Realitate. În Laponia zilelor noastre, aproape de frontiera cu Rusia, oamenii îşi asigură în mod tradiţional existenţa în acel climat neprietenos în primul rând prin comercializarea cărnii de ren pe care o “recoltează” spre finele anului, în preajma Crăciunului, aspect ascuns vederii străinilor în tururile de vizitare ale fermelor, organizate pentru turiştii plătitori de bilete de peste 100 de euro, amatori doar să privească din sania trasă de snowmobil turmele de blânde animale şi, eventual, să le hrănească. Şi apoi, înfriguraţi… să guste o delicioasă supă de ren afumat.
“Rare Exports: A Christmas Tale”, filmul finlandezului Jalmari Helander, este o speculaţie extrem de originală care urmăreşte câţiva prieteni fermieri-vânători ce duc stoic, împreună cu familiile lor, o viaţă aspră în sălbăticie, într-un moment în care sursa lor anuală de venit (şi de… TVA) este măcelărită în masă, prezumtiv, de lupi. Doar că, în fapt, nu animalele sunt de vină, ci oamenii, o echipă de geologi care, sub pretextul unor studii seismice, forează de zor în vârful muntelui Korvatunturi în căutarea unui mormânt secret.
Surpriza apare când se dovedeşte că ocupantul acestuia, adevăratul Moş Crăciun, nu e mort, şi că, simultan cu masacrarea renilor, copiii încep… să dispară. Întrucât scenariul acestui Actioner atipic este aproape şocant prin ineditul său, voi încerca să evit spoilerele prin referiri detaliate la narativ, reamintindu-vă doar câteva lucruri necesare pentru înţelegerea contextului şi premisele de la care pleacă acesta… care, indirect, furnizează o sumă suficientă de indicii pentru a vă determina să vedeţi neapărat remarcabila comedie neagră cu accente Horror-Gore finlandeză.
“RARE EXPORTS: A CHRISTMAS TALE” (2010, r: Jalmari Helander)
Moş Crăciun, cel care aduce cadouri copiilor cuminţi, aşa cum îl ştim noi şi îl vedem în reclamele Coca-Cola, a fost promovat de creştinătate plecând de la imaginea şi faptele Sfântului Nicolae, episcop grec dintr-o provincie a Imperiului Bizantin ce a trăit în secolul IV, a cărui moaşte se găsesc actualmente în Italia, la Bari, iar notorietatea sa a crescut începând cu Evul Mediu (binecunoscuta dată de 6 decembrie, venirea lui Moş Nicolae).
Martin Luther a fost cel care, practic l-a inventat pe Moş Crăciun întrucât, în timpul Reformei sale, a dorit să conserve obiceiul dar să diminueze interesul copiilor pentru un sfânt sau altul (în acest caz, Nicolae) în favoarea lui Iisus Christos şi a comutat sărbătoarea pe 24/25 decembrie.
Nu toate au funcţionat însă conform aparatului de propagandă a Bisericii întrucât conştiinţa populară a conservat (şi încă o mai face) suficiente elemente păgâne/pre-creştine specifice unei regiuni sau naţii astfel încât nuanţele legate de mitologia personajului să nu fie puţine şi aş exemplifica doar prin menţionarea lui Krampus, în folclorul austriac membru a echipei Sfântului Nicolae/Moş Crăciun, responsabil cu pedepsirea copiilor care n-au fost cuminţi (până la măsura extremă a răpirii şi trimiterii lor în Lumea de Apoi), o figură păroasă aproape demonică, cu gheare, colţi şi coarne… nu întâmplător am menţionat aceste date.
Parte a parcului naţional Urho Kekkonen, Korvatunturi este un platou muntos aflat exact între Finlanda şi Rusia – pentru a-l vizita este necesară aprobarea politiei de frontieră – mai bine cunoscut în lume drept spaţiul unde se află… casa şi atelierul de jucării a lui Moş Crăciun (copiii scriu Moşului pe adresa ‘99999 Korvatunturi’, dar plicurile sunt direcţionate în realitate de poştă spre Santa Claus Village din Rovaniemi).
Dincolo de imaginea modernă acceptată planetar al unui “moş” bonom, ce aduce a bunic şi trăieşte la Polul Nord, Moşul tradiţional al finlandezilor este… altceva şi, pe limba lor, se numeşte Joulupukki. Cu origini detectabile în mitologia scandinavă, în universul lui Thor şi Woden, acesta este un personaj cu aspect de om-ţap sau berbec (să nu uităm aici de propria noastră referinţă, ‘capra’ din cetele de colindători bucovineni), îmbrăcat cu pantaloni şi haină de piele, toate roşii, a cărui sanie este trasă într-adevăr de reni, dar care nu au capacitatea să zboare, un personaj care ciocăne la uşă şi nu intră pe horn şi, foarte important, care… nu are neapărat darul şi misiunea de a bucura pe absolut toţi copiii.
Tocmai despre latura sumbră a lui Joulupukki este vorba în “Rare Exports: A Christmas Tale”, o comedie excepţională, semnată de autorul lui “Big Game”, actionerul cu Samuel L. Jackson ce a rulat la noi în 2015 sub titlul “Ţinta: Preşedintele”, şi, garantat, pot afirma că nu veţi mai vedea vreodată un asemenea film despre Moş Crăciun, deci merită încercat. Mai ales de către cei care au savurat zilele astea în cinema filmul lui Tommy Dead Snow Wirkola, “Violent Night” aka “Crăciun de coşmar”.
Pe Onni Tommila, interpretul personajului principal din “Rare Exports” şi “Big Game”, alături de tatăl său Jorma Tommila, îl veţi reîntâlni anul viitor şi în noul film al lui Jalmari Helander, “Sisu” (“Immortal”), despre sângeroasele şi ultraviolentele aventuri din perioada WWII ale unui căutător de aur în pădurile Laponiei, după ce se ciocneşte prin pustietate de un pluton de exterminare nazist. Reţineţi deci… Sissu!
» Vezi alte articole din capitolul VIDEODOME.
