Peisajele lui CONSTABLE la Art Safari

Ioan Big De Ioan Big | Publicat: 19 septembrie 2022 | Actualizat: 16 septembrie 2022


Art Safari, cel mai amplu eveniment dedicat artei din România, anunță ediția aniversară cu numărul 10, în perioada 23 septembrie-11 decembrie 2022, în Palatul Dacia-România din București, în cadrul căreia va organiza o expoziție de răsunet în parteneriat cu celebrul Victoria & Albert Museum din Londra, cu lucrări extrem de valoroase semnate de John Constable (1776-1837), unul dintre cei mai renumiţi pictori peisagiști din toate timpurile.

Expoziția Seeking Truth: The Art of John Constable (A V&A Exhibition – Touring the World) prezintă, în premieră în România, arta unui îndrăgostit de zona rurală engleză (locurile ce apar în lucrările sale sunt supranumite acum “Constable Country”), a cărui misiune a fost să redea adevărul și frumusețea lumii naturale prin folosirea culorii într-o manieră liberă și extrem de expresivă, ceea ce a atras multe critici din partea contemporanilor săi. Artistul a refuzat însă orice compromis și a făcut experimente până la moartea sa, în 1837. De remarcat că, un an mai târziu, în 1838, se naște marele peisagist român Nicolae Grigorescu, care preia și încorporează, împreună cu realiștii Barbizonului, lecțiile picturale ale lui Constable. Expoziția, curatoriată de experţi de la V&A, cel mai important muzeu de artă și design din lume, analizează conexiunea personală a lui Constable cu locul, căutarea inspirației și tehnicile sale inovatoare.

Prin promovarea trecerii de la romantismul pigmentat cu elemente mitologice la realism şi naturalism, Constable, care a expus public pentru întâia oară în 1802, a fost semi-ignorat la acea vreme de compatrioți, reușind să vândă în Anglia, în decursul vieții, nu mai mult de 20 de lucrări. După două secole însă, picturi ale sale – precum The Lock – se achiziționează în licitații cu peste 20 de milioane de lire sterline. Născut într-o familie înstărită și pregătit pentru o carieră în… morărit (afacerea părinților), John Constable datorează schimbarea radicală de perspectivă profesională cunoscutului patron al artelor Sir George Beaumont, co-fondator al National Gallery din Londra, care, practic, l-a descoperit, și pictorului peisagist Joseph Farington, devenit un mentor în anii de studiu la Royal Academy Schools. De atunci, Constable a rămas întotdeauna fidel propriei viziuni, hipercritic la adresa curentelor din arta contemporană lui și indiferent la realitatea că, în lumea artei, ca să-ți poţi câștiga existența, aveai nevoie de mai mult decât de talent nativ și dragoste pentru peisaje.

Program de vizitare Art Safari:

joi-duminică (12:00-21:00), 23 septembrie-11 decembrie 2022, Palatul Dacia-România (Muzeul Municipiului București), strada Lipscani nr. 18-20, București.

 

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută