Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 16/10/2022
Festival Muzică

Avanpremieră: ONE JAZZ FESTIVAL 2022, Baia Mare, ediția a IV-a

Virgil Mihaiu De Virgil Mihaiu
Comentarii Avanpremieră: ONE JAZZ FESTIVAL 2022, Baia Mare, ediția a IV-a Share Avanpremieră: ONE JAZZ FESTIVAL 2022, Baia Mare, ediția a IV-a
ONE JAZZ FESTIVAL


ONE JAZZ FESTIVAL 2022, Baia Mare, ediția a IV-a

Grație meritoriilor eforturi ale echipei organizatorice coordonate de Eduard Keller, după injuste decenii de quasi-izolare, se poate afirma că viața jazzistică din capitala fascinantului județ Maramureș cunoaște o binemeritată renaștere.

După ce primele trei ediții ale One Jazz Festivalului au fost receptate cu mult interes – desfășurându-se cu casa închisă – ediția pe anul curent își propune să consolideze și să amplifice succesele anterioare.

Dintru început e de notat că spectacolele vor avea loc într-un ambient arhitectural de factură modernă: sala de spectacole Auditorium din cadrul ATP Tech Center (Bd. București, nr. 67, Baia Mare). Dispunând de aproximativ 550 de locuri, spațiul se pretează genului muzical-improvizatoric. Aci urmează să concerteze formațiile invitate, cuprinzând un total de 18 muzicieni consacrați, originari din șapte țări.

În prima gală a acestui „festival internațional de jazz indoor”, vom avea ocazia de a urmări două formații din zone ceva mai discrete ale scenei mondiale, dar furnizoare de reale talente jazzistice.

Saso Popovski Trio din Macedonia de Nord, vine dintr-o țară recunoscută internaționalmente pentru potențialul său ghitaristic în sfera jazzului contemporan – aș aminti în acest sens numele reputaților ghitariști Vlatko Stefanovski și Toni Kitanovski.

La fel precum colegii săi, Saso Popovski realizează o sinteză personală între arta improvizației jazzistice și vastele tradiții muzicale ale patriei sale, într-un limbaj cu inflexiuni mistice și aluzii exotice.

De notat că, actualmente, muzicianul deține funcția de șef al Departamentului de Jazz al Universității Goce Delcev din Știp, o instituție demnă de a stârni invidia colegilor din statele balcanice vecine.

Avanpremieră: ONE JAZZ FESTIVAL 2022, Baia Mare, ediția a IV-a

Contribuția lui Vali Boghean (muzician de referință al dinamicei scene de jazz din Moldova de Est)  la transfigurarea întru spirit jazzistic a melos-ului latinității orientale a devenit, de-a lungul anilor, tot mai semnificativă.

Indubitabil, această dezvoltare individuală s-a produs sub influența benefică a esteticii forjate, cu atâta asiduitate, de către legendara formația Trigon, condusă de Anatol Ștefăneț.

Însă vitalismul inerent artistului Vali Boghean se cerea exprimat și în afara grupării Trigon. Precum jonglează cu instrumentele, el abordează și varii direcţii muzicale − de la cântul tradițional sau cochetarea cu intimismul de tip folk, până la rock, funk, world music și jazz (unde atinge deplina maturitate interpretativă). Pasiunea cu care își trăiește viața se reflectă în expansivitatea sa muzicală.

În varii contexte, Vali Boghean se impune ca muzician de indubitabilă anvergură, de forţă, dar şi de sensibilitate. El păstrează ceva din combustia nativă a primilor jazzmeni, pentru care muzica era de la sine înţeleasă, asemenea forţelor primordiale ale naturii. Relaţia sa cu arta sunetelor nu este una de tip academic sau aulic, ci se generează de la sine, impetuos, pasional. În felul său de a face muzică prioritatea aparține sincerității funciare, iar nu virtuozității vane și prea adesea înșelătoare.

Totodată – atât ca artist, cât şi ca om – Vali Boghean ştie să rămână firesc. Intervenţiile sale solistice transmit energii pozitive, străvechi splendori sonore reconfortând auzul astenic al melomanilor secolului 21. La fel cum muzica (şi dansul) au menţinut viu spiritul unui popor peste care s-au abătut adversităţi quasi-insurmontabile, acest muzician – împreună cu virtuozii componenți ai Band-ului său – îşi asumă misiunea de a cultiva şi perpetua patrimoniul imaterial (dar vital!) căruia îi aparține integral el însuşi.

Avanpremieră: ONE JAZZ FESTIVAL 2022, Baia Mare, ediția a IV-a

Gala de sâmbătă 22 octombrie 2022 a Festivalului propune două viziuni, aș zice, complementare asupra jazzului actual.

Yinon Muallem Quartet e o grupare  cosmopolită, centrată în jurul unei personalități puternice: Muallem e un maestru al percuției, dar se exprimă și pe arhaicul oud, sau vocal. Născut în Israel, în 1968, din părinți de sorginte irakiană, e licențiat al Universității din Tel Aviv; ulterior s-a dedicat studiului oud-ului (în varianta otomană a instrumentului) și compoziției, colaborând cu Orchestra Filarmonică Tekfen, ansamblul Istanbul Sazendeleri, sau cu apreciați muzicieni precum Alim Gazimov (Azerbaidjan ), Subash Chandran (India), Omer Faruk Tekbilek (Turcia). Yinon a lansat 11 albume, cuprinzând lucrări proprii.

Discul său Norwegian Oud s-a bucurat de recenzii excelente în presa muzicală internațională și a fost ales Top of The World Album de revista Songlines, în septembrie 2021. Complexul artist israelian a compus de asemenea muzici pentru filme și a publicat două romane: Istanbul-Tel Aviv și Deep Inside a Broken Violin.

Conform informațiilor recepționate din partea site-ului https://onejazz.ro/, la Baia Mare Yinon Muallem va concerta în compania unor parteneri proveniți din Suedia, Germania și Danemarca: Eyal Lovett/pian, Stefan Engelmann/contrabas și Aidan Lowe/baterie.

Cvartetul Fraktale din Cracovia reprezintă o mostră din vastul spectru al jazzului polonez – ce continuă să fie forța motrice a dezvoltării genului în jumătate estică a continentului european.

În cazul de față, bas-ghitaristul Filip Franczak, keyboardistul Oskar Cenkier, saxofonistul Bartlomiej Szumilas și bateristul Michal Narog vin cu o abordare conceptuală, bazată pe compoziții proprii, edificate ca improvizații structurate, în care elementele de jazz converg cu cele psihedelice, sub patronajul ideii de muzică experimentală. Conceptualismul se manifestă și în lucrul la noul album al formației, având ca temă raporturile dintre localism și globalizare.

Avanpremieră: ONE JAZZ FESTIVAL 2022, Baia Mare, ediția a IV-a

La fel ca la edițiile precedente, One Jazz Festival 2022 oferă și un atractiv sortiment de evenimente conexe: performance-ul improvizatoric One Cosmic Music, al compozitorului/artistului multimedia Cătălin Crețu, se va desfășura la Museul de Științe Astronomice, Baia Mare.

Vernisajul expoziției de sculptură The Sound of Shapes la One Jazz Festoval

Dacă tot veni vorba de astronomie, vom avea ocazia de a aplauda o stea în ascensiune a jazzului nostru – seducătoarea vocalistă/pianistă Laura Orian, în recital la Museul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”.

Vineri 21 octombrie la ATP Tech Center va avea loc vernisajul expoziției de sculptură The Sound of Shapes, propusă de talentatul artist maramureșean Paul Covaci; curator: Robert Strebeli, directorul Museului Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”.

Lansarea volumului de eseuri Jazz contextele mele la One Jazz Festival

Printre aceste acțiuni sper să-și afle un spațiu de desfășurare și lansarea volumului de eseuri Jazz contextele mele, pe care l-am conceput eu însumi. Cartea a apărut recent la Editura Junimea din Iași. Moderatorul lansării va fi însuși directorul Festivalului, Eduard Keller.

Text de VIRGIL MIHAIU

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută