Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 14/02/2023
Film / Videodome

VIDEODOME | „5 FINGERS” (1952, r: Joseph L. Mankiewicz)

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii VIDEODOME | „5 FINGERS” (1952, r: Joseph L. Mankiewicz) Share VIDEODOME | „5 FINGERS” (1952, r: Joseph L. Mankiewicz)
„5 FINGERS”


„5 FINGERS” (1952, r: Joseph L. Mankiewicz)

Sub titlul derutant de “5 Fingers”, tandemul redutabil format din scenaristul Michael Wilson (“Planeta maimuţelor”, “Lawrence of Arabia”) şi regizorul Joseph L. Mankiewicz (“Totul despre Eva” şi “The Quiet American”, cineast polivalent, câştigător a patru premii Oscar) livrează, la exact un deceniu după “Casablanca”, unul dintre cele mai seducătoare filme de spionaj cu accente Noir din anii ’50, ţinând cont mai ales de faptul că naraţiunea se construieşte pe o fundaţie reală şi include în distribuţie actori europeni remarcabili, siliţi de regimul nazist în prima parte a secolului XX să se auto-exileze peste Ocean.

Citește și:

Să dăm start la pelicula alb/negru pe care nu am mai revăzut-o din zilele de glorie ale Cinematecii Române. Imagini de arhivă: în toamna anului 1950, un parlamentar britanic adresează în Camera Comunelor din Westminster o interpelare Secretarului de Stat, legată de cartea unui fost ataşat militar german la Ambasada Germaniei din Ankara, ofiţerul SD L.C. Moyzisch, care dă detalii despre Operaţiunea ‘Cicero’ (Der Fall Cicero), în urma căreia sute de documente secrete, inclusiv unele legate de proiectata debarcare din Normandia, au fost sustrase şi transmise nemţilor.

Povestea, adaptare cinematografică după carte, aparţinând lui Michael Wilson (nominalizat la Oscar pentru “5 Fingers”, dar câştigător în carieră a două statuete pentru “The Bridge on the River Kwai” şi “A Place in the Sun”), începe în martie 1944, la o recepţie oferită de către un ministru turc în cinstea corpului diplomatic.

„5 FINGERS”

Realizăm că avem de-a face cu un plot atipic  pentru Hollywood, chiar dacă este bazat pe fapte istorice care s-au consumat cu-adevărat, încă de la intrarea în cadru al blazatului bon viveur conte Franz von Papen – interpretat de John Wengraf, actor vienez emigrat în Marea Britanie în anii ’30 de teama pericolului nazist -, personaj real, fost Cancelar al Germaniei şi unul dintre sfătuitorii lui Hindenburg în perioada Republicii de la Weimar, prezentat în film ca marginalizat de acoliţii lui Hitler, trimis de aceştia ambasador pe malul Bosforului.

Alături de Von Papen, facem cunoştinţă în “5 Fingers” cu nespus de cinica dar încântătoarea contesă poloneză sărăcită (prin confiscarea proprietăţilor la ordinul lui Göring), văduva de origine franceză cu legături strânse peste Canalul Mânecii, Anna Staviska (Danielle Darrieux, remarcată încă dinainte de război datorită rolurilor din “Mayerling”/1936 al lui Anatole Litvak şi “Katia”/1938, adaptarea cărţii Prinţesei Bibescu), refugiată din Varşovia în Turcia neutră pentru că… “Bombs were falling. I felt I was in the way… Being bombed in London is not more attractive than being bombed in Warsaw.”.

„5 FINGERS”

Joseph L. Mankiewicz ne introduce inspirat într-un univers în care polii de atracţie se plasează pe trei paliere: aristocraţia nostalgică, ariviştii belicoşi şi oportuniştii lipsiţi de scrupule. “It would have required courage. I have none… the symbol of the good old days, that’s me.”, spune Contesa Staviska înainte de a se autopropune, fără succes, ca spioană în serviciul germanilor pentru a-şi securiza existenţa/nivelul de trai şi confortul cotidian, precum şi recuperarea avuţiei de care a fost deprivată, imediat după încheierea războiului. “She symbolized the world in which she lived, and which she loved, and she thought would never end. A world of infinite beauty, luxury and indulgence.”, spune Sir Frederic, ambasadorul Marii Britanii, care aparţine, ca şi Von Papen, aceluiaşi mediu conservator, regăsindu-se într-un context dinamic în care, personal, se adaptează cu mare dificultate.

„5 FINGERS”

În paralel, celălalt personaj principal, cetăţeanul britanic de origine albaneză Ulysses Diello (James Mason, nominalizat de trei ori la Oscar, pentru “A Star Is Born”, “Georgy Girl” şi “The Verdict”, rămas însă mai degrabă în memoria colectivă prin rolurile Brutus în “Julius Caesar” al aceluiaşi Mankiewicz şi Mareşalul Rommel în combo-ul “The Desert Fox/The Desert Rats”, al lui Henry Hathaway), care se dovedeşte a fi fostul valet al soţului Annei, ajuns acum majordomul ambasadorului Angliei, menţionatul Sir Frederic Taylor – interpretat de Walter Hampden, unul dintre cei mai importanţi actori de pe Broadway în perioada interbelică -, îi propune funcţionarului diplomat Ludwig Moyzisch (Oskar Karlweis), tot contra cost, vânzarea unor importante secrete politice şi militare din tabăra Aliaţilor, fără a fi câtuşi de puţin curios să citească ceva din documentele pe care le transmite fraudulos.

Spies are notoriously poor businessmen. They are patriots, frustrated liberals or victims of blackmail whose emotional involvement weakens their bargaining position and destroys sound business judgements.”. De la Berlin, SS-istul Ernst Kaltenbrunner aprobă plata exorbitantei sume de 20,000 de lire sterline dar, firesc, înmânarea banilor se face abia după verificarea autenticităţii documentelor, iar lui Diello i se dă numele de cod de către Joachim von Ribbentrop… Cicero. De aici încolo, algoritmul se stabileşte matematic în ceea ce priveşte livrările de informaţii şi recompensele financiare ulterioare.

„5 FINGERS”

Dacă naraţiunea s-ar fi menţinut în canoanele simpliste/schematice ale reţetelor consumeriste (cu o eventuală tentă propagandistică specifică perioadei hollywoodiene post-WWII), “5 Fingers” s-ar fi dus la fund, chiar dacă scenariul are la bază fapte reale. Ceea ce vine ca plusvaloare însă, peste interacţiunile dintre reprezentanţii celor trei paliere de care vorbeam mai sus, este o relaţie cu rădăcini… psihanalitice, cea emoţională, până aproape de limita de a deveni viscerală, dintre fosta stăpână şi fostul valet (Darieux şi Mason sunt absolut formidabili prin modul în care îşi gestionează ‘baletul’ interpersonal, cu ştaiful boieroaicei falite şi, respectiv, cu pragmatismul de ciocoi amoral al slugii… “If I have a disgust for anything it is poverty, and, if I have faith in the future of anything, it is in the future of money.”).

Femeia trebuie să-şi amaneteze un amărât de inel ca să aibă ce mânca iar cel din faţa sa are în buzunar purcoiul de bani dar se comportă, aparent, la fel de politicos, serviabil şi deferent. “There’s nothing as real as money”. Scriam ‘doar aparent’ întrucât “It is also true that no woman is a mystery to her husband’s valet… I keep thinking of myself as a man.”, după cum spune Diello cu un zâmbet subţire înainte de a-i propune fostei stăpâne să îi servească drept acoperire mondenă în schimbul unei sponsorizări constante.

„5 FINGERS”

Ghemul narativ începe să arate progresiv că are mai multe iţe decât ne-am aştepta: contraspionajul (“All spies, in time, outlive their usefulness.”), înşelăciunea justificată de atitudinea misogină şi de sentimentul refulat de inferioritate, substratul emoţional (visul despre Rio din copilăria matelotului albanez adoptat de britanici), presiunea apropo de operaţiunea Overlord (deschiderea celui de-al doilea front şi ofensiva Aliaţilor în Europa Occidentală), şocul şi panica, episodul etichetabil ca… spies on a train, goana după bani şi secrete din Turcia până în Brazilia.

Şi mai e ceva, care ne priveşte în mod direct… involuntara (sau nu) ironie cinică înglobată în scenariu. Mă limitez la un singur exemplu: confirmarea autenticităţii întregului set de documente adus de Diello se face în baza informaţiei că Aliaţii vor bombarda rafinăriile din Ploieşti pe 5 aprilie (în cadrul seriei de 10 atacuri aeriene care au avut drept ţinte inclusiv oraşele Bucureşti şi Turnu-Severin, anvergura incendiului provocat de cele 230 de bombardiere creând panică printre ploieşteni datorită faptului că pompierii locali fuseseră dizlocaţi în Capitală, atacată cu doar 24 de ore înainte), iar Kaltenbrunner nu ezită în a decide să… nu îi anunţe pe români de atacul iminent, doar pentru a avea garanţia veridicităţii documentului primit.

Diplomatul de modă veche Von Papen are o replică tragicomică: “If Ribbentropp found out Kaltenbrunner made a mistake and if Goebbels found out about Ribbentrop and if Himmler found out about Goebbels… it’s time that you understood we represent a government of juvenile delinquents!”. Fără alte divagaţii, în opinia mea, chiar merită să (re)descoperiţi acest film, mai ales că este accesibil într-o copie rezonabilă pe YouTube:

Text de IOAN BIG

Alte Articole, Știri din FILME – VIDEODOME.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută