Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 10/07/2022
Film

O mie și una de nopți… de filme

Cristian Vechiu De Cristian Vechiu
Comentarii O mie și una de nopți… de filme Share O mie și una de nopți… de filme


Nu e niciun mister faptul că poveștile din „O mie și una de nopți” au reprezentat, de-a lungul timpului, un adevărat izvor de inspirație pentru lumea literară ori pentru cea muzicală.

De la opere clasice, precum „Decameronul” și „Povestirile din Canterbury”, la scriitori moderni și contemporani, ca Edgar Allan Poe, Robert Louis Stevenson, Italo Calvino, Jorge Luis Borges, Naguib Mahfouz sau Salman Rushdie, savuroasele povești orientale și-au pus amprenta asupra creațiilor literare în felurite moduri.

În muzica clasică, secolul al XIX-lea a fost apogeul temei orientale extrase din „O mie și una de nopți”: compozitori celebri, precum Robert Schumann, Carl Maria von Weber, Nikolai Rimski-Korsakov și Maurice Ravel, s-au lăsat purtați de farmecul poveștilor spuse de Șeherezada.

Și cu toate că atât literatura, cât și muzica au oglindit într-o manieră originală diferite aspecte ale universului întrețesut de Șeherezada, în materie de adaptări și interpretări, ultimul secol și deceniile recente au aparținut de fapt industriei cinematografice și celei de animație.

În cele ce urmează, vom discuta despre câteva dintre cele mai cunoscute filme și animații care au îndrăznit să preia măcar o parte din personajele și motivele celor „O mie și una de nopți”.

Încă de la începutul cinematografiei putem identifica fascinația pentru poveștile din „O mie și una de nopți” – nimeni altul decât Georges Méliès realizând, în 1905, un film mut intitulat „Le Palais des Mille et une nuits”. Dacă în perioada interbelică, încercările sunt încă timide, după anii 50, cinematografia redescoperă cu interes bogăția stilistică a poveștilor din „O mie și una de nopți”, optând îndeosebi pentru o reprezentare de tip divertisment. Tot acum devine tot mai clar nu doar că e mai simplu pentru regizor să preia până la distorsionare aspectele comico-erotice ale poveștilor, ci și să se concentreze mai curând pe figura unui singur personaj erou.

Ali Baba, dar mai ales Aladin și Sindbad vor deveni astfel protagoniștii celor mai multe dintre adaptările bazate pe „O mie și una de nopți”.

Ironic este faptul că niciuna dintre poveștile acestor trei eroi nu figura în corpusul originar al celor „O mie și una de nopți”, fiind toate adăugiri ale primului traducător francez al poveștilor, Antoine Galland.

Abia cu ecranizarea lui Pier Paolo Pasolini, „Il fiore delle mille e una notte”, se poate vorbi de o problematizare a fondului stilistic al poveștilor, deși nu lipsește nici în cazul regizorului italian o anumită înclinație înspre relevarea clișeică a unui senzualism oriental.

Filmul lui Pasolini este întâi de toate o repovestire a celor „O mie și una de nopți” într-o cheie profund personală: fără a păstra povesea cadru a Șeherezadei și a lui Șahriar, Pasolini peticește din propriile sale preferințe fragmente de nopți, păstrând însă structura narativă a povestirii în ramă.

Perioada anilor ’60 – ’70

Perioada anilor ’60 – ’70 va fi marcată și de apariția unor animații inspirate de „O mie și una de nopți”, cele mai reprezentative fiind adaptarea japoneză fantastică și cvasi-experimentală „Senya Ichiya Monogatari” (1969) și adaptarea cehească „Pohádky tisíce a jedné noci” (1974), cu o stilistică de inspirație nu atât sovietică, cât îndatorată mai ales miniaturilor persane.

În „Senya Ichiya Monogatari”, protagonistul este Aladin, însă animația se îndepărtează de nucleul poveștii originale și transpune o întreagă desfășurare de intrigi și încurcături, uneori incoerente. Pe de altă parte, aventurile lui Sinbad reprezintă sursa de inspirație pentru animația cehă care încearcă să redea, într-o manieră oarecum fidelă, cele șapte călătorii pe mare ale eroului din Bagdad.

Anii ’90 vor deschide calea către o perioadă de repopularizare a poveștilor din „O mie și una de nopți” în mediul cinematic și cel al animațiilor.

Poate cea mai cunoscută adaptare vine din partea renumitului studio de producții Walt Disney Pictures: „Aladdin” (1992). În stilul caracteristic al culturii pop promovate de Disney, „Aladdin” constituie o animație musical ce se îndepărtează categoric de fondul celor „O mie și una de nopți”, încercând însă să integreze anumite elemente din universul poveștilor Șeherezadei.

Reprezentând un succes de piață, animația „Aladdin” a fost urmată de trei sequel-uri, produse tot Disney. Cea mai recentă adaptare aparține aceluiași studio de producții, care a decis să reia animația „Aladdin”, dar sub forma unui film (însă tot musical), în regia lui Guy Ritchie și cu Will Smith jucând rolul de duh al lămpii. Filmul nu depășește, din păcate, suma de clișee despre lumea orientală reprezentată în „O mie și una de nopți”, făcând astfel ca, prin comparație, animația din 1992 să pară mult mai mai bine realizată.

O ultimă mențiune, și una onorabilă, este cea a miniseriei britanico-americane din 2000, produsă pentru TV: „Arabian Nights”.

Text de Cristian Vechiu

Cristian Vechiu este doctorand în filosofie și lector la Fundația Calea Victoriei unde susține Şcoală de vară: Cultura orientală şi poveştile din „O mie şi una de nopţi”

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Esențiale

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.