Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 08/09/2022
Muzică

Balthazar | Interviu exclusiv cu JINTE DEPREZ

Costinela Caraene De Costinela Caraene
Comentarii Balthazar | Interviu exclusiv cu JINTE DEPREZ Share Balthazar | Interviu exclusiv cu JINTE DEPREZ


“Viori lângă chitare și lângă un acordeon? De ce nu, atâta vreme cât nu folosești un cimpoi.”

Aflați pentru a treia oară în România, cap de afiș al Living Rock Festival, desfășurat între 19 – 21 august pe Plaja Tuzla, belgienii de la Balthazar au făcut spectacol și de data aceasta, într-un vibe comun cu toată suflarea care venise să îi vadă și să îi audă. Motivul devine și mai clar odată ce afli că sunt fascinați de energia publicului din sudul Europei, implicit de cea a românilor, un popor pe care îl găsesc extrovertit și alături de care se simt foarte bine, ei, care vin dintr-o tară “ce-și ține emoțiile sub control”.

Citește și:

De la muzicianul Jinte Deprez, compozitor, vocalist și producător, co-fondator al trupei Balthazar, am aflat cum au lucrat al cincilea album al lor, în plină pandemie, cum s-au reunit pentru un documentar-concert destinat promovării, care s-a transformat, cu fiecare melodie cântată în sfârșit împreună, într-o bucurie de a spune o poveste complet diferită față de cea din versiunea înregistrată pe bucăți, de la distanță. Am mai aflat că muzica lor este despre ei și despre experiențele lor – dacă va fi vreo inimă zdrobită printre noi, vom avea o melodie sfâșietoare, dacă va fi bucurie, va fi o piesă veselă – și că cel mai potrivit loc pentru a asculta Balthazar este…

Dar asta aflați singuri.

Balthazar / Jinte Deprez și Maarten (foto © Alexander D'Hiet)
Balthazar / Jinte Deprez și Maarten (foto © Alexander D’Hiet)

Sand, cel mai recent album al Balthazar, a fost creat și produs la începutul pandemiei, după reunirea voastră și încheierea turneului Fever. Practic, de pe val, de la libertate și energie, la toate restricțiile venite odată cu lockdown-ul. Iar voi, în plină efervescență creatoare. Cum v-a influențat această discrepanță?

Firește, totul a avut un imens impact, însă la început nu ne-am făcut prea multe griji. Planul inițial era să aducem direct în studio toată energia vie pe care ne-o dăduse turneul Fever. Avuseserăm o conexiune foarte puternică pe scenă și am vrut să vedem cum putem traduce asta într-un album. Așadar, piesele au fost scrise inițial având asta în minte. Însă, din cauza restricțiilor, nu ne-am putut reuni pentru înregistrări, așa că am lucrat albumul de la distanță, electronic, pe e-mail, dropbox ș.a.m.d. Câteodată trebuie să te lași dus de val și ajungi într-un loc complet diferit, deci o criză bună nu e deloc de irosit. Iar pentru că turneele ne-au fost anulate, am avut timp să finalizăm, deci am fost chiar bucuroși de turnura pe care a luat-o crearea albumului. Firește, există și un “dar”, în toată povestea asta: ceva mai târziu aveam să simțim cât de ciudate sunt vremurile pentru a scoate un album – fără turnee, cu promovare pe Zoom, într-o veșnică așteptare, simțindu-ne inutili ca naiba. Toată lumea era confuză și nici noi nu am făcut excepție.

Îmi imaginez. Procesul de lucru a fost și el influențat. Ce a trebuit să faceți diferit?

Neputând fi împreună, nu am putut avea acel jam feeling, spațiul și intimitatea de a improviza. Așa că nici n-am încercat să o facem. În anii de început ai trupei lucram mult pe computere, produceam singuri, aveam demo-uri individuale. Deci, într-un fel, am revenit la acel mindset. Tobele nu au mai fost cel mai jazzy instrument, am gândit mult mai simplu, electronic. Chitarele s-au transformat în sintetizatoare în cazul anumitor piese, interacțiunea a fost mai gândită. Unele piese au avut chiar de câștigat. Altele au devenit o poveste complet diferită, cântate live. O înregistrare surprinde un moment în timp și ăsta a fost și modul nostru de lucru. Cel mai puternic sentiment pe care l-am avut a fost să terminăm și să scoatem albumul, n-am avut timp să stăm deoparte și să așteptăm să treacă pandemia.

Așadar, album nou, dar nu concerte, nu turneu de promovare. Și așa a apărut ingeniosul The Sand Castle Tapes. În ce a constat? Cum v-ați simțit lucrând împreună la asta?

Inițial, conceptul Sand Castle Tapes a fost gândit pentru a promova albumul. Toți artiștii încercau chestii online pentru a face vâlvă în jurul albumelor, deci ni s-a părut o idee simpatică: un fel de documentar-concert, pentru a oferi o perspectivă asupra trupei. Asta a devenit, însă, foarte important pentru noi, deoarece, fiind prima dată când reușeam să cântăm împreună, am început să interpretăm melodiile altfel, în loc să reproducem versiunile de pe album. Și s-a simțit ca o gură de aer proaspăt. Cântecele au prins viață și au spus o cu totul altă poveste. Totul s-a centrat pe noi: să fim împreună, să cântăm muzică împreună, să ne bucurăm de ea din plin, lucru pe care uneori îl neglijezi în această industrie a divertismentului, unde totul este despre spectacol, instagram, fani și liner-uri captivante. Știu că par puțin old school, dar asta suntem. The Sand Castle Tapes arată un Balthazar diferit, mai sincer și real. Este opusul a ceea ce este Sand: este un vibe de colaborare, este despre a cânta împreună. Dar cu aceleași melodii. Yin Yang.

Balthazar | Interviu exclusiv cu JINTE DEPREZ

A propos de centrat pe voi: în Belgia sunteți percepuți ca fiind Kings of soulful alt-pop. Cât de mult sunteți voi și poveștile voastre, în piesele Balthazar?

Sunt întotdeauna surprins de titlurile pe care le primim și cred că ăsta este un fetiș al jurnaliștilor. Facem doar muzica care ne place, fără restricții. Sună puțin egoist, dar nu am mai face muzică de atâta vreme dacă nu ar fi sinceră și importantă pentru noi înșine. Punem totul din noi în muzică și cântăm despre ceea ce știm sau experimentăm, doar așa o putem face, dacă mă întrebi pe mine. Dacă va fi vreo inimă zdrobită printre noi, vom avea o melodie sfâșietoare, dacă va fi bucurie, va fi un cântec vesel. Mai avem o grămadă de piese de scris.

Tot legat de voi și poveștile voastre, trei dintre membrii trupei aveți și proiecte separate (tu – J. Bernardt, Maarten – Warhaus, Simon – Zimmerman). În ce contexte apare nevoia de a lucra la altceva, de a vă exprima separat? Și cum împăcați proiectele? Se influențează ele?

Este un mod de a păstra totul sănătos. Când ești într-o trupă de atâta vreme, poți ajunge să simți că pierzi controlul. E ca într-un mariaj: unii au nevoie să o mai ia și pe alături, din când în când, ca să aprecieze căsnicia. Și cred că așa suntem și noi. Un proiect solo îți menține independența la nivel, poți lucra cu cine vrei, poți face tot ce vrei, în direct, poți să-ți arunci în aer propriul ego cât vrei. În proiectele solo poți fi mai personal, pentru că ești doar tu. Până la urmă, însă, te saturi de tine și ești fericit că ai o trupă. Varietatea păstrează totul viu. Însă există o legătură puternică între proiecte, ne-am influențat unii pe alții atât de mult, în toți acești ani, încât este foarte mult Maarten în J. Bernardt și foarte mult din mine în Warhaus, de exemplu. Ne-am făcut unii pe alții să devenim compozitorii de azi.

Balthazar | Interviu exclusiv cu JINTE DEPREZ

Pentru mine, sunteți o trupă belgiană “tipică”. Adică complet atipică în peisajul muzical internațional, însoțită de revelația: ah, sunt belgieni! Mi s-a întâmplat cu dEUS, apoi cu Hooverphonic, apoi cu Balthazar și Warhaus. Din punct de vedere muzical, Belgia îmi apare ca un concentrat de esențe autentice. Cu siguranță nu e doar o impresie. Iar dacă mă gândesc și la Jacques Brel, pe care l-am descoperit în ‘93, cu o muzică ce nu putea și nu poate fi încadrată în vreun gen auzit, mi-e clar că nu e o impresie.
Cum se întâmplă? Acceptă creatorii de muzică belgieni influențe din afară? Acceptă Balthazar influențe din afară?

Este adevărat că, nefiind o țară mare, cu puternice tradiții muzicale, ne adaptăm mult la ce auzim în Marea Britanie, Statele Unite, Franța și așa mai departe. Scena franceză are un cu totul alt vibe decât scena din UK, de exemplu, iar noi le amestecăm în felul propriu. Chiar și un act comercial precum Stromae este un bun exemplu de mix de genuri, așa cum a fost TC Matic în anii optzeci. Nu ne gândim prea mult la asta, este cumva în sângele nostru să o facem așa. A te ține de o anumită idee muzicală este oricum plictisitor. Viori lângă chitare și lângă un acordeon? De ce nu, atâta vreme cât nu folosești un cimpoi.

Locul în care v-ar plăcea să cântați și nu ați făcut-o până acum?

America de Sud a fost întotdeauna un vis al meu. Venind dintr-o țară în care toată lumea este oarecum cu picioarele pe pământ și cu emoțiile sub control, este fascinant să simți energia oamenilor din sudul Europei, de exemplu. De asemenea, România este mult mai extrovertită decât Europa Centrală. Da, mi-ar plăcea să cânt în Brazilia sau Mexic, pentru a sărbători muzica noastră într-un mod foarte extrovertit. Avem o mulțime de fani acolo, dar din cauza Covid-19 și a cât de scumpă ar fi deplasarea, nu am reușit să ajungem.

Locul în care se ascultă cel mai bine muzica voastră?

Lângă playerul de vinil, acasă, cu un pahar de vin, sau într-o piscină, cu căștile pe urechi, sub soare, ori în mașină, când plouă ca naiba, sau dimineața, când bei o ceașcă de cafea și câinele este enervant, sau noaptea când bei un whisky și nu mai poți vorbi. Când alergi sau când ești leneș. Când ești trist, când ești extaziat. Peste tot, oricând.

Interviu de Costinela Caraene

Imagine Cover: Balthazar / Jinte Deprez și Maarten (foto © Alexander D’Hiet)

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Esențiale

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.