Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 14/11/2022
Artă & Cultură / Performing arts

Povestea celebrului Don Quijote, pe scena Operei Brașov

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Povestea celebrului Don Quijote, pe scena Operei Brașov Share Povestea celebrului Don Quijote, pe scena Operei Brașov
Don Quijote Opera Brasov


Săptămâna aceasta, în cadrul Festivalului de Operă, Operetă și Balet 2022, ediția a XIX-a, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța vă prezintă „Don Quijote”, balet pe muzică de Ludwig Minkus. Spectacolul are la bază capodopera literaturii spaniole, „Don Quijote de la Mancha”, scrisă de Miguel de Cervantes.

Evenimentul are loc sâmbătă, 19 noiembrie, dar până atunci vă invităm la Recitalul de la ora cinci.

Miercuri, 16 noiembrie 2022, de la ora 17.00, vă așteptăm la Muzeul „Casa Mureșenilor”, la Recitalul de la ora cinci, susținut de solistele Operei Brașov: Mădălina Bourceanu – soprană, Maria Catrina – soprană, Nicoleta Chirilă – soprană, Anda Pop – soprană, Cristina Radu – soprană, Sonia Hazarian – mezzosoprană, acompaniate la pian de Ovidiu Mezei. Prezintă: Simona Manole.

Recitalul de la ora cinci

În programul recitalului, vă veți putea delecta cu cele mai frumoase pagini din musical-urile care au făcut istorie: „My Fair Lady” de Fr. Loewe, „Cats” și „Aspects of Love” de A.L. Webber, „Kiss me, Kate” de C. Porter, dar și piese de pe coloanele sonore ale unor filme celebre, cum ar fi „Luminile rampei”, „Vrăjitorul din Oz” sau „Breakfast at Tiffany’s”.

  • Recitalul durează o oră și nu are pauză.

Preț bilete: 6 lei – adulți, 4 lei – pensionari și 1,5 lei – elevi, studenți. Acestea se pot achiziționa de la sediul Muzeului „Casa Mureșenilor” (Piața Sfatului nr. 25), înainte de începerea evenimentului.

Sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, în cadrul Festivalului de Operă, Operetă și Balet 2022, ediția a XIX-a, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța este invitat, ca în fiecare an, cu un titlu special: „Don Quijote”, balet pe muzică de Ludwig Minkus.

Spectacolul are la bază capodopera literaturii spaniole, „Don Quijote de la Mancha”, scrisă de Miguel de Cervantes.

Don Quijote
Don Quijote

Hidalgo Alonso Quijano este un cititor pasionat de romane cavalereşti. Este seară şi eroul nostru este cufundat în lecturi. El îşi găseşte din aceste cărţi un ţel nobil: să ajute pe cei nevoiaşi şi lipsiţi de apărare. Hotărăşte să plece în lume în căutarea idealului său de frumuseţe feminină: Dulcineea din Toboso, plăsmuire a minţii sale rătăcite. Îşi alege un nume de cavaler în persoana lui Don Quijote şi ia o mârţoagă pe care o porecleşte Rocinanta. Îl convinge apoi pe ţăranul lipsit de minte dar bun la suflet, Sancho Panza, să-i fie scutier şi pleacă în lume în căutarea unor aventuri cavalereşti. În distribuție, îi regăsim pe soliștii Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”: Kitri – Ami Inoue, Basil – Tomonori Sekiguchi, Espado – Bogdan Bîrsănescu, Mercedes – Cătălina Iliescu, Florărese – Yuria Soeta, Luna Muramatsu, Amoraș – Mayura Takase, Filfizon – Mihai Pâslaru, Variație vis – Mayu Takahashi, Dulcineea – Cecilia Ursul, Tatăl Kitri – Georgică Rapa, Don Quijote – Ștefan Răuț, Sancho Panza – Keito Shimomura, alături de Ansamblul de balet al instituției constănțene. Coregrafia este semnată de Mihai Babușka, adaptare după Marius Petipa. Scenografia: Adriana Urmuzescu. Asistent coregrafie: Monica Cherecheș. Regie scenă: Georgică Rapa.

  • Spectacolul durează două ore și are o pauză.
Don Quijote
Don Quijote

Preț bilete: 50 lei (sală + lojă); 30 lei (balcon lateral) – Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile!

Biletele se vând atât online, pe site-ul www.bilet.ro, cât și la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile). Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.

În stagiunea 2022 – 2023, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Esențiale

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.