Mani Neumann în concert la Braşov alături de trupa Farfarello
Mani Neumann vine împreună cu trupa Farfarello pentru prima dată la Braşov în concert. Evenimentul face parte din turneul naţional pe care trupa îl va susţine în ţară. Concertul va avea loc marţi, 28 februarie de la ora 20:00 în Deane’s Irish Pub & Grill.
Mani Neumann, supranumit şi Der Teufelsgeiger (Violonistul Diavolului), este considerat un maestru al viorii şi blockflöte. Modul său de a interpreta – melancolic, sălbatic ori excitant – este întotdeauna autentic, nonconformist şi imposibil de copiat. Mani este cunoscut în România şi ca urmare a activităţii sale de violonist în legendara formaţie Phoenix în cadrul căreia a cântat din anul 1978. A fost onorat cu premiul MTV – Lifetime Award şi decorat de Preşedintele României cu ordinul „Meritul cultural“ în gradul de „Cavaler“ pentru merite culturale deosebite aduse României. Din 1982 cântă împreună cu Ulli Brand în formaţia farfarello.
Cu această ocazie specială l-am provocat la un dialog despre trupa sa, noul album şi proiectele viitoare.
Vă aflați pentru prima dată cu trupa Farfarello la Brașov, ca parte a turneului național. Cât de conectat vă simți cu acest oraș ?
Brașov a fost unul dintre primele orașe pe care le-am vizitat, când am început să vin în România – cred că în 1991 am fost pentru prima dată la Brașov. A fost o experiență foarte frumoasă, mai ales în Poiana Brașov, pentru că era în mijlocul iernii și am plecat cu Nicu Covaci și Dan Chișu, au vrut să mă ducă într-o mică vacanță. Ne-am întâlnit să planificăm un turneu și Dan a vrut să ne ducă la Brașov, pentru că îi plăcea orașul și avea mulți prieteni acolo. A fost senzațional! Deci prima mea impresie despre Brașov vine de atunci.
Apoi am cântat de foarte multe ori, cu Phoenix, dar ultima dată am vizitat orașul anul trecut împreună cu bassistul meu, Urs Fuchs. Am prieteni care vorbesc limba germană în Brașov și am vrut să îi cunoască. Și lui i-a plăcut orașul foarte mult! Brașovul aduce puțin cu o categorie de orășele germane în care noi ne simțim foarte bine, are acest stil… Mi-a plăcut întotdeauna, am amintiri frumoase și era timpul să cântăm aici din nou!
În 2022 ați lansat albumul Kronung sărbătorind în același timp 40 de ani de la înființarea trupei Farfarello. Care este povestea albumului și cât de mult înseamnă acest album pentru voi?
Kronung înseamnă o încoronare, vine de la a așeza o coroană pe capul cuiva. În mod normal, planul nostru a fost un turneu aniversar – farfarello a împlinit 40 de ani chiar în timpul pandemiei. Aveam în plan cam 130 de concerte în Germania, România, Olanda, Franța… Ar fi fost un tur de forță – poate ultimul, pentru că nu ne mai doream neapărat o activitate concertistică atât de intensă. Urma să mă concentrez mai mult pe creație, pe muncă de studio, compoziție. Problema a fost că a venit pandemia și toate au fost anulate, n-am mai putut să sărbătorim nimic.
A fost un moment în care noi aveam foarte multă energie, pentru că pregătisem toate lucrurile astea, cu toate că nu ne-am gândit la un album nou.
Am făcut 19 albume, cumva consideram că sunt suficiente pentru cariera unei trupe… Dar a venit acest moment și toată energia noastră a trebuit să plece spre o direcție. Așa a apărut Kronung, ne-am retras în Spania și am lucrat la album, pentru că nu puteam să cântăm. S-ar putea să fie ultimul nostru album de creație, cu un concept, motiv pentru care l-am numit așa – este încoronarea unei cariere. Niciodată nu spun niciodată, bineînțeles, dar cam asta a fost ideea, de asta are acest titlu.
Care sunt trupele care v-au influențat stilul/sound-ul (de-a lungul timpului) și în ce fel/mod?
Nu avem o influență concretă, directă, în ceea ce privește structura stilului și sound-ul. Spectrul muzicii noastre este foarte larg, pentru că nu ne-am ferit să facem exact ceea ce am simțit – versatilitatea vine din sinceritate, din libertate în creație, în orice artă. Muzica noastră vine din clasică, din rock, din folclor european, în special balcanic… N-am avut neapărat formații care ne-au influențat, poate doar influențe individuale.
De exemplu, când Ulli a început să studieze chitara, a avut un profesor care lucra mult cu folclor balcanic – deci, în mod sigur o influență vine de acolo.
Pentru mine a existat muzica clasică, a existat și experiența cu Phoenix, care a fost total atipică… Urs, bassistul nostru, ascultă mult folk german… Deci, cumva, poate a fost o sumă de influențe individuale, din anumite puncte de vedere. Iar rezultatul este unic, este special. Muzica farfarello este o sumă a acestor personalități diferite, forța nu stă numai în interpretare. Ulli, de exemplu, pe lângă aportul pe care îl are în compoziții și stil, este și un instrumentist extraordinar. El reprezintă, de fapt, și secția ritmică – datorită lui nu avem nevoie de toboșar.
Are un timing extraordinar, este foarte bun și ritmic, dar și foarte creativ în interpretare, în același timp. E o combinație rară.
Eu, pe de altă parte, am început să cânt muzică rock într-o vreme în care vioara era foarte rară în acest gen de muzică. Sigur că existau violoniști extraordinari – sunt un mare fan al lui Jean Luc Ponty, de exemplu, dar el cânta cu totul altceva.
La începutul anilor ‘80 alături de Nicu Covaci și de formația Transsylvania Phoenix ați pus bazele unei opere rock intitulată Empire of Vampires. Cum s-a născut ideea acestui proiect muzical și în ce mod credeți că a revoluționat muzica voastră (prin aducerea în prim-plan a acestui gen muzical), rock-ul din aceea perioadă ?
Empire of vampires a fost un concept pe care l-a făcut Nicu, o idee pe care a avut-o în acele vremuri și care a fost foarte diferită, comparativ cu ethno-rockul care îl caracteriza. Am fost cu el în Nashville, cu acea operă rock, la invitația Uniunii compozitorilor din SUA. A vrut să o producă în SUA și a fost și la Hollywood, pentru că această operă trebuia să se concretizeze într-un film. Eu am rămas în Nashville atunci, dar știu povestea. Într-un cuvânt, americanii au vrut să o facă prea „Hollywood” și lui nu i-a plăcut asta… Nu acesta fusese conceptul lui.
Ideea este, însă, că Empire of vampires reprezintă o perioadă mai hard rock din istoria Phoenix.
Vioara mea există pe înregistrările din acea perioadă, au fost piese foarte bune în Empire of vampires, dar… altfel. Uite, piesa Apocalipsa – care este în playlist și astăzi! – este un bun exemplu. Varianta originală este în engleză, City of Angels și este de atunci. E un rock mai dur decât cel cu care românii sunt obișnuiți la Phoenix – asta a fost faza lui Nicu atunci, în această direcție. Eu m-am identificat mai mult cu alt feeling, din altă perioadă a creației, dar asta e o opțiune personală, e un fenomen de rezonanță cu o direcție sau alta.
În Germania au existat și materiale în care am avut un aport mai mare – primul disc, de exemplu, Transsylvania Phoenix – dar Empire of Vampires a fost creația exclusivă a lui Nicu, a fost ceea ce el a simțit nevoia să transmită atunci.
Care sunt proiectele viitoare ale trupei Farfarello?
Eu încep întotdeauna proiectele viitoare cu „aici și acum”. Viitorul începe mereu astăzi – sau cel puțin această activitate de a crea un viitor pe care îl dorești. Acum am decis să stau în România cel puțin jumătate de an, să facem niște turnee (acesta este primul, în februarie și martie). Am multe motive pentru asta, cel principal fiind că am nevoie de o pauză de la Germania. Din punct de vedere profesional ne este bine, dar simt nevoia să stau în altă energie, în altă inspirație. Și lui Ulli îi place aici, iar Urs… Cred că, după aceste turnee, n-o să mai vrea să plece înapoi în Germania.
Deci planul este să ne bucurăm de asta. M-am gândit și la un album în care să colaborăm cu muzicieni români, pentru că îmi doresc să avem această experiență.
