Tudor Plăcintar este omul din spatele brandului, dar și făuritorul de cuțite unicat de la Underdog Knives. El are 31 de ani și este din Cluj, unde-și și desfășoară activitatea. Înainte de a se apuca de cuțite, și-a petrecut vreo 7-8 ani gătind prin bucătăriile unor restaurante „bune și mai puțin bune” din România și din afară. Fascinația și înțelegerea pentru cuțite a deprins-o din perioada în care le folosea intens în bucătării, iar acum se susține în exclusivitate din făurirea lor. De exemplu, anul 2022 este sold out de ceva vreme la Underdog Knives – dacă-ți arunci un ochi pe pagina de Instagram a brandului îți dai seama de ce. Iată ce ne-a povestit Tudor despre afacerea sa de succes și despre cuțitele sale care-s adevărate opere de artă.
Cum a apărut Underdog Knives?
Ideea de a face cuțite m-a pălit când eram la muncă în Anglia, în timpul uneia dintre sesiunile mele zilnice de „ce fac cu viața mea?”. De acolo încolo, a fost o chestiune de cercetări preliminare și de strâns bani pentru echipamente și spațiu pentru atelier.
Este un domeniu atât de vast încât nu știu dacă va veni vreodată un moment în care să pot spune că stăpânesc în totalitate meșteșugul. Ce pot spune cu siguranță e că sunt mai bun decât anul trecut și mult mai bun decât acum doi ani. Cu puțin noroc, peste vreo 3 ani am să chicotesc gândindu-mă la ce copilării fac azi. Dar nu e niciun secret cum am căpătat abilitatea pe care o am, atâta câtă o fi. Am început prin a face cuțite modeste, iar cu timpul, perseverând, continuând să învăț din greșeli, cărți, forumuri online, cuțitele mele au devenit incremental mai bune și mai bune. Din experiența mea, evoluția tinde să fie direct proporțională cu efortul pe care-l depui, indiferent de domeniu.
Cât e de greu să faci un cuțit de la zero?
Caut ca fiecare cuțit pe care-l fac să mă provoace, fără să mă depășească. Nu sunt confortabil cu a mă culca pe o ureche, cum nu cred că e niciun meșteșugar care-și merită banii. Atâta vreme cât voi căuta ca fiecare lucrare a mea să mă provoace, voi continua să cresc. Așadar nu-i ușor pentru mine să fac un cuțit. O văd ca pe o responsabilitate a mea față de client.
Ca timp de lucru și preț, fiecare cuțit e diferit. Aș estima o medie de 30 de ore per cuțit, cu un preț mediu de 200 de euro. Desigur, sunt și opțiuni pentru bugete mai mici, dar și pentru pretenții mai mari.
Ce nu se știe despre acest meșteșug? Probabil sunt multe lucruri, dar ce ar fi bine ca toată lumea să învețe este cum să-și îngrijească corespunzător cuțitele. În interesul ăsta, fiecare comandă de-a mea e însoțită de instrucțiuni detaliate de îngrijire.
Povestește-ne un pic despre cuțitele pe care le faci tu. Prin ce se deosebesc ele, ce calități aparte au?
În termeni simpli, cuțitele mele sunt superioare în materie de caracter și performanțe celor pe care le găsești în comerț, dar necesită o atenție sporită la îngrijire. Fiecare cuțit e unic, iar în crearea fiecăruia mă consult cu cei cărora le va intra în posesie. Mă interesez la ce-l vor folosi, îi sfătuiesc cu privire la profilul și geometria lamei, îi consult la alegerea materialelor și a construcției mânerului. Fiecare client se poate implica oricât de mult sau de puțin dorește în făurirea cuțitului său. Și tind să cred că o bună parte dintre clienții mei sfârșesc prin a știi ceva mai mult despre cuțite în urma interacțiunilor noastre.
Care au fost cele mai interesante / ciudate comenzi pe care le-ai primit?
Au fost doleanțe bizare în trecut, dar am grijă să le calibrez așteptările clienților mei cât de repede și cât de blând pot. Se mai întâmplă în schimb să mi se dea ceva de făcut ce nu fac în mod normal. Și accept, știind că va fi o durere de cap pentru mine când voi încerca să îi dau de cap proiectului, dar știind totodată că e realizabil dacă investesc suficient timp și energie. La astfel de proiecte au loc mici explozii în evoluția mea. Primul cuțit de outdoors, prima gardă de metal, primul grind full-flat, primul pumnal, primul mâner fațetat, primul tratament termic la oțelul cutare.
Care a fost cea mai mare provocare de care te-ai lovit până acum?
Cu siguranță începutul. E dificil să te arunci cu capul înainte în necunoscut, mai ales când vorbim de o cărare atât de neumblată. Eram la pasul 1, dar mă simțeam paralizat de gândul la pasul 34. Trebuia să-mi amintesc constant că am de atins obiective mai puțin intimidante până acolo, doar trebuie să merg înainte, dar n-a fost ușor. Și nu-i neapărat ceva ce aș sfătui pe altcineva să facă. Ai toate șansele să eșuezi. În cazul meu, dintr-o combinație de noroc și determinare, am pariat pe „underdog” și am câștigat. Primul an și ceva a fost de subzistență, dar la un moment dat m-am surprins câștigând suficient încât să nu mai am emoții înainte de plata chiriei atelierului. Atunci mi-am dat seama că am bifat ritul de trecere.
“Primul an și ceva a fost de subzistență, dar la un moment dat m-am surprins câștigând suficient încât să nu mai am emoții înainte de plata chiriei atelierului. Atunci mi-am dat seama că am bifat ritul de trecere.” (Tudor Plăcintar)
Ai și comenzi din afara țării? Dorești să te extinzi, să produci din ce în ce mai multe comenzi sau vrei să rămâi la modelul de business pe care-l practici acum?
Aș estima ca 1 din 10 comenzi e din străinătate. Să fiu cinstit, obiectivul meu e să devin mai bun, nu neapărat să produc mai mult sau să-mi vând cuțitele la un preț în care nu cred. Nu mă gândesc la afacerea mea într-o manieră care l-ar face pe un magnat să mă aprobe satisfăcut. Pe mine mă interesează să-mi trăiesc viața și să-mi fac treaba în tihnă, cu respect față de mine
Care e impactul pe care-ți dorești să-l aibă afacerea ta?
Nu e ceva la care mă gândesc. Dar toate lucrurile sunt legate între ele, așa că sper ca impactul să fie unul pozitiv. Vreau ca la primirea unui cuțit de-al meu, clienții mei să se bucure. Vreau să le fie drag să gătească acum ca au un cuțit bun cu care să taie. Poate-i suficient cât să-i binedispună și să-i spună vânzătoarei „bună ziua”, „vă rog” și „mulțumesc” atunci când merg la cumpărături. Poate-și învață copiii să gătească și să aibă grijă de lucrurile lor, acum că, iată, mâncarea nu vine prin aplicație, ci se face în casă. Fiecare lucru bun tinde să-l invite pe următorul. N-am iluzii de grandoare, nu-mi imaginez că voi schimba lumea cu afacerea mea. Dar gândul că un cuțit de-al meu e un element pozitiv în viața cui îl folosește, îmi dă un sentiment de bine.
Care e cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o din perioada în care ai dezvoltat acest brand?
Am căpătat o înțelegere mai profundă asupra mea. În trecut munceam cot la cot cu alți oameni. Acum, muncind singur, îmi sunt coleg, subaltern și șef. Trebuie să fiu cu ochii pe mine, să nu trag chiulul, să nu iau scurtături. Trebuie să știu când să mă disciplinez, trebuie să știu când să-mi dau o zi liberă. Câteodată, fac ce fac și sunt tare impresionat de mine. Dar tot atunci trebuie să am grijă să nu mi se urce la cap. Am devenit destul de la curent cu cine sunt, cu bune și rele.
Știu că pe anul acesta nu mai accepți comenzi. Ce planuri ai pentru Underdog Knives pentru 2023?
Pentru 2023 am de gând să deprioritizez puțin comenzile custom și să mă joc mai mult cu diverse tehnici pe care le am în minte, dar pe care apuc foarte rar să le încerc. Cred că asta ar fi și în interesul evoluției mele ca meșteșugar, dar și în interesul clienților mei. Mai vreau să învăț să lucrez și cu piele, ca să le pot oferi clienților mei și teci pentru cuțite la prețuri rezonabile. Dincolo de astea, intenționez doar să continui să devin mai bun în variile aspecte pe care le implică munca mea.
Interviu de GRUIA DRAGOMIR
