Există pe pământ oameni. Noi, oamenii, ardem repede și, până să ne dăm seama, dispărem. Lăsăm în urmă amintiri, timpul le înghite, iar peste poveștile noastre se așterne liniștea, în vacarmul cu care generații după generații continuă să ardă.
Și există universuri. Dacă ești un om norocos, poți recunoaște un univers. Poți recunoaște preaplinul. Dacă îl recunoști, deschide-te. Să vezi și să simți harul, dăruirea, generozitatea, umilința, modestia, buna cuviință, decența.
Eu sunt un om norocos. Am avut norocul Întâlnirii cu universul Victor Rebengiuc. Era director al Teatrului Bulandra, în 1998, când îmi terminam studiile de Comunicare și îmi pregăteam lucrarea de licență – “Site-ul, mijloc modern de comunicare. Site pentru Teatrul L.S. Bulandra”. I-am bătut la ușa biroului din bulevardul Schitu Măgureanu – fătucă speriată, dar hotărâtă – și, cu blândețe, mi-a dat direcție (și am putut respira), cât mi-am făcut cercetarea, în hățișul unei instituții de stat (care pentru mine era centrul lumii).
Sunt chiar un om teribil de norocos. După licență, mi-am luat inima în dinți și i-am mărturisit că mi-aș dori să ofer teatrului site-ul și, dacă se poate, să lucrez acolo. Chiar și fără plată. Uimirea și bucuria cu care a reacționat m-au copleșit. M-am temut să nu-l dezamăgesc (a-i privi dezamăgirea în ochi ar fi fost prea mult pentru mine). Și am dezamăgit, probabil, din frica de a nu o face. Norocul ți-l faci și cu mâna ta.
Am continuat să rămân deschisă către universul Victor Rebengiuc. L-am urmărit pe scenă, în film, în intervențiile din media. Un munte de talent și modestie. O enormă lecție de viață și decență.
În stagiunea care e stă să se încheie și în stagiunea care va începe din toamnă, domnul Victor Rebengiuc poate fi văzut în două spectacole. Doar două: „Tatăl” de Florian Zeller, la Teatrul Bulandra și „Regele moare” de Eugène Ionesco, la Teatrul Național București. Pentru domnia-sa, roluri-cortină. Pentru noi, daruri.
“De câte ori joc, de atâtea ori mai câștig câte ceva, mai câștig câte o fărâmă de răspuns, mai aflu ceva. Așa că și cei care văd acest spectacol sunt în câștig. Își dau seama despre condiția umană, despre ce se întâmplă cu omul în lume, în viață. (…) Cine-i sus, cine-i jos, cine-i în dreapta, cine-i în stânga, nu contează. Există o situație lămuritoare: sfârșitul. Care ne împacă pe toți.”, mărturisea legat de „Regele moare”.
Ce vreau să vă spun: suntem niște oameni al naibii de norocoși că-i suntem contemporani.
Mergeți să-l vedeți pe scenă.
Nemuritorul univers Victor Rebengiuc e aici. Dar noi nu suntem nemuritori. Ne putem bucura de el doar în viața asta.
