Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 17/08/2022
Festival Muzică

Peste 15.000 de oameni au participat la ediția aniversară Brașov Jazz & Blues Festival

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Peste 15.000 de oameni au participat la ediția aniversară Brașov Jazz & Blues Festival Share Peste 15.000 de oameni au participat la ediția aniversară Brașov Jazz & Blues Festival


Brașovul a găzduit, vreme de cinci zile, cea de-a X-a ediție a Brașov Jazz & Blues Festival și, între 11 – 15 august, a adus iubitorilor de muzică bună artiști excepționali, atât internaționali, dar și trupe locale, proiecții de filme în aer liber și indoor, jam sessions, ateliere creative și masterclass-uri pe teme muzicale, conferințe și dezbateri, activități pentru copii și familie.

Peste 15.000 de oameni au participat la ediția aniversară Brașov Jazz & Blues Festival
Brasov Jazz & Blues Festival, Piața Sf. Ioan

Cea de-a X-a ediție a festivalului a strâns peste 100 de artiști din 8 țări.

Evenimentele din cadrul festivalului s-au desfășurat în Piața Sfântul Ioan (scena principală), Piața Brassaï, dar și în Parcul Central Nicolae Titulescu, JUNO Wine Garden, Deane’s Irish Pub & Grill, la Cinema Astra și la Biserica fortificată din Bod.

Doi dintre artiștii rezidenți ai Brașov Jazz & Blues Festival, Berti Barbera și Lars Kutschke Band (DE/HU) au deschis festivalul joi, pe 11 august, pe scena din Piața Sf. Ioan, iar seara a continuat cu un concert al legendarului Jan Akkerman, care a revenit la festivalul unde a cântat pentru prima dată acum 10 ani.

Peste 15.000 de oameni au participat la ediția aniversară Brașov Jazz & Blues Festival
Jan Akkerman

Vezi aici filmul primei zile a festivalului:

Tot pe scena principală, în zilele următoare ale festivalului, au susținut recitaluri de excepție artiști de jazz aflați în premieră la Brașov sau chiar în România.

Cea de-a doua zi i-a adus în fața publicului pe unul dintre cei mai prolifici contrabasiști portughezi, Carlos Bica, alături de proiectul de succes AZUL dar și pe Michael Olivera & The Cuban Jazz Syndicate, o trupă solidă de muzicieni cubanezi, câștigători și nominalizați la premiile Latin Grammys, care au electrizat publicul prezent în Piața Sf. Ioan din Brașov.

Vezi aici filmul din a doua zi a festivalului:

În cea de-a treia zi de festival, Raphael Wressnig (Austria) unul dintre cei mai virtuozi organiști din lume la această oră, a revenit pe scena din Brașov alături de Gisele Jackson (SUA). Seara a continuat cu un concert, în premieră în România, al muzicianului american John Németh, nominalizat la premiul B.B. King Entertainer of the Year în cadrul prestigioaselor Blues Music Awards în 2021, și câștigător al premiului Cel mai bun vocalist în 2022.

John Németh a susținut un recital de excepție la Brașov fiind aclamat la scenă deschisă de publicul prezent în Piața Sf. Ioan din Brașov.

Peste 15.000 de oameni au participat la ediția aniversară Brașov Jazz & Blues Festival
John Németh

Vezi aici filmul din a treia zi a festivalului:

Duminică, pe 14 august, au urcat pe scena din Piața Sf. Ioan doi artiști veniți din Statele Unite ale Americii: Kirk Fletcher, unul dintre cei mai buni chitariști de blues din lume, câștigător de patru ori al Blues Music Award și Sharrie Williams, The Princess of Gospel Rockin’ Blues.

Peste 15.000 de oameni au participat la ediția aniversară Brașov Jazz & Blues Festival
Sharrie Williams

Vezi aici filmul din a patra zi a festivalului:

În ultima zi de festival, scena din Piața Sf. Ioan a fost dedicată artiștilor locali Wattzy, Soundbox, Fusion Core și Fernet Blues Company, iar la biserica fortificată din Bod a avut loc un concert excepțional cu Sharrie Williams & LK Band. Aproape 400 de persoane au asistat timp de 2 ore la un concert de gospel unic, o experiență de memorat pentru întreaga viață.

Peste 15.000 de oameni au participat la ediția aniversară Brașov Jazz & Blues Festival
Biserica Fortificată Bod
Peste 15.000 de oameni au participat la ediția aniversară Brașov Jazz & Blues Festival
Sharrie Williams & LK Band, Biserica Fortificată din Bod

Vezi aici filmul din a cincea zi a festivalului:

Tot în zona centrală a orașului, în Piața Brassaï, publicul a putut participa timp de 3 zile, de vineri până duminică, la concertele susținute de trupe românești: Fusion Core, Marcian Petrescu & Trenul de Noapte, Fabrica de trupe Prefix TM: Over Black & Vertigo, Fernet Blues Company & Vali Răcilă, Midnight Buzz și Nicu Patoi, Berti Barbera & Adrian Ciuplea Trio.

Peste 15.000 de oameni au participat la ediția aniversară Brașov Jazz & Blues Festival
Nicu Patoi, Berti Barbera & Adrian Ciuplea Trio

Juno Wine Garden a găzduit concertele Corina Sîrghi & Andrei Petrache, Sorina Rotariu Trio și Anamaria Galea Trio – „La Vie en Rose”, iar la Deanes Irish Pub & Grill Lars Kutschke (chitară), Attila Herr (bass), Till Sahm (pian) și Heiko Jung (tobe) au întreținut atmosfera alături de ceilalți artiști prezenți la festival, într-o serie de jam sessions.

Surpriza festivalului a fost Parcul Central Nicolae Titulescu transformat într-un parc muzical, unde mii de persoane de toate vârstele s-au bucurat în fiecare zi de concerte, ateliere muzicale, filme sau diverse alte activități.

Peste 15.000 de oameni au participat la ediția aniversară Brașov Jazz & Blues Festival
Întâlnirea Chitarelor

Academia Muzicală de Soundbox a susținut workshopuri de voce, chitară, tobe și pian, revista Sunete a lansat o nouă ediție dedicată trupei britanice The Beatles, eveniment încununat cu un concert Nicu Patoi & Berti Barbera, iar chitariștii din oraș s-au întâlnit la un prim eveniment ce se dorește a deveni tradiție la festival, Întâlnirea Chitarelor.

Peste 15.000 de oameni au participat la ediția aniversară Brașov Jazz & Blues Festival
Ateliere muzicale
Peste 15.000 de oameni au participat la ediția aniversară Brașov Jazz & Blues Festival
Întâlnirile Pop Culture: The Beatles, cu Nicu Patoi și Berti Barbera

Tot în cadrul festivalului, la Cinema Astra din Brașov, au avut loc mai multe proiecții de filme pe teme muzicale. Cel mai recent film al regizorului brașovean Alexandru Belc, Metronom, a fost văzut în premieră la Brașov printr-o proiecție cu casa închisă.

În total, un număr record de peste 15.000 de persoane s-au bucurat de concertele și au participat la activitățile propuse de Brașov Jazz & Blues Festival.

……………………………………………………………………………………………………………………………………

Brașov Jazz & Blues Festival este un eveniment organizat de Asociația Culturală Fanzin și cofinanțat de Ministerul Culturii, Consiliul Județean Brașov și Primăria Municipiului Brașov.

Sponsor principal: Raiffeisen Bank

Partener culinar: Sergiana Poiana Mărului

Mașina festivalului: Ford 

Berea oficială a festivalului: Bere Czell

Sponsori: Regina Maria, Karpaten Turism, Radisson Hotel Brasov, Elecon, Elmas, Zizin Ape Naturale Minerale, Majorel, Coresi Shopping Resort, Decât O Dubă, Kronospan, Brainia, Cinema One, Caii de la Letea, Beefeater.

Parteneri: Agenția Metropolitană Brașov, Academia de Muzică Soundbox, Centrul Cultural German Brașov, Provideo, Romarg, Voluntariat Brașov, Ascult Brașov, Sunete Reciclate, Asociația de Treabă, www.biletebrasov.ro, 

Parteneri Media: Rock FM, Zile și Nopți, Sunete, AGERPRES, Liternet, Suplimentul de Cultură, Observator Cultural, IQads, Spotmedia, Iqool, Biz Brașov, fwdBv, Transilvania Expres, mytex.ro

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută