Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 10/08/2022
Film

Proiecții serie de filme F-Sides Premieres

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Proiecții serie de filme F-Sides Premieres Share Proiecții serie de filme F-Sides Premieres


Primul cineclub românesc dedicat exclusiv filmelor făcute de femei – F-Sides Cineclub lansează o nouă serie de proiecții în premieră în cinematografe din Bucuresti şi din țară.

Este vorba de o serie de filme intitulată F-Sides Premieres care propune publicului bucureștean filme noi, realizate de femei și premiate la festivaluri importante. F-Sides Premieres e astfel de neratat pentru cinefilii iubitori de viziuni noi în cinematografie. 

Primul film propus, Kajillionaire, este un film intimist despre părinți și copii, legături de familie și nevoia de a-ți găsi un loc în lume și va putea fi văzut la Cinema AFI Cotroceni, miercuri, 10 august de la ora 20.

 

Biletele costă 28 lei și se găsesc online sau la casieria Cinema AFI Cotroceni

Regizoarea Miranda July a scris și transpus o poveste savuroasă despre o familie de escroci care timp de 26 de ani a pregătit-o pe singura lor fiică să fie o escroacă de excepție. Când o necunoscută li se alătură în aventura de escrocherie, lumea li se întoarce cu susul în jos.

 „Seria Premieres a F-SIDES Cineclub este o nouă linie curatorială în care ne propunem să proiectăm în premieră în România filme recente, cu succes festivalier și de public, filme cu personaje feminine complexe care ies din tipare. Ne dorim să proiectăm aceste filme concomitent în mai multe orașe din România, un soi de micro-release pentru aceste titluri pe care am vrea să le aducem mai aproape de un public cât mai larg.” (echipa F-Sides CineClub)

Obiectivul cineclubului F-Sides este să propună o alternativă la ce a existat până în prezent ca reprezentare a femeii în filmele din cinematografele românești și să combată astfel reprezentarea unidimensională a femeilor și prezentarea lor prin clasicele stereotipuri, deja anoste, despre femei.

Organizatoarele proiectului, Alexandra Lulache și Ioana Diaconu, sunt convinse că proiectul F-Sides Premieres, așa cum a fost gândit de ele, va veni în sprijinul iubitoarelor și iubitorilor de filme indie printr-un program ce evită tendința dominantă a filmelor tip blockbuster și promit publicului o seară clasică de distracție la Mall.

F-SIDES este primul cineclub românesc dedicat exclusiv filmelor făcute de femei și modurilor alternative de a privi și reprezenta feminități în cinematografie și societate.  Înființat în 2020,programul are la activ peste 30 de proiecții și evenimente cu publicul larg în cinematografe și locații alternative din București și alte orașe din țară, proiecții online, discuții cu experți în studii de gen și activiști pentru drepturile femeilor, materiale online cu studii aprofundate despre subiectele abordate. 

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Esențiale

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.