de bine şi peste imaginile unui grup de beduini care traversează dunele Saharei pe cămile.

JANE GOT A GUN

Pe scurt, paradoxul fundamental este acela că o istorisire dramatică generată şi legată inexorabil de o perioadă tulbure din istoria Statelor Unite (anii de după Războiul de Secesiune când migraţia spre Vest s-a consumat nu doar din dorinţa de îmbogăţire, ci şi din năzuinţa de redobândire a libertăţii individuale de gândire, expresie şi a alegerii modului de trai) ajunge aproape vidată de semnificaţii prin obsesia cineastului pentru cei 3-4 protagonişti în detrimentul mediului în care aceştia evoluează, pentru ca, în final, să nu îi iasă aproape nimic din ce şi-a propus.

Este singura explicaţie plauzibilă pentru eşecul de public monumental şi a lipsei de strălucire al acestei pelicule blestemate de soartă, rămasă în faza de preproducţie timp de mai bine de trei ani (Lynne Ramsay ar fi trebuit să regizeze, Darius ‘Seven’ Khondji să stea în spatele obiectivului, Michael Fassbender să fie Dan Frost, iar Jude Law, Bishop), în ciuda unui scenariu pus în 2011 pe celebra “Listă Neagră” anuală a Hollywood-ului, a distribuţiei sonore şi al unor profesionişti de anvergură impresionantă (Mandy Walker, DoP-ul de la “Australia” lui Baz Luhrmann, monteurul Alan Cody care şi-a făcut mâna în echipa lui Steven Spielberg la “Jurassic Park”, şi “Schindler’s List”, plus autoarea OST-ului, Lisa Gerrard – “Gladiator”, “Ali”, “Layer Cake”).

Se vede incapacitatea lui Gavin O’Connor, cineast altfel experimentat în realizarea de pelicule inspirate din sport (“Miracle”, “Warrior”, “Brothers”), de a-şi alege (autorii scenariului sunt vechi colaboratori de-ai lui, dar fără vreo legătură cu genul Western) şi gestiona în mod eficace resursele creative pe care le-a avut la dispoziţie.

VIDEODOME | “JANE GOT A GUN” (2015, r: Gavin O’Connor)

Ca să o spun pe şleau, echipă bună cu talent şi experienţă dar prost aşezată în teren de un antrenor-jucător şovăielnic, venit parcă din alt domeniu al performanţei sportive. Sau, după cum sună verdictul colectiv Rotten Tomatoes, “Jane Got a Gun flounders between campy Western and hard-hitting revisionist take on the genre, leaving Natalie Portman’s committed performance stranded in the dust.”. Păcat, mare păcat de interpretarea excelentă a lui Natalie Portman şi de potenţialul personajului lui Ewan McGregor.

Cu prima nu reuşeşti să empatizezi suficient, iar al doilea, prin limitările rolului, pare mai degrabă un manierat aventurier filosof decât ‘ză mazăr end ză fazăr of ză bed gaiz’, care să te facă să te cutremuri de frică doar la auzul numelui său. Iată concluzia lui Peter Sobczynski, publicată pe rogerebert.com în anul premierei filmului, ce mi se pare îndreptăţită: “Jane Got a Gun is that it is nowhere near as bad as you might think – it has solid performances, a couple of impressively staged sequences and is more concerned with telling its story than in trying to reinvent or deconstruct the genre. The problem with the film is that it never quite finds that final spark of inspiration that might have made it worth seeing”. Cu toate astea, merită să încercaţi să-l vedeţi, căci poate impresiile vor diferi.

Text de IOAN BIG

Alte Articole, Știri din FILME-VIDEODOME.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută