Până în luna noiembrie, ESTE Filmul de Miercuri și MOViEs ON organizează la Sibiu primul ciclu de ateliere de educație cinematografică și dezvoltare personală prin cinema destinat copiilor de ciclu primar și gimnazial, precum și liceenilor. Atelierele vor fi susținute de criticul și jurnalistul de film Iulia Blaga împreună cu psihologul și psihoterapeutul Florentina Beznea, care au fondat în 2017 la București MOViEs ON – primul atelier de dezvoltare personală prin cinema din România.
”Florentinei, lucrul cu copiii îi dă un fel de prospețime. Pentru mine să lucrez cu copiii e mai important decât să scriu despre filme”
Iulia, nu ești la prima colaborare cu echipa ESTE FILM. Cum ai primit invitația de a vă asocia în acest proiect de dezvoltare personală prin cinema destinat copiilor din județul Sibiu?
Plănuiam de mai multă vreme niște ateliere de educație cinematografică și dezvoltare personală pentru copiii și liceenii din Sibiu. Eu sunt născută aici, dar multă vreme am locuit în București. Când am revenit acasă, în 2020, m-am gândit că asta mi-ar plăcea să fac, pe lângă munca de jurnalist și critic de film, dar în timpul pandemiei era imposibil să organizezi ceva. Așa că am așteptat, iar când Ioana Ciuban, directoarea ESTE Film Festival (pentru care făceam deja selecția filmelor din competiția de scurtmetraj), mi-a propus să dezvoltăm proiectul în cadrul ESTE Filmul de Miercuri, am știut că am făcut bine că am avut răbdare. Iar când am câștigat finanțare de la AFCN, iar noua platformă sibiujunior.ro, inițiată de Sibiu 100%, ni s-a alăturat pe partea de promovare, am fost sigură că s-au aliniat planetele.
Iulia Blaga
Alături de psihoterapeutul Florentina Beznea, ai fondat la București un astfel de demers în urmă cu 5 ani. Ce experiențe ți-a oferit lucrul cu cei mici?
Proiectul MOViEs ON a fost conceput inițial ca o suită de ateliere pentru adulți. Atât eu cât și Florentina avem experiență în lucrul cu copiii, ea ca psiholog în cadrul Active Learning Center precum și în diverse alte proiecte, eu din programele pentru elevi și liceeni Éducation à l’image și CinEd, precum și din echipa de voluntari Ajungem Mari. Florentina spune că lucrul cu copiii îi dă un fel de prospețime în felul în care vede lucrurile. Pentru mine să lucrez cu copiii e mai important decât să scriu despre filme. Cert e că amândouă am avut de câștigat din interacțiunea noastră cu ei în ce privește profunzimea cu care vedem lucrurile, dar și adaptabilitatea și spiritul ludic.
Florentina, cum ai explica pe înțelesul tuturor conceptul de dezvoltare personală prin cinema destinat copiilor? În ce activități sunt angajați cei mici în timpul atelierelor?
Orice pas pe care cineva îl face într-o direcție bună e dezvoltare personală. Întâlnirea cu filmul întotdeauna e un pas înainte. Există teme universale pe care fiecare dintre cei care văd un film le identifică în experiența personală, evident cu variațiile individuale care țin de experiența individului respectiv. Pe aceste teme universale se lucrează în ateliere. Atelierele au o componentă de educație cinematografică și una de lucru pe temele sensibile din film, tehnicile folosite fiind dialogul și jocul. Marele înțelept rămâne grupul de participanți a cărui experiență e mereu un izvor de veselie și de cunoaștere.
Florentina Beznea
Care e input-ul unui psihoterapeut într-un astfel de demers?
Iulia: Eu și Florentina facem echipă bună de mult timp. Ea punctează aspectele vizibile dar care, fiind comune, scapă observației, în timp ce eu mă axez pe film (poveste, elemente de tehnică cinematografică, contextualizare în istoria filmului etc.). Fiecare are rolul și experiența ei, fiecare vine cu punctele ei tari, însă foarte valoros e ce aduce fiecare participant. Noi suntem doar facilitatorii întâlnirii copiilor cu frumosul din lumile lor interioare.
Ce goluri acoperă în evoluția copiilor astfel de inițiative, aș spune mai degrabă absente în sistemul de învățământ românesc de stat?
Florentina: Nu ne-am propus să acoperim goluri, vrem doar să fim un plus față de ceea ce există deja, față de ceea ce părinții și dascălii sădesc în copii. Ne dorim să participăm la procesul prin care ei învață să se raporteze frumos, cu delicatețe și generozitate la ei înșiși, la celălalt și la lume. Să fim participanți în construcția unui fel de a simți, de a privi la sine și la celălalt.
Iulia: În breaslă se discută de multă vreme despre nevoia de educație cinematografică în școli, iar în acest an Festivalul Transilvania a lansat un proiect-pilot la Cluj, în care profesorii, în prealabil “antrenați” pe baza unei programe, vor prezenta filme în cadrul unor ore facultative de educație cinematografică. Firește, să lansezi un proiect național de educație cinematografică e o întreprindere laborioasă, la care specialiștii în cinema trebuie să colaboreze strâns cu Ministerul Educației și cu inspectoratele județene. E nevoie de o programă bine gândită, dar și de oameni care să o aplice în școli. Mulți profesori ar fi dornici să se implice, dar poate că și lor le lipsește cultura cinematografică și ușurința de a contextualiza un film dincolo de programă astfel încât să trezească în copii pasiunea pentru cinema și capacitatea de a-l folosi pentru a-și dezvolta creativitatea și inteligența emoțională. Până când un astfel de program va apare și în România (Franța, de pildă, a făcut acest lucru acum zeci de ani), orice inițiativă e bună.
Atelierele de la Sibiu vor avea ca țintă și copiii din centrele de plasament. Există diferențe în metoda de lucru cu copiii care trăiesc în astfel de centre față de cei care cresc într-o familie?
Florentina: Toate atelierele noastre au același scop: de a construi emoții frumoase, de a aduce bucurie și de a-i ajuta pe copii să înțeleagă un film și să-l internalizeze. Tehnicile folosite vor fi aceleași, dar desigur ne vom adapta la nevoile fiecărui participant, indiferent dacă provine din mediul familial sau dintr-un centru de plasament.
Iulia: Lucrând și cu unii și cu alții mi-am dat seama că esențial e să te poți adapta. Copiii din centrele de plasament au o nevoie imensă de a fi iubiți și acceptați, fiecare te vrea numai pentru el, așa că aici provocarea e să fii pentru fiecare și pentru toți în același timp, și să reușești să-i conții (cum se spune în psihologie), arătându-le că pot găsi resurse de speranță și încredere într-un film bun, dar și în cei de lângă ei.
Interviu de RĂZVAN SĂDEAN
