Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 18/07/2022
Muzică Festival Festivaluri 2022

Open Air Blues Festival Brezoi | Interviu cu GRÁINNE DUFFY

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii Open Air Blues Festival Brezoi | Interviu cu GRÁINNE DUFFY Share Open Air Blues Festival Brezoi | Interviu cu GRÁINNE DUFFY


Pitoreasca localitate vâlceană Brezoi devine Capitala Blues-ului european datorită mult aşteptatului Open Air Blues Festival, în cadrul căruia, până pe 24 iulie, vor concerta supervedete ale acestui gen muzical, precum Beth Hart, Popa Chubby, Larkin Poe, Eric Gales, Elles Bailey sau Rick Estrin.

Citește și:

Ca preambul la acest “summit” muzical, am stat de vorbă cu artista irlandeză Gráinne Duffy, ce va urca pe scenă în seara inaugurală, pe 19 iulie, ca parte a unui lineup strălucitor care îi mai include pe Samantha Fish, Popa Chubby, Joe Rusi şi Green Onions Experience.

Votată ‘Best Artist’ şi ‘Best Vocalist’ în Blues Matters Writers Poll şi după ce s-a afirmat în festivalurile din UK, de la Glastonbury la Warrenpoint, în trena succesulului albumului ei de debut, Out of the Dark, din 2007, GRÁINNE DUFFY a devenit un veritabil brand internaţional al Blues-Rock-ului feminin prin albume precum Test of Time (2011), Where I Belong (2017) sau mai recentul Voodoo Blues (2020), dar mai ales prin întâlnirile electrizante cu publicul din întreaga lume, ce îi îndrăgeşte mixul foarte personal de Americana şi Blues.

Gráinne Duffy

Gráinne, vei fi prezentă la festivalul de la Brezoi într-un an în care aniversezi un deceniu de când Europa te-a descoperit “pe viu”, în cântări live în afara UK. Obişnuită atâta timp cu trepidanta viaţă on the road, cum ai reuşit să-ţi înfrângi frustrarea născută din inactivitatea în pandemie?

Perioada pandemiei nu a fost deloc una uşoară pentru mine, a însemnat o schimbare destul de mare, pentru că eu, într-adevăr, sunt obişnuită să cânt în faţa publicului şi a trebuit, ca toţi ceilalţi, să mă adaptez restricţiilor. Am avut însă şi ceva noroc, la pachet cu ghinionul. Spun că am avut noroc pentru că terminasem de compus piesele de pe noul album, Voodoo Blues, deci am putut totuşi să le înregistrăm în studio. Am lucrat cu un inginer de sunet care a reuşit să ne înregistreze de la distanţă, apoi am trimis piesele producătorului din Londra cu care deja lucram, după care m-am întors în Irlanda ca să finalizez albumul. În tot timpul ăsta eram însărcinată, deci pot să-ţi mărturisesc ceva… faptul că toată lumea s-a oprit, cumva, a fost o binecuvântare, pentru că dacă, înainte de pandemie, ar fi trebuit să jonglez cu turneele şi copiii şi cu alte asemenea, acum, pur şi simplu, am făcut ce făcea toată lumea – am stat acasă, am avut grijă de familie, am compus şi cântece în timpul ăsta şi… nu m-am simţit vinovată, pentru că toată lumea era în aceeaşi situaţie. A fost bine.

Gráinne Duffy

Fiindcă l-ai menţionat, spune-mi câte ceva despre albumul Voodoo Blues, fiindcă impresia mea este că i-ai dat voit un accent mai pregnant Blues-Rock, oarecum diferit ca direcţie de precedentul, Where I Belong, din 2017.

Aşa este, primele mele albume au fost cumva mai ritmate, cu un mix de Blues, Rock, Soul, câte puţin din toate, însă atunci când am început lucrul la Voodoo Blues am citit mult despre femeile din Blues, am făcut un studiu pe acest subiect, şi în felul ăsta am ajuns să ascult foarte mult Classic-Blues… pe Victoria Spivey, Bessie Smith, Big Mama Thornton, Rosetta Tharpe, iar influenţa lor se vede clar în piesele de pe album. Iniţial, nu mi-am propus să merg pe direcţia asta, dar ascultând muzica lor am început să fiu mult mai atentă la versuri, la poezia lor, la inspiraţia venită din Voodoo, la felul cum se aşezau versurile în cântecele lor, cumva clădite în jurul unei emoţii primare puternice. De exemplu la Mercy, o piesă de pe albumul meu, m-am jucat, dacă vrei, cu ideea de lumină şi întuneric, de bine şi rău… ştii cum în Blues se cântă despre Dumnezeu, dar şi despre Diavol. Toate astea m-au inspirat şi asta a ieşit… Voodoo Blues. Am vrut să mă întorc la Blues-ul pur, am vrut să mă întorc la origini, să folosesc instrumentele, iar vocea să vină mai târziu, apoi să se audă chitara. Asta mi-am dorit. 

Interesant este şi faptul că ai decis să îl lansezi în carantină, deşi erai conştientă că nu vei putea susţine lansarea albumului cu un turneu de promovare… 

Din nou, a fost o întâmplare, pur şi simplu, aşa s-a nimerit. La început, după primul lockdown, albumul era finalizat şi am crezut cu toţii că pandemia e gata, că restricţiile s-au terminat, dar ce să vezi… a venit al doilea lockdown şi ne-a dat planurile peste cap. Dacă aş fi ştiut de dinainte că iar ne vom întoarce ca să ne închidem în case, nu cred că aş mai fi hotărât să lansez albumul, dar deja nu mai aveam ce face la momentul acela. A fost destul de greu, pentru că sunt sigură că, dacă am fi putut să promovăm albumul prin nişte concerte live, ar fi atras mai mult atenţia publicului. Aşa a fost să fie, să-l lansăm între două lockdown-uri, bine sau rău – acum tot asta e. Încerc să recuperez acum, prin cât de multe cântări live.

Cât se va baza concertul tău de la Brezoi, de pe 19 iulie, pe Voodoo Blues?

Cred că voi cânta şi piese de pe albumele mai vechi, dintre cele de Blues-Rock, care se potrivesc cu ce am înregistrat în ultimele sesiuni pentru Voodoo Blues, deci probabil că voi cânta 70% piese de pe Voodoo Blues şi 30% piese mai vechi, dar care sunt deja în set-list-ul meu standard, dacă vrei. 

Începând cu debutul tău din 2007, Out of the Dark, şi până la Voodoo Blues, inclusiv, ţi-ai produs singură albumele. Mai ales în ultimii ani, nu ai fost tentată să renunţi la statutul de artistă independentă, unul destul de riscant?

Am cochetat cu ideea de a semna cu o casă de discuri consacrată, cu care am ţinut constant legătura şi care şi-a menţinut mereu oferta pe masă… şi am fost aproape de a semna, dar m-am oprit când am văzut că în contract erau prevăzute cel puţin 100 de concerte pe an! Pentru cei mai mulţi artişti, asta nu ar fi constituit o problemă, ba dimpotrivă, însă pentru mine, cu doi copii acasă, perspectiva de a face două-trei concerte în fiecare săptămână ar fi însemnat să stau mult prea mult timp departe de familie şi nu am putut să mă înham la aşa ceva în momentul acela. Când rămâi independent îţi poti alege singur drumul, iar eu am noroc că 

sunt încă invitată la multe festivaluri foarte frumoase şi pot concerta în destule locuri, aşa că lucrez în continuare doar cu agenţii mei, care îmi aduc contracte pentru cât de multe concerte pot eu duce, aşa încât să pot sta şi cu copiii mei cât mai mult posibil.

Gráinne Duffy

Apărut ca din senin, Out of the Dark a avut un succes surprinzător de mare în UK pentru un artist Indie. Spune-mi cum ţi-ai gândit atunci promovarea… de a devenit peste noapte aşa o senzaţie?

Îţi multumesc pentru modul în care pui problema, însă recunosc că nu m-am gândit la succesul albumului în termenii ăştia, pentru simplul motiv că mi se pare că lucrez la foc continuu şi nu-mi rămâne timp să analizez astfel de amănunte. Cred că am beneficiat de noroc… să am cât de mult succes se poate obţine în lumea Blues-ului independent, care e o lume considerabil mai mică faţă de lumea muzicii Pop, de exemplu. Am avut noroc pentru că, după ce am lansat albumul, am primit reacţii foarte bune din partea publicului, dar şi a organizatorilor de festivaluri, iar asta mi-a dat ideea să-l trimit în cât mai multe locuri, deci l-am trimis şi în Europa, în Scandinavia, de unde am primit imediat invitaţia să susţin concerte şi apoi, dintr-una în alta, bulgărele s-a rostogolit, concertele s-au legat cu regularitate, recunoaşterea a venit organic… chiar aşa a fost, chiar dacă sună a clişeu. Am avut şansă că s-a întâmplat aşa.

Gráinne Duffy

Chiar dacă ţi-ai descoperit devreme pasiunea pentru Blues ascultându-l, de exemplu, pe Peter Green, asta nu explică totuşi de ce ai optat pentru o carieră artistică. Care au fost circumstanţele în care ţi-ai pus problema să studiezi muzica la National University of Ireland?

Cred că am ştiut ce vreau să fac de mic copil, dacă vrei. În regiunea mea natală, în Irlanda, se organizează un festival local, foarte frumos de altfel, care se numeşte Monaghan Harvest Time Blues Festival. Într-un an au fost invitaţi Gary Moore şi Peter Green – care e idolul meu -, şi chiar dacă n-am avut acces să văd concertele de pe scena principală, am avut posibilitatea să asist la cele din zona de Blues şi le-am văzut pe toate. Într-o seară eram la unul din concerte, ascultam muzica şi cred că atunci am ştiut că asta e ce vreau să fac, că aşa vreau să fie viaţa mea, cu o chitară pe care s-o iau şi să merg să cânt cu ea în concerte… din acel moment am vrut ca existenţa mea să fie legată de muzică. Ăsta a fost primul gând şi, pe urmă, mi-am pus ideea în aplicare – am cântat împreună cu surorile mele într-o trupă. Interpretam cover-uri după Fleetwood Mac şi Led Zeppelin, sau altele ce mai erau atunci la modă… eram un fel de The Corrs, dar mai Rock, aşa. Pe urmă, surorile mele n-au mai vrut să continue, era prea mult pentru ele, mult prea multe drumuri şi tot timpul în centrul atenţiei… asta nu li s-a potrivit, dar eu am continuat, mie mi-a plăcut şi am vrut să merg mai departe. Am continuat să repet, îmi puneam discurile care îmi plăceau şi cântam toate piesele, după care am învăţat să cânt la chitară – câteva acorduri la început, apoi am progresat, mi-am dat seama că nu cânt tocmai rău şi, uite-aşa, am început cu chitara solo. Aveam pe-atunci cam 16-17 ani şi acela a fost momentul de răscruce când am ştiut că vreau să mă apuc serios de muzică, aşa că am dat la facultate şi am început să studiez temeinic. 

Gráinne Duffy

Îmi imaginez că a te apuca să studiezi muzica cultă nu a fost chiar simplu…

Sigur că la facultate faci multă muzică clasică şi multă teorie, şi ce învăţam acolo era foarte departe de ce voiam eu să fac, aşa că seara, după cursuri, când ajungeam acasă, nu făceam altceva decât să repet şi să învăţ, să repet şi să cânt, şi, treptat, am început să şi compun. Până când, într-o zi, partenerul meu, Paul Sherry, mi-a făcut cadou o sesiune de înregistrări într-un studio… doar că eu n-aveam niciun cântec al meu, iar când l-am întrebat ce să fac eu cu timpul ăla pe care mi-l rezervase în studio, el mi-a zis: ‘Apucă-te şi scrie cântece ca să ai ce înregistra.’. Îmi aduc aminte cum în dimineaţa în care urma să înregistrez n-aveam decât un cântec scris iar tipul de la studio îmi spusese să vin cu trei, ori eu n-aveam gata decât Out of the Dark. Habar n-aveam atunci că voi scoate un album, eu mă duceam să înregistrez trei cântece şi atata tot, iar în dimineaţa aceea am scris Drivin’ Me Crazy, l-am terminat cu jumătate de oră înainte să înceapă sesiunea, şi pe urmă am mai găsit un cântec, un cover. În felul ăsta am înregistrat eu trei cântece într-o zi şi norocul a fost că tipii de la studio au fost foarte de treabă, m-au încurajat să vin din nou şi să mai înregistrez trei cântece, şi pe urmă încă trei, şi uite-aşa a apărut primul meu album, Out of the Dark.  

Gráinne Duffy

Dar ce ţi-a întărit totuşi convingerea că ai putea fi o bună compozitoare? 

Să ştii că încă nu sunt convinsă că am răspunsul final la întrebarea asta, dacă sunt o bună compozitoare. Mă tot gândesc la ea. La început îmi plăcea mult Blues-ul clasic pentru că acolo cântecele au versuri simple şi totul pleacă de la o structură clară, de Blues… atunci cred că mi-am spus că pot să scriu şi eu piese în stilul acela, dar nu m-am gândit că aş fi şi bună la asta. Am zis însă că pot s-o fac. Am pornit cumva în joacă, de la piesele pe care le ascultam, mi-am zis că pot şi eu să compun ceva asemănător, aşa am început. Nu mi-am imaginat că o să scriu cântece grozave, am vrut doar să scriu şi să înregistrez propriile mele melodii. Pe urmă am tot experimentat, am schimbat ritmurile, cadenţele, şi tot aşa. Îmi amintesc de un cântec al lui John Mayall, de pe Blues Breakers with Eric Clapton, se numeşte Double Crossing Time, cred… acolo am ascultat schimbarea aceea totală de ritm de la mijlocul cântecului şi mi-a plăcut mult – asta a fost inspiraţia pentru Bad to Worse, de pe albumul Out of the Dark. Mereu caut inspiraţie pentru următorul cântec, caut idei muzicale şi mă joc cu ele, ăsta e procesul meu creativ. Nu m-am considerat o compozitoare adevărată decât după ani de zile de la începuturile mele, pentru că a scrie cântece e un meşteşug şi un har, şi chiar şi acum cred că eu mai am mult până să ajung la măiestria pe care o visez. Fac tot ce pot, cu cât ştiu acum. 

Gráinne Duffy

Cum a evoluat acest proces creativ în cazul tău?

Procesul meu creativ a evoluat cu ajutorul influenţei sotului meu, Paul, care a fost alături de mine încă de la început. Inspiraţia îmi vine de obicei de la o idee pe care o transpun într-o frază muzicală, sau de la un ritm sau un tempo pe care îl dezvolt apoi şi care devine baza de la care pot crea după aceea melodia. Mă folosesc mult de telefon – înregistrez melodii sau versuri când îmi vin în minte şi apoi lucrez pe ele, improvizez, le dezvolt şi le transform. Însă mereu muzica şi versurile merg mână în mână, niciodată separat, evoluează în armonie, altfel nu se poate.

Tu şi Paul, sunteţi un cuplu de artişti. Visaţi ca micuţii voştri să devină asemenea vouă sau aţi prefera să se facă, de exemplu, contabili sau avocaţi? 

Ar fi grozav dacă le-ar plăcea muzica. Nu există bucurie mai mare decât muzica. Bob Dylan a spus-o cel mai bine, este time out of mind, e un fel de experienţă extrasenzorială, când cânţi sau improvizezi nu eşti decât tu cu tine şi cu muzica. Uneori mă uit la fotografiile cu mine după concerte şi mi se pare că arăt diferit în prima oră după un concert decât în orice alt moment din viaţa mea. Îmi pare că sufletul îmi e mai uşor şi cred că de asta foarte mulţi muzicieni trăiesc atât de mult, în ciuda vieţilor tumultuoase pe care le duc, pentru că detaşarea pe care ţi-o dă muzica este fantastică. Dar ce-mi doresc pentru copiii mei este ca ei să-şi urmeze drumul lor propriu, să găsească ceva ce-i face fericiţi, şi dacă va fi să fie muzica va fi grozav, dar va fi şi greu, fiindcă e multă muncă şi mult efort în viaţa de muzician. Ei vor fi cei care vor decide, nu vreau să-i împing eu în nicio direcţie. Mi-ar plăcea totuşi să cânte şi să se bucure de muzică, fie că vor face din asta o profesie, fie că nu. Ei vor decide. 

Spune-mi câteva cuvinte despre albumul tău Test of Time, întrucât acolo ai colaborat cu Niko Bolas, producător ce lucrase cu staruri precum Herbie Hancock, Neil Young şi Rod Stewart. Cum a ajuns să se îndrăgostească de muzica ta?

Niko e un om deosebit, e o plăcere să lucrezi cu el. Dacă-ţi vine să crezi, am luat legătura cu el, cumva, din cauza lui… Keith Richards. Sunt o mare fană a lui şi aflasem că Niko lucrase la ultimul său album solo. Sound-ul acela Rock’n’Roll de pe albumul lui Keith Richards m-a făcut să îl contactez pentru al doilea album al meu, Test of Time, iar el a acceptat. A fost o colaborare minunată. Niko ne-a cam pus la punct în multe privinţe, ne-a făcut să înţelegem ce şi când putem să cântăm, cum abordăm diferite solo-uri, şi-aşa mai departe. Niko e şi un motociclist pasionat, aşa că am vorbit mult despre motocicliştii noştri celebri, fiindcă avem şi noi eroii noştri, în Irlanda… a fost o experienţă grozavă.

În 2011, pentru Test of Time, ai înregistrat cu trupa pe care deja o aveai formată, Gráinne Duffy Band, iar asta îmi dă pretextul să te întreb în ce formulă vei performa la Brezoi şi cum s-a modificat ea de-a lungul timpului? 

Trupa mea e formată de obicei din patru instrumente, dar la început am avut aşa: percuţie, două chitări, bass şi voce, plus două sau trei backing vocals şi fie pian, fie lap-steel. De ceva vreme am mai schimbat puţin structura trupei, am rămas la percuţie, bass şi două chitări, şi două voci, şi mă gândesc serios ca, mai încolo, să rămân doar la trei instrumente. Cred că, de fapt, totul depinde de album… trupa se ajustează în funcţie de stilul pieselor. Primul album era în stil Americana şi am avut nevoie de chitară lap-steel, al doilea album era mai aproape de Rock’n’Roll-ul clasic deci am avut pianul, al treilea album a fost mai spre Country deci am avut mai multă chitară rece, iar ultimul album e mai aproape de esenţa Blues-ului, e mai spre stilul lui John Lee Hooker sau, cel puţin, aşa mi-aş dori să fie. 

În cazul ăsta, cu schimbările recente aduse de sarcină şi pandemie, voi parafraza titlul albumului tău Where I Belong şi te întreb, muzical… ‘where do you belong’?

Bună întrebare! Eu mă consider încă o cântăreaţă de Blues, îmi place să-mi aud vocea, o fi ceva specific irlandez, nu ştiu. Aşa cred eu… că muzical aparţin de Blues, sau poate de partea mai Rock a Blues-ului. Show-ul meu e plin de energie, poate cântecele sunt în stil Blues dar sunt mai ritmate, mai spre Rock-Blues, să zicem.

Gráinne, de-a lungul timpului, ai avut parte constant de dovezi de recunoaştere, atât din partea breslei cât, mai ales, a fanbase-ului. Cât de importante mai sunt astea când eşti deja un nume în muzică?

Întotdeauna mă bucură când primesc distincţii de felul acesta. Înseamnă mult pentru mine, mă validează, îmi confirmă faptul că ceea ce fac eu are o valoare, aduce inspiraţie publicului. E un sentiment foarte plăcut. Asta nu înseamnă că îmi doresc neapărat premiile acestea, nu pentru asta muncesc… ştiu bine că azi eşti în top iar mâine poţi să nu mai fii acolo. Tot ce vreau eu să fac e să cânt, să mă exprim prin cântecele mele şi să sper că muzica mea ajunge la oameni, deci nu fac asta pentru premii sau diplome. Muzica mea mă ajută să am un echilibru mental şi mă face să îmi înţeleg mai bine viaţa. Asta nu înseamnă că nu apreciez faptul că oamenilor le place ceea ce fac eu, dar cel mai important lucru pentru mine e legătura directă pe care o am cu publicul, inspiraţia pe care sper să le-o ofer. Faptul că oamenii se simt bine când ascultă muzica mea, asta e mai de valoare pentru mine decât orice premiu aş putea primi. 

Interviu de IOAN BIG

Surse foto: grainneduffy.com, FB Grainne Duffy

Citește și:

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.