Meniu Zile și Nopți

Unde mergem să ne dăm cu schiurile sau cu placa, în țară sau afară

vacanta de iarna unde schiem
foto-pexels-evgenia-kirpichnikova

Încălzirea globală și schimbările climatice din ultimii ani au făcut ca iernile și zăpezile de altă dată să întârzie din ce în ce mai mult, dar putem fi siguri că la un moment dat ele își vor intra în drepturi așa cum se cuvine. Cum se zice, mai bine mai târziu decât après târziu.

În cele din urmă Winter is coming! și întregul regat al iubitorilor de sporturi de iarnă ar face bine să se pregătească din timp, nu doar cu echipamentul, dar și cu plănuirea unei escapade până pe una din pârtiile din țară sau, de ce nu, din afară.

Iată câteva dintre opțiunile pe care să le ții pe speed dial, în bookmark sau scrise cu markerul pe placă. Începem cu cele de peste hotare, iar apoi vom reveni, ca întotdeauna, acasă.

Audio

Ascultă-ți vacanța în format audio

vacanta-de-iarna-unde-schiem-Val-Thorens
Val Thorens, foto shutterstock

Val Thorens, Franța

Având în vedere că francezii investesc în mod constant în infrastructura montană, întotdeauna e o experiență plăcută să mergi la schi în țara croissantelor.

Val Thorens este una dintre cele mai bune stațiuni de schi nu doar din Franța, dar chiar din întreaga UE. Este situată la 2300 de metri altitudine și poți să fii sigur că vei găsi zăpadă aici în oricare dintre lunile de iarnă.

Asta pentru că, de obicei, se poate schia chiar timp de 8 luni pe an.

Nu mai trebuie să spunem că peisajele din Alpi sunt absolut spectaculoase, dar după ce ai încheiat ziua de dat pe pârtie, aici vei avea și multe opțiuni de distracție, Val Thorens fiind renumită și pentru numeroasele cluburi, restaurante, spa-uri de top etc.

vacanta-de-iarna-unde-schiem-Bansko
Bansko, foto shutterstock

Bansko, Bulgaria

Bansko este deja pământ românesc. La 7 ore de mers cu mașina din București, stațiunea bulgară ocupă un loc fruntaș în topurile românilor, după Poiana Brașov.

Beneficiile sunt destul de multe față de alte stațiuni din țară. De exemplu, prețurile sunt mai mici ca în România, unele pârtii ajung chiar și la 2600 de metri altitudine, există peste 70 km de pârtie amenajate, iar 16 instalații asigură transportul.

În plus, Bansko oferă o combinație unică între o stațiune de schi foarte bine dezvoltată și un oraș istoric, ceea ce, din nou, face acest loc perfect o vacanță completă.

vacanta-de-iarna-unde-schiem-kitzbühel
Kitzbühel, foto shutterstock

Kitzbühel, Austria

Trecem de la ultra accesibil, la una dintre cele mai luxoase stațiuni de schi din Europa. Pentru cei care-și doresc ceva cu adevărat memorabil, dar dispun și de un buget mai generos, există Kitzbühel, cunoscută și sub numele de „Kitz”.

Stațiunea austriacă se găsește între munții Hahnenkamm și Kitzbüheler Horn, iar aici în fiecare iarnă, pe pârtia Streif din Hahnenkamm, are loc Cupa Mondială de Schi Alpin. Găsești peste 170 de km de pârtie de diferite grade de dificultate (mai mult ca lungimea tuturor pârtiilor din România).

Cei pasionați de snowboard se pot bucura de kicks, rails și alte obstacole în parcul Hanglalm. Stațiunea are și un centru medieval cu străzi pietruite și întortocheate, pline de restaurante de top și magazine de lux.

vacanta-de-iarna-unde-schiem-kitzbuhel-ski-resort-austria-credit-kitzbuhel-tourist-office
credit-kitzbuhel-tourist-office

Să nu uităm, totuși, că avem și noi în țară câteva stațiuni de schi cel puțin interesante și cu o ofertă bună pentru toți cei pasionați de sporturi de iarnă. 

vacanta de iarna unde schiem facebook-com-PoianaBrasovRomania
Poiana Brasov, foto: facebook-com-PoianaBrasovRomania

Poiana Brașov

Bineînțeles, Poiana Brașov rămâne cea mai populară stațiune aleasă de turiști, aflată la o altitudine de 1020 de metri, între masivele montane Postăvaru, Piatra Craiului, Bucegi și Piatra Mare.

În prezent are o ofertă de 12 pârtii moderne și un domeniu schiabil de 25 de kilometri.

Aici veți găsi pârtia Drumul Roșu, una dintre cele mai lungi din România, cu o lungime de aproape 5 km și cu un grad de dificultate mediu-ușor. Cea mai scurtă pârtie, dar și una dintre cele mai dificile, poartă numele de Kanzel și are doar 297 de metri lungime.

Dacă abia explorezi acest sport de iarnă, poți apela cu încredere la Bradul și Stadion, cele două pârtii adresate începătorilor. Poiana oferă multe opțiuni de cazare și are și câteva restaurante care sunt atracții în sine, cum ar fi Stâna Turistică.

vacanta de iarna unde schiem straja
Straja, foto: skistraja.ro

Straja

În Munții Vâlcan, la 1445 de metri altitudine, în județul Hunedoara, se află Straja, stațiune de schi relativ tânără, având în vedere că a fost dată în circuit în urmă cu 20 de ani.

Vei găsi aici 12 pârtii de schi, dintre care 5 beneficiază de nocturnă. Straja se mândrește cu pârtia care-i poartă numele, cu o lungime de 8,1 km. Domeniul schiabil este de aproximativ 26 de kilometri, din care trei sferturi beneficiază şi de instalaţii de zăpadă artificială.

Nu este foarte ușor de ajuns aici cu mașina, dar dacă vrei o aventură, atunci trebuie să știi și că la final te așteaptă peste 300 de opțiuni de cazare.

vacanta-de-iarna-unde-schiem-ranca
Rânca, foto facebook.com/SkiResortTransalpina

Rânca

Rânca e o stațiune de schi cu adevărat specială, având în vedere că are cel mai lung sezon, pentru că stratul de zăpadă se depune începând cu luna septembrie și se menține chiar și până în mai.

Drumul până la Rânca este în sine o vacanță, deoarece stațiunea se află la peste 1600 de metri altitudine, pe unul dintre cele mai frumoase drumuri din România, Transalpina.

La Rânca se găsesc 6 pârtii de ski, cu dificultate uşoară şi medie. Cea mai lungă pârtie de schi are peste 800 de metri. Există şi o pârtie pentru săniuş amenajată pentru copii, iar urcarea se face prin două staţii de teleschi.