Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 12/10/2022
Festival Film

EXCLUSIV | Interviu cu actriţa BAI LING: “Sufletul meu a fost format de natură, muzică si poezie”

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii EXCLUSIV | Interviu cu actriţa BAI LING: “Sufletul meu a fost format de natură, muzică si poezie” Share EXCLUSIV | Interviu cu actriţa BAI LING: “Sufletul meu a fost format de natură, muzică si poezie”
Bai Ling


EXCLUSIV | Interviu cu actriţa BAI LING: “Sufletul meu a fost format de natură, muzică si poezie”

Exuberanta şi dezinhibata actriţă americană de origine chineză Bai Ling este o persoană atât de complexă încât încurajează etichetările superficiale şi simpliste.

Totul depinde de perspectiva aleasă fiindcă, pentru foarte mulţi, Bai Ling reprezintă doar un objet du désir datorită debordantei energii sexuale pe care o degajă în apariţiile publice ori în paginile revistelor pentru adulţi (Playboy) şi seriale (Lost, Entourage), dar pentru cinefili este o actriţă-cult venerată, ce rămâne în memorie ca Myca în The Crow, ultimul film al regretatului Brandon Lee, bucătăreasa Mei în multipremiata dramă Horror Dumplings al lui Fruit Chan sau ca Senatoarea Bana Breemu în scenele tăiate la montaj din Star Wars: Episode III – The Revenge of the Sith.

Evident, niciuna dintre aceste poziţionări nu reflectă decât superficial personalitatea actriţei care provine dintr-o respectată familie de oameni de cultură (mama actriţă, dansatoare şi profesoară universitară de literatură, tatăl muzician, tatăl vitreg celebru scriitor şi jurnalist).

Bai Ling
Facebook Bai Ling

După un început de carieră jalonat de premii în industria de film asiatică a anilor ‘80, cinematografia occidentală a adoptat-o pe Bai Ling odată cu The Crow, Nixon (Oliver Stone) şi, mai ales, Red Corner – controversatul film care i-a dinamitat cariera lui Richard Gere şi pentru care China i-a retras cetăţenia lui Bai Ling -, răsfăţând-o depotrivă cu roluri în filme de festivaluri precum Cannes, Tribeca ori Berlin (Southland Tales al lui Richard ‘Donnie Darko’ Kelly, The Wedding Banquet al lui Ang Lee) şi în superproducţii comerciale (Wild Wild West, Anna and the King, Sky Captain and the World of Tomorrow).

Cu un CV impresionant inclusiv ca volum (include sute de titluri ca actriţă, scenaristă, producătoare sau compozitoare), Bai Ling reprezintă realmente un fenomen care merită explorat, iar şansa unui dialog exclusiv şi fără presiunea timpului cu exploziva actriţă, prilejuit de nominalizarea anul trecut în Dracula Film Festival de la Braşov a unui film Horror în care joacă un rol-cheie, The Night Caller, nu putea fi ratată.

Bai Ling
Bai Ling în „Night Caller”

Bai Ling, începem cu My Quarantine Romance with Toilet Paper, dramedia pe care o finalizezi anul acesta, fiindcă în mod evident este un proiect de suflet…

Mă bucur că ai deschis subiectul fiindcă acest film este “copilul” meu. Reprezintă debutul meu regizoral şi tot eu l-am scris, îl produc şi joc în el. Este dedicat acestor vremuri dulci-amare dar frumoase… pentru că, indiferent de cât de greu ne este, putem găsi întotdeauna frumuseţe în jurul nostru, aşa privesc eu lucrurile.

Am născut acest “copil” în perioada carantinei, astfel că e foarte ancorat în timpul prezent. Procesul de realizare a fost dificil şi riscant întrucât am avut parte de nenumărate provocări sub ameninţarea Covid. Fiecare a trebuit să se testeze în repetate rânduri, să se încreadă în ceilalţi şi să se comporte astfel încât să-i protejeze pe cei din jur.

Fanii m-au întrebat:

‘N-ai un scenariu, n-ai bani, cum ai să faci tu acest film? Steven Spielberg nu l-ar face!’. Răspunsul meu a fost ‘Pentru că sunt Bai Ling. Pentru că universul mă susţine.’

şi ăsta e adevărul fiindcă trăieşti o singură dată şi atunci trebuie să-ţi trăieşti visul, trebuie să faci ceea ce realmente iubeşti să faci.

Mai ales în timpul pandemiei, când oamenii au început să trăiască din plin fiecare clipă şi când fiecare dintre noi am învăţat atât de multe despre viaţă şi, mai ales, despre incertitudinile ei.

Bai Ling
Bai Ling în „My Quarantine Romance with Toilet Paper”

Mi-am dat seama că, dacă nu-mi produc eu filmul, un studio care şi-ar asuma asta cu siguranţă va schimba scenariul şi nu voi ajunge să îl văd niciodată gata.

Aşa că mi-am luat inima-n dinţi şi am decis să îl fac eu cap-coadă. Sigur că a fost greu, tocmai pentru că e prima experienţă.

Mă trezeam în fiecare dimineaţă la 4:30, pregăteam ce era de lucru şi când se deschidea Starbucks dădeam buzna înăuntru ca să cumpăr cafea şi ceva de ronţăit pentru toată echipa. Până şi o bună prietenă care m-a vizitat pe set a fost impresionată de fursecurile delicioase şi de modul în care îmi răsfăţ colegii de platou. Le-am comandat tuturor în fiecare zi prânzuri fancy fiindcă măcar atât puteam să fac şi eu pentru ei, din moment ce nu i-am putut plăti cu cine ştie ce.

Cât despre poveste, e una foarte puternică şi cu adevărat amuzantă, fiindcă dacă ar fi fost o tragedie, la cum suferim cu toţii zilele astea, nimeni nu s-ar fi uitat la ea.

De fapt este o poveste de dragoste spusă din perspectivă comică care chestionează ce înseamnă iubirea, cum trebuie să fie o relaţie şi ce îi conferă valoare. Aşa cum spuneam, trebuie să ai simţul umorului când treci prin vremuri de-astea dificile, iar umorul meu se bazează şi pe experienţa mea directă… de a rămâne fără hârtie igienică în carantină. Dacă voiai să vii să mă vezi trebuia să îmi aduci hârtie igienică.

Personajul meu este unul sensibil şi foarte vulnerabil, iar eu îl expun vederii celorlalţi în dimensiuni diferite introducându-l în lumea social media, în lumea virtuală, una neadevărată şi ireală dar în care noi trăim, deci într-o anume măsură este la rândul ei… reală. Poate părea confuz ce spun dar, în esenţă, este vorba de un love story contemporan spus ca un amestec de comedie şi dramă.

Eşti implicată actualmente într-o multitudine de proiecte extrem de variate, de la comedii precum Jack Be Nimble sau Horror-ul Book of Nightmares la Thriller-ul Someone Dies Tonight în care joci cu Christopher Lambert. Cum îţi alegi rolurile?

Aleg cu inima… cred că asta se întâmplă fiindcă, deşi nu am studiat actoria şi nici regia de film, am avut şansa să colaborez la sute de filme cu cineaşti de top precum George Lucas [Star Wars: Episode III – The Revenge of the Sith], Oliver Stone [Nixon], Spike Lee [She Hates Me] sau Luc Besson [Taxi 3] şi cea mai bună şcoală a fost să îi privesc cum lucrează, deci sunt foarte deschisă şi liberă, racordată la univers în lumea mea interioară.

L-am jucat o dată pe Charlie Chaplin şi înnebuneşti încercând să faci toate lucrurile pe care el le făcea. Trebuie să te detaşezi de personaj şi să-ţi urmezi instinctul. Comedia se obţine din personaj dacă actorul e amuzant dar, dacă nu e, atunci situaţia trebuie să fie amuzantă. Şi mă bucur când ceilalţi au încredere în mine şi mă lasă să mă exprim după cum îmi dictează instinctul.

Uite, sunt două persoane care au zburat special de la New York ca să apară în filmul meu, asta în condiţiile în care te-ai putea strâmba auzind că eu fac un film despre carantină care este o comedie.

Şi m-am gândit că, dacă filmul va avea cumva succes viral, să îl transform apoi într-un show pe Broadway, fiindcă se petrece într-o singură încăpere, unde personajele dobândesc dimensiuni diferite datorită oglinzilor amplasate în ea. Ar fi un show perfect pentru Broadway fiindcă, în ciuda faptului că este simplu ca structură, subiectul e foarte larg şi puternic…. provocarea de a ajunge să cunoşti pe cineva în mod intim, fie că eşti bărbat sau femeie.

Bai Ling
Bai Ling în „Star Wars III Revenge of the Sith”

Revenind la roluri, fiindcă ai în filmografie cu mult peste 100, cum abordezi un proiect nou?

O să te surprind acum dar eu nu repet niciodată pentru rolurile mele, nu mă pregătesc în sensul clasic al cuvântului. Sigur că sunt importante şi costumele, machiajul, tot exteriorul, dar, pentru mine, cel mai important e ceea ce vine din mine, forţa interioară care face personajul veridic, pentru că dacă emoţia mea e falsă, nu mă va crede nimeni, indiferent de cum mă îmbrac.

Trebuie să mă conectez la un nivel foarte profund cu personajul ca să îi dau viaţă cu sufletul meu, cu emoţiile mele, iar pentru asta nu am cum să mă pregătesc. Ştiu că am inima curată, ştiu că sunt deschisă, deci pot să fiu oricine, pot juca orice rol.

Sigur că uneori trebuie să plasez personajul într-o epocă istorică, într-un anume context, dar acestea sunt detalii… scenariul, regia, sunt doar elemente care mă ajută să ajung la personajul meu. Ceea ce contează este cum dau eu viaţă acelui rol, ori eu am deja în mine tot ce îmi trebuie, magia pe care o folosesc există.

Actoria e ceva foarte uşor pentru mine, e un joc. I-am spus chiar şi lui George Lucas odată,

De ce te complici atât? Hai să ne jucăm, e uşor!’, dar el este… mai altfel.

Eu am toate uneltele de care am nevoie în mine, am toate emoţiile, nu am ce să mai învăţ. Trebuie să ai încredere în tine, să ştii că eşti o fiinţă magică… eu când joc nu mai sunt Bai Ling, devin universul întreg. Pot face orice!

Ai menţionat universul de câteva ori. Ziceai cândva, într-un interviu, că eşti convinsă că fiecare ne naştem cu un scop. Tu ţi-ai identificat acest scop în univers?

Cred că nu e vorba ca eu să îl găsesc, ci despre soarta mea, despre destinul meu. Abia ajunsă la maturitate am realizat că, lăsând universul să mă absoarbă, dar şi să pătrundă în mine, voi putea ajunge să-mi dau seama de ţelul meu, de puterea fiinţei mele, şi asta nu prin învăţare.

Totul vine din interior iar eu doar trebuie să permit conexiunii să se deschidă, iar asta nu se întâmplă într-un moment anume, ci vine natural, precum ziua după noapte. Nu vezi un anume punct în care lumina se transformă în întuneric, nu-i aşa?

Brusc totul se întunecă, dar asta ca urmare a unui proces. La fel şi cu noi, ne dăm seama de ce ni se întâmplă dar putem oare schimba ceva? Deci ăsta-i răspunsul meu, e un fel de moment magic de a cărui existenţă nu-mi dau seama decât după ce ajung să mă bucur de el.

Bai Ling
Bai Ling în „Shanghai Baby”

Spuneai că ţi-ai asumat, vrând-nevrând, postura de producătoare a lui My Quarantine. Asta rareori ţi s-a întâmplat în carieră şi, dacă îmi aduc bine aminte, ai debutat ca producător cu subevaluata dramă Shanghai Baby din 2007…

Filmul este realizat după una dintre cele mai bine vândute cărţi în China, Shanghai Baby, foarte populară dar şi foarte controversată, fiindca tratează viaţa amoroasă a unei femei care se împarte între un asiatic, un bărbat chinez, şi unul occidental, un neamţ. Cei doi sunt foarte diferiţi, iar conflictul pasional vine din modul în care ea se deschide emoţional şi sexual faţă de fiecare dintre ei.

M-am implicat mult în acea producţie, date fiind propriile mele experienţe de viaţă în cele două lumi, mai ales că, la rândul meu, învăţasem despre ce înseamnă pasiunea şi sexul sălbatic de la un vestic, pentru că occidentalii sunt, cumva, mai exersaţi, mai primitivi, în modul în care fac dragoste.

Viaţa sexuală între un bărbat şi o femeie este foarte importantă şi asumată ca atare în cultura americană, unde seamănă cu un amestec zgomotos de muzică simfonică, disco şi ritmuri de tobe, pe când în cea asiatică totul e mult mai ascuns, mai blând, nu se vorbeşte atât de deschis despre sex şi, mai degrabă, totul rezidă în gentileţea conexiunii ascunse până la reprimare dintre parteneri, una muzical-poetică, ce ţine de budismul zen. Iar eu, din fericire, am ambele laturi, ca şi Coco, personajul din film.

Iar cartea a fost atât de controversată în China tocmai pentru că se referă la ambele şi vezi femeia chineză cum se eliberează treptat şi devine pasională, bucurându-se de sex cu un bărbat din Vest.

Bai Ling
Bai Ling în „Dumplings”

Asta îmi aminteşte şi de Dumplings, filmul care a câştigat “Cannes-ul asiatic” [pentru rolul în drama Horror din 2004 al lui Fruit Chan, câştigător al Premiului Juriului la CinemAsia Film Festival, Bai Ling a fost recompensată la rândul ei cu un Chinese Film Media Award – n.r.], unde se regăseşte aceeaşi forţă primitivă în modul în care actorul din rolul principal face dragoste cu mine.

Cred că oamenii îşi dau seama că am o parte animalică în mine, care iese din când în când la suprafaţă când interpretez un rol. Într-una din numeroasele mele vieţi anterioare, cu siguranţă am fost un animal sălbatic, mânat doar de simţurile sale. Deci de asta m-am bucurat de rolul lui Coco în Shanghai Baby, sau de multe alte filme care mi-au permis să mă deschid ca individualitate.

Cred că am intrat în societate cu ce învăţasem în cultura asiatică, cea chineză, plus cu ce am rămas de la bunicii mei, care aveau grijă de o mulţime de animale şi mi-au aratăt importanţa libertătii animale. Mi-l amintesc pe bunicul, care era şi compozitor şi m-a învăţat să cânt la pipa [“lăuta chinezească” – n.r.] şi la vioară, cum mă ridica pe umerii lui şi mă punea să memorez poeme întregi în drumul nostru spre a da de mâncare animalelor.

Sufletul meu a fost format de natură, muzică şi poezie.

Natura animală ţi-a dat probabil şi abilitatea de a lupta, fiindcă eşti foarte bună în filmele de acţiune…

Da, cred că asta a venit în mod natural. Pentru mine, în cele mai multe cazuri, a interpreta un rol înseamnă… să nu chestionezi. Nu ar trebui să îţi pui întrebări ca actor, fiindcă n-ar trebui să ai nevoie de răspunsuri, ar trebui pur şi simplu să ştii, să fii acolo şi să interpretezi, să îţi dai seama fără vreun efort ce ai de făcut, totul să vină din instinct, din interiorul tău. Să te simţi ca şi cum ai fi conectat cu Universul, să fii atât de puternic pentru că Universul, prin magia lui, vorbeşte şi se comportă prin intermediul tău.

Mulţi oameni nu realizează asta, ei cred în puterea minţii şi în controlul abilităţilor noastre dar, în cea mai mare parte a timpului, mintea şi abilităţile sunt inamicele magiei. Sunt deci capabilă să rămân pură şi să nu permit uneltelor omeneşti să mă dirijeze, să mă folosească. Îmi utilizez puterea interioară, care este Universul, şi, din acest motiv, simt câteodată că pot să înfăptuiesc lucruri magice.

Bai Ling
Bai Ling în „Crank (High Voltage)”

 

Despre minte şi abilităţi e vorba şi în filmul lui Chad Ferrin în care joci, Night Caller, nominalizat la Dracula Trophy anul trecut în Dracula Film Festival. Ați mai colaborat la multipremiatul Exorcism at 60,000 Feet din 2019. Povesteşte-mi cum lucraţi împreună, mai ales că ai un rol şi în Pig Killer, Biopicul fermierului criminal ‘Willy’ Pickton, pe care Chad l-a înscris anul acesta în festival.

Am fost surprinsă atunci când, la Exorcism at 60,000 Feet, producătorul, Robert Rhine, m-a contractat prin compania lui, convins fiind că doar eu pot juca acel rol, dorindu-şi o prezenţă exotică dar care să aibă şi simţul umorului, fiindcă personajul trebuia să fie amuzant într-o oarecare măsură.

Mi-a dat practic dreptul să fac ce-mi trece prin cap cu rolul, dar ceva mai târziu a angajat şi regizorul pentru film, pe Chad [Ferrin], un om liniştit în care… n-am detectat niciun fel de umor.

Asta în condiţiile în care eu mă agitam ca nebuna, toată lumea râdea şi a fost enorm de multă improvizaţie.

Criticii m-au iubit după ce filmul s-a lansat tocmai pentru că le-am părut ilară şi i-am făcut să se tăvălească pe jos de râs, dar am fost surprinsă după ce am văzut filmul terminat pentru că am fost premiată la Hollywood Horrorfest pentru ‘cea mai bună actriţă de comedie’, ori eu nu-mi imaginasem niciodată că aş putea câştiga un asemenea trofeu, considerându-mă o foarte bună actriţă de dramă şi nu de comedie.

Ei bine, asta i se datorează şi lui Chad care, deşi e un taciturn, ştie exact ce are de făcut şi el este cel care mi-a construit personajul, mi-a surprins esenţa… măiestria lui a făcut ca la montaj să nu se schimbe nimic din improvizaţiile mele dar filmul să iasă, totuşi, cum a vrut el.

Atunci când Chad mi-a oferit rolul din Night Caller, am spus ‘Da’ pentru că aveam deja încredere în el, ştiam că lucrăm grozav împreună. Rolul este micuţ… ei m-ar fi vrut pe platou pentru mai multe zile dar nu aveau destui bani în buget, aşa că am vorbit cu el şi i-am spus că, dacă vrea să joc rolul ăsta, trebuie să fac nişte schimbări, iar el a zis ‘Fă ce vrei tu, Bai Ling!’.

Pot să îţi spun că, din nou, am improvizat foarte mult, am schimbat personajul, l-am făcut nevrotic, clarvăzător, nebunesc… m-am purtat nebuneşte, m-am speriat, am râs, am plâns, el dându-mi toată libertatea de care aveam nevoie pentru că are încredere în mine şi eu, la rândul meu, am încredere în el.

Practic, el a făcut ca personajul meu să fie punctul de legătură pentru toate crimele, personajele, semnele zodiacale… de fapt reprezintă nodul central: angajează o femeie în micul ei cabinet de astrologie, aşa că ştie totul, o protejează, îi salvează viaţa şi, în acelaşi timp, investighează crimele. Ea e sufletul filmului, are instinctele care duc la soluţionarea cazului.

Plus că Chad e foarte bun pe partea vizuală, este un fan al filmelor hollywodiene vechi, al stilului lor aparte, sexy, autentic. Filmul e pasiunea lui, nu se gândeşte decât la asta, tot timpul, iar când cineva e atât de dedicat pasiunii lui, atunci se naşte creaţia, viaţa, magia prinde viată, codul e descifrat şi… soarele va răsări. Dedicarea asta e, într-un fel, ca acupunctura, puterea ei vine din concentrarea şi ţintirea precisă, e ca atunci când focul prinde viaţă din ciocnirea a două pietre. Concentrarea e esenţială, şi cred că el are această calitate, de a fi extrem de focusat în filmele lui.

Aşa cred că sunt şi eu, foarte precisă, creez lumină, am scânteia, fac orice situaţie să fie credibilă, autentică. Deci cred că şi eu sunt cea mai bună actriţă pe care o poate folosi cineva în filmul său… pentru că sunt pură, sunt ca un instrument care produce un sunet pur la simpla atingere.

Bai Ling
Chad Ferrin & Bai Ling

De asta a fost convins şi Terrence Malick, autorul lui The Thin Red Line şi Days of Heaven, atunci când a creat un rol special pentru tine în filmul produs de el, The Beautiful Country, din 2014? Cum s-a creat legătura între tine şi acest cineast legendar?

Am luat la un moment dat castingul pentru un spectacol pe Broadway numit Sansho the Bailiff, la care libretul era scris de Terrence Malick. Nu-l cunoşteam pe atunci. Eram în New York şi m-am dus la casting. Îmi învăţasem rolul pentru probă, era un monolog al unui personaj care se îneca într-un lac ca să-şi salveze familia, un rol foarte puternic, un personaj care trece un prag şi devine înger sau zeiţă, o fiinţă supranaturală, doar ca să-i salveze pe ceilalţi.

După ce am citit monologul, Terrence Malick m-a luat de-o parte şi mi-a spus:

Bai Ling, ai în tine ceva atât de pur, de frumos, încât nici nu contează cum interpretezi rolul, noi te credem orice ai spune, atât de autentică eşti.

Mi-a şi dat atunci un sfat pe care l-am urmat… să nu mă uit la televizor niciodată! Era de părere că tot ce se produce pentru TV e exagerat, fals. Eu, pe vremea aceea, nici măcar n-aveam televizor, dar oricum îmi place viaţa adevărată, îmi place să trăiesc, să intru în contact cu oameni reali.

Pentru că sunt foarte sensibilă, atunci când urmăresc ceva la televizor, dacă nu e autentic, am o senzaţie ciudată, aşa că e mai bine să nu mă uit la TV deloc, n-am nevoie de asta. Atunci m-am împrietenit cu Terrence Malick, iar cand a scris The Beautiful Country m-a avut în minte, m-a sunat şi mi-a spus că are un rol pentru mine.

Aşa am ajuns să joc şi eu în filmul ăsta alături de Nick Nolte şi de Tim Roth, să fac şi eu parte din echipa aceea extraordinară, cu Ed Pressman de la Sony, care a fost producător, şi cu Hans [Petter Moland], regizorul, care venea din Norvegia. A fost un rol care mi-a plăcut fiindcă a spus o poveste importantă pentru foarte mulţi oameni din Asia de Sud-Est, iar personajul acesta, sigur, este doar o prostituată, dar are o inimă de aur şi vrea să-l salveze pe bărbat, pe copil… este un personaj feminin încărcat emoţional.

Pentru filmul ăsta, Hans, regizorul, mi-a spus: ‘

Bai Ling, nu vreau să te machiezi deloc’, iar eu am fost şocată! ‘Cum se poate aşa ceva?’, dar el era ferm hotărât. Când am început filmările, a venit pe platou, stătea langă mine şi, dintr-o dată, mi-a zis: ‘Te-ai dat cu ruj!’,

dar eu am jurat că nu mă machiasem deloc, că aşa sunt buzele mele de la natură, roşii… i-am arătat că nu aveam niciun pic de machiaj pe faţă. Aşa s-a făcut că, în filmul acesta, nu am fost machiată deloc, cu excepţia sfârşitului, când ea cântă. Atunci se machiază puţin dar, în rest, am fost aşa cum m-a făcut Mama Natură.

Am fost mândră că mi-a fost recunoscut talentul de asemenea regizori şi producători talentaţi întrucât m-au provocat să fiu eu însămi.

Când faci modeling, trebuie să fii frumoasă, dar e o treabă plictisitoare. Publicul se câştigă atunci când îţi deschizi sufletul, când îţi laşi emoţiile să curgă, iar personajul meu exact asta face în The Beautiful Country.

Darul acesta are o mare putere pentru mine fiindcă sunt o persoană foarte deschisă şi foarte onestă. Sunt ca un copil, ştii cum e… un copil atrage toată atenţia atunci când este pe ecran, pentru că tot ce face e adevărat, fie că râde, fie că plânge.

Ei bine, aşa sunt şi eu, iubesc camera de filmat, care este pentru mine ca un spirit, ca o lupă spirituală ce măreşte emoţiile: când minţi, minciuna e şi mai mare, iar când spui adevărul, acesta devine mult mai puternic. Camera de filmat e acolo, te priveşte, te apropie de public, eu fac dragoste cu camera, am încredere în ea, ştiu că orice îi dau îmi oferă înapoi, şi cred că e nevoie de încredere şi onestitate ca să faci asta, mai ales de încredere în tine şi, bineînţeles, în regizor şi în operator, pentru că ei îţi captează emoţia prin obiectivul camerei.

Unii sunt mai buni, alţii mai puţin, dar eu am avut noroc să întâlnesc în The Beautiful Country artişti care mi-au surprins esenţa prin camera de filmat.

Bai Ling
Bai Ling în „The Crow”

În The Beautiful Country n-ai fost machiată, dar ai compensat această “lipsă” prin sesiuni interminabile de make-up în deja clasicul film-cult The Crow, al lui Alex Proyas. Spune-mi, e adevărat că nu aveai idee al cui fiu a fost actorul Brandon Lee?

Habar n-am avut! Când am filmat The Crow [în 1993] am simţit foarte puternic faptul că veneam dintr-o ţară comunistă, de unde aterizasem direct într-o lume complet străină… eram ca un extraterestru, nu înţelegeam nimic.

Tot ce ştiam era că eu sunt din China şi am ajuns la o şcoală de limbă engleză pentru că nu vorbeam limba. Eram ca un copil care nu pricepe nimic. Am citit scenariul timp de trei luni cu nasul în dicţionar şi când am terminat… tot nu pricepeam nimic. Eram machiată, da, pentru că lumea occidentală mă schimbase, mă provocase, îmi scosese la suprafaţă latura întunecată, puternică, sexy, pe care nici nu ştiusem că o am, pentru că în ţara mea comunistă jucasem doar roluri de inocentă, de şcolăriţă foarte pură. Sigur, trebuie însă ţinut cont de faptul că eram foarte tânără când am debutat.

În Occident a ieşit la iveală puterea mea charismatică, de a cărei existenţă nu ştiam, iar în The Crow am putut să arăt toate astea.

Când am început filmările, Michael Wincott [interpretul lui Top Dollar, villain-ul din The Crow – n.r.] vorbea destul de urât în preajma mea deoarece, fără machiaj, eram doar o fetiţă din China care nu vorbea engleza… mă ţineam după toată lumea ca să îmi găsesc rostul pe platou.

În clipa în care am intrat însă în personaj şi m-au machiat, m-am transformat cu totul, iar toţi cei din jurul meu au fost şocaţi, pentru că nu înţelegeau de unde vine toată forţa asta, unde e fetiţa cea inocentă, dintr-o dată devenită o femeie cu putere mistică, care e în control… se simţeau atraşi de mine.

Nu ştiu de unde au venit toate astea, dar sunt convinsă – aşa cum spuneam deja – că ceva din mine e direct legat de Univers. Personajul meu din The Crow e sumbru, iar look-ul trebuia să fie în ton, trebuia să fiu machiată. Ba chiar îmi aduc aminte că la probe n-a fost deloc vorba să mă dezbrac, iar apoi am aflat că trebuie să mi se vadă sânii în film, sau aşa ceva, iar eu am zis categoric ‘În niciun caz!’ şi a trebuit să stau de vorbă pe tema asta cu regizorul. Alex Proyas era în Australia, a sunat ca să vorbim, iar eu, ca să fiu pregătită pentru discuţie, căutasem deja în dicţionar cuvantul… “sfârcuri”.

Alex mi-a spus atunci că toate modelele cu care lucrase nu avuseseră nicio problemă cu nuditatea – până şi pe platou toată lumea se schimba de faţă cu restul -, dar înţelege că eu am ceva împotrivă. I-am povestit că vin dintr-o ţară comunistă şi nu sunt obişnuită să am scene nud, dar i-am spus:

‘Uite, facem aşa, dacă îmi acoperi sfârcurile, e în regulă, pot să filmez.’.

I s-a părut o idee foarte bună şi atunci când apare personajul pentru prima dată în film, cadrul este filmat din spate, camera mă învăluie, eu sunt dezbrăcată, dar mi se vede doar spatele.

Toate discuţiile, de fapt, au fost amuzante pe tema asta şi îmi aduc aminte că eram în biroul agentului meu, care era gay, iar el mi-a zis: ‘Vor să îţi arate decolteul.’. Doar că eu nu ştiam ce este ăla un “decolteu”! Bineînţeles că el n-avea cum să îmi arate unul şi atunci a încercat stângaci să mimeze, încrucişându-şi cumva braţele pe piept, dar eu tot n-am priceput şi toată lumea se prăpădea de râs în jurul nostru.

Cu Brandon Lee am împărţit cabina de machiaj, stăteam câte două ore pe zi împreună iar el mă învăţa să joc jocuri video.

Într-o zi mi-a spus: ‘Bai Ling, am înţeles că eşti chinezoaică… şi eu!’. Eu n-am înţeles cum e posibil, aşa că l-am întrebat care dintre părinţi e din China. Mi-a spus că e vorba de tatăl lui şi atunci, firesc, m-am interesat cu ce se ocupă acesta. ‘Tata e star de cinema!’. Când l-am întrebat curioasă cine e, mi-a zis ‘Bruce Lee’. N-auzisem niciodată în viaţa mea de Bruce Lee. Brandon a zis atunci că sunt, probabil, unul dintre cei doi oameni din întreaga lume care n-au auzit de Bruce Lee.

M-am simţit prost, am simţit că l-am dezamăgit, aşa că i-am telefonat unui prieten de-al meu din New York, cu care vorbeam în chinezeşte:

‘Cine-i Bruce Lee? Actorul cu care joc în film zice că tatăl lui e Bruce Lee, mare vedetă de film, dar eu n-am idee cine e.’.

Iar prietenul meu mi-a spus numele chinezesc, pentru că eu, nevorbind engleza, nu ştiam numele lui englezesc: ‘Este Lei Siu Lung’. A doua zi, când m-am dus la filmări, i-am spus lui Brandon:

‘Acum ştiu cine e tatăl tău, Lei Siu Lung’,

iar el a fost foarte bucuros, pentru că era foarte mândru de părintele lui. Asta e povestea mea cu Brandon Lee.

Tot timpul cât am lucrat împreună am simţit că are un suflet sensibil, că are grijă de mine, că mă ocroteşte, am ştiut cumva că îi aduc aminte de tatăl lui, care şi el a venit din Asia la Hollywood fără să vorbească limba engleză… cred că a văzut în mine ceva din tatăl său. De aceea iubesc eu filmul.

Eu nu cred că există moarte, cred că sufletul rămâne fără vârstă, mereu prezent, şi chiar dacă trupurile noastre se duc, sufletul se transformă. De aceea cinema-ul este nemuritor, pentru că, orice ni s-ar întâmpla, imaginile rămân aşa cum eram în momentul filmării… asta e magia cinematografiei.

Bai Ling, te-ai născut şi ai copilărit într-o ţară comunistă. Ce te-a determinat să te îndrepţi spre actorie, o profesie ce comporta într-un asemenea regim politic anumite riscuri, inclusiv de subzistenţa elementară?

Întrebarea e foarte bună. Mă întreb şi eu asta uneori, pentru că nimeni din familia mea nu mai are această profesie. Mama mea predă literatura iar tatăl meu predă compoziţie, deci nu am un răspuns clar. Poate fiindcă mi-am dat seama că, într-o viaţă anterioară, am fost animal sălbatic, pentru că de mică îmi era frică de oameni, eram retrasă, îmi era teamă de elementul uman, nu vorbeam, părea că sunt mută.

Mama mea preda la una dintre universităţile de top din China, mereu veneau studenţi pe la ea şi, fireşte, atunci când eram prin preajmă, mă invitau ca să vorbim, dar eu stăteam cu ochii în jos şi, pur şi simplu, nu mă mişcam, nu spuneam nimic.

Eram realmente speriată de oameni, o sălbatică, dar, pe măsură ce creşteam, simţeam că înăuntrul meu e o forţă tumultoasă, ceva ce trebuie lăsat să iasă, să se exprime. În felul ăsta am ajuns la actorie, pentru că în lumea obişnuită nu puteam să mă exprim, nici la şcoală, de exemplu, nu puteam răspunde la întrebările profesorilor, am avut chiar şi probleme din cauza asta… asta pentru că memoria vieţii mele anterioare de animal sălbatic era prea prezentă în mine.

A trebuit să găsesc deci o cale de a mă exprima şi cred că sunt o actriţă atat de bună tocmai pentru că nu îmi filtrez emoţiile, nu mă prefac, sunt adevărată în fiecare rol, ăsta e trucul meu mental, aşa pot eu deveni oricare din personajele pe care le am de jucat în filme.

Pot juca orice rol pentru că sunt un spirit liber, interpretez cu bucurie, asta e puterea mea. Am în mine atâtea emoţii tocmai pentru că am trăit multe vieţi înainte de asta şi ele mi-au adus toate experienţele pe care acum le folosesc, iar emoţiile se nasc natural din acestea.

Uneori mă gândesc că am în mine un spiriduş care se manifestă după nevoie, mă serveşte în funcţie de personaj. De exemplu, în Red Corner mi-a dat compasiune şi tristeţe, în Crank 2 mi-a dat nebunia, în The Crow mi-a dat elementul mistic, în Shanghai Baby mi-a dat o alură modernă, subtilitatea contemporană, iar în Taxi 3 mi-a dat o calitate jucăuşă, ghiduşă.

Aşa pot eu să fac toate rolurile astea, trăiesc liber, n-am niciun blocaj, pentru că toate simţurile mele sunt satisfăcute, sunt ca un pian bine acordat, fiecare notă e cea perfectă.

Bai Ling
Bai Ling în „Red Corner”

Ce-mi spui înseamnă, de fapt, că actoria a fost o formă a ta de luptă împotriva propriilor frici…

Da, cred că aveam aceste frici, pentru că eram ca un animal sălbatic. Nu cunoşteam oamenii, mă adaptam la lume, dar nu ştiam cum să mă port, în suflet eram încă un animal sălbatic. E un fel de înţelepciune pe care o am direct din natură, din Univers, e mai mult decât poate mintea omului să cuprindă.

Acum, nu cred că mai am nicio frică, sau cel puţin nu în mod conştient… frica nu e un cuvânt pe care să mi-l asum. Dacă mă uit la mine însămi ştiu că îmi e teamă în continuare de elementul uman, pentru că în lume este prea multă falsitate, prea multă manipulare, iar asta ucide animalul pur din noi, dar eu sunt mult mai puternică decât temerile astea, pot să ţin la distantă sentimentele negative.

Mi-am dat seama că în viaţă cuvintele au o mare putere, dar nu au sens decât atunci când le dăm noi asta. Eu, în existenţa mea, nu am reţinut cuvintele cu conotaţii negative, cum ar fi ura, gelozia, frica… noţiunile astea nu intră în universul meu, le resping, le tin la distanţă. Am speranţă pentru omenire. Eu privesc lumea întreagă ca pe un loc în care e prea mult război, prea multă moarte.

Daca aş fi eu conducătorul lumii, aş desfiinţa toate ţările, întrucât guvernanţii sunt cei care creează violenţa, din cauza graniţelor, a posesiunilor, a luptei pentru teritorii şi toate lucrurile de genul ăsta.

Bai Ling
Bai Ling în „Anna and the King”

Uite, un mic detaliu, eu m-am ras în cap pentru filmul Anna and the King [filmul lui Andy Tennant din 1999, cu Jodie Foster şi Chow Yun-Fat – n.r.] şi la momentul acela mi-a fost tare frică, mi-a fost teamă că, fără părul meu lung, voi fi vulnerabilă, că pot să păţesc ceva pentru că nu mai sunt protejată, dar m-am uitat în natură la fluturi, la păsări, la micutele animale, ele nu au frică, trăiesc fericite şi sunt mult mai mici ca mine… atunci mi-am dat seama că suntem toţi copiii naturii, ai Universului, trebuie să ne bucurăm de viaţă, de razele soarelui.

Nu are sens să ne fie frică de natură, ea îşi găseşte echilibrul. Când este un cutremur totul se reaşează, se schimbă, dar noi nu putem schimba asta. Uneori, cred că într-o viaţă anterioară am fost o zeiţă, pentru că înţeleg puterea, înţelepciunea, cunoaşterea, simt că nu mă poate atinge nimic, dar bineînţeles că sunt şi om, am şi eu întrebări despre iubire sau moarte.

Ca să îmi răspund la aceste întrebări accesez o altă parte din mine, o fiinţă interioară inteligentă şi puternică, care nu are frică. Câteodată nu înţeleg nici eu cum de găsesc răspunsurile dar ele vin dintr-o altă parte a mea.

Sunt şi zeiţă şi om, am sentimente şi reacţii umane, dar am şi înţelepciunea lumii. Speranţa mea pentru oameni este ca ei să-şi înţeleagă puterea, blândeţea, compasiunea, pentru lumea noastră şi pentru ceilalţi oameni. Iubirea.

Închei cu o curiozitate… între China şi Statele Unite, cu filmări prin toată lumea, ce mai înseamnă pentru tine conceptul de “acasă”?

Mulţi oameni ar spune că “acasă” e un spaţiu în care ei locuiesc, dar pentru mine “acasă” e oriunde mă aflu eu într-un anumit moment.

De exemplu acum sunt “acasă” în Fort Wayne, abia am ajuns aici, în Indiana, pentru nişte filmări, aici sunt acum… acasă. Peste tot e acasă, “acasă” nu e o casă la propriu. Dacă ai zice că o clădire înseamnă “acasă”… ţi-ar fi dor de o clădire? Nu se poate.

Acasă e oriunde mă aflu şi, din acest motiv, nu simt că îmi lipseşte nimic. Cred că, atunci când ai proprietăţi, eşti prizonierul lor. Eu nu am nimic, sunt liberă, merg unde vreau, acasă sunt eu!

Bai Ling

China, că mă întrebai, înseamnă pentru mine bunicii şi părintii mei, acolo am fost ocrotită, am crescut, am fost bebeluş şi apoi am devenit om mare.

America e sălbatică, e ca un amant, un iubit, e o poveste de amor, e locul meu de la maturitate.

Îmi place şi Europa, am fost peste tot, aici sunt poveştile mele de iubire, în Occident.

Viata este, în fond, o călătorie… trebuie să ne bucurăm de ea, indiferent cât de greu ne este acum. Undeva, pe parcursul ei, vom găsi din nou frumuseţe, trebuie să avem încredere în asta.

Găsiţi frumuseţe oriunde v-aţi afla şi veţi fi mulţumiţi de viaţa voastră! Yes! And follow me at @iambailing. Sending a lot of love! Be safe!

Interviu de IOAN BIG

 Foto header: Bai Ling în Night Caller (2021, regia: Chad Ferrin)

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută