Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 15/02/2023
Film

Cu 7 asasini şi-un urs narcoman… şi adulții se mai destind câteodată!

Silvia Trașcă De Silvia Trașcă
Comentarii Cu 7 asasini şi-un urs narcoman… şi adulții se mai destind câteodată! Share Cu 7 asasini şi-un urs narcoman… şi adulții se mai destind câteodată!
7 asasini şi-un urs narcoman


Cu 7 asasini şi-un urs narcoman… şi adulții se mai destind câteodată!

Luna februarie este destinată în cinematografe în principal entertainmentului, aducându-ne pe marile ecrane felurite tipuri de basme pentru oameni mari, plăcute şi ușor de digerat pentru publicul matur, cu haz, mister și acțiune din plin. Două dintre acestea ne-au atras atenţia în mod deosebit prin ineditul poveștilor…

Citește și:

Liga asasinilor

(r. Camille Delamarre)

Assassin Club, ce are loc în lumea spionilor internaționali și a asasinilor de elită, are o premiză ce aminteşte un pic de reuniunea de killeri din Bullet Train, promiţând să fie la fel de cool ca acesta. Printre ucigașii pe bază de contract, Morgan Gaines (Henry Golding) este cel mai bun dintre cei mai buni, dar când se vede angajat pentru a ucide șase oameni în întreaga lume, ajunge să descopere că toate „țintele” sunt asasini profesionişti, angajați pentru a-l omorî pe el, dintre care doar Falk (Noomi Rapace) se poate lăuda cu abilităţi apropiate lui… aparenţele pot fi însă înşelătoare.

Sub îndrumarea mentorului său, Jonathan Caldwell (Sam Neill), Morgan trebuie să îi anihileze pe Falk și pe ceilalți asasini pentru a se menține în viață, dar și pe iubita lui, Sophie (Daniela Melchior), folosită ca pion în jocul mortal, care-l forțează pe Morgan să facă un sacrificiu imposibil: singura cale de a-i salva viața este să și-o piardă pe a lui. Misiune… imposibilă? Premiera: 17 februarie.

Ursul narcoman

(r. Elizabeth Banks)

Titlul filmului: Cocaine Bear e suficient de sugestiv, dar mai trebuie ştiut că e bazat pe o poveste reală din anii ’80, deci… viaţa bate filmul, cea a ursului care a făcut supradoză, după ce a ingerat o pungă cu cocaină abandonată în nordul Georgiei, în 1985, rămas în memoria publică sub porecla de Pablo Eskobear. Altfel, filmul promite entertainment plin de umor negru şi… sângeros, după cum anunţă sinopsisul său oficial şi putem vedea în trailer.

Un grup caraghios de polițiști, infractori, turiști și adolescenți se grupează într-o pădure, unde un baribal (ursul negru american) de peste 200 de kilograme începe să atace cu sălbăticie pe oricine îi iese în cale, după ce înghite accidental o mare cantitate de droguri. Din distribuţie fac parte, printre alţii, regretatul Ray Liotta, în ultimul său rol, Keri Russell, O’Shea Jackson Jr., Christian Convery-Jennings, Alden Ehrenreich și Jesse Tyler Ferguson, iar regia este semnată de Elizabeth Banks (Charlie’s Angels). Premiera: 24 februarie.

» Vezi alte recomandări din capitolul CINE COMBO.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută