Rampart este unul dintre cartierele cu cea mai mare densitate a populaţiei din Los Angeles în care poliţia trebuie să vegheze asupra păstrării legii şi ordinii într-o comunitate extrem de eterogenă rasial, ce numără peste 200.000 de cetăţeni. Încă din anii ’70, LAPD a înfiinţat un program special de luptă împotriva găştilor de cartier, “Community Resources Against Street Hoodlums” (CRASH), ce avea să fie implicat între 1998 şi 2000 într-o serie răsunătoare de scandaluri publice în care o serie de figuri proeminente din divizia CRASH din Rampart au fost acuzate că îşi depăşesc atribuţiile prin folosirea excesivă a violenţei şi, mai mult, prin tacticile neortodoxe de infiltrare în mediul infracţional, urmăresc beneficii financiare personale. Pe parcursul timpului, acestea s-au dovedit o continuă sursă de inspiraţie pentru cultura Pop(ulară), de la televiziune (serialul “The Shield”) la jocuri video (“GTA San Andreas”), de la romane (“Echo Park” a lui Michael Connelly) la filme de cinema (“Colors” a lui Dennis Hopper, “Training Day” – Antoine Fuqua, sau “Faster” din 2010 cu Billy Bob Thornton în rolul ofiţerului corupt).
James Ellroy, născut în 1948 in Los Angeles, oraş ce avea să devină cadrul celor mai multe din cărţile sale, a fost traumatizat încă de la vârsta de 10 ani de uciderea mamei sale şi de faptul că autorul crimei nu a fost niciodată prins, iar ulterior a devenit aproape obsedat de subiect (cazul “Black Dahlia”, devenit la rândul său film, în regia lui Brian De Palma). Ellroy este la ora actuală unul dintre cei mai apreciaţi autori de romane poliţiste Noir, mai ales prin “L.A. Quartet” (seria formată din “The Black Dahlia”, “The Big Nowhere”, “L. A. Confidential” şi “White Jazz”). Ca atare, era oarecum firesc să fie atras de scandalurile CRASH pe care se bazează scenariul său pentru filmul “Rampart”, marketat în State prin postere ce înfăţişau un poliţist care bate un cetăţean cu bastonul, imagine asociată cu sloganul… “I Work For You”.
Ajungem la regizor, Oven Moverman. Cu “The Messenger” (deşi nominalizat la două Oscaruri în 2010), filmul său de debut, cineastul nu m-a impresionat la acea vreme. Sigur că i-a oferit o partitură formidabilă lui Woody Harrelson în rolul ofiţerului însărcinat cu ingrata misiune de a da famillior vestea pierderii progeniturilor lor în război, însă filmul arată mai degrabă a producţie TV sau DTV. “Rampart” reprezintă însă o dovadă de maturitate artistică remarcabilă în ceea ce îl priveşte. Ideea despre personaj se face rapid şi inspirat prin succesiunea de profiluri la volan având în fundal varii peisaje urbane, la diverse ore, iar ca sonor bombardamentul informaţional oferit de radioul maşinii.
Faptul că Moverman a ajuns să îl cunoască şi să îl inţeleagă foarte bine pe Woody Harrelson (“Natural Born Killers”, “The Thin Red Line”) se vede în modul în care îi pune valoare imensul (şi, anterior, în multe cazuri, risipitul) talent în portretizarea extrem de dificilă a lui Dave ‘Date Rape’ Brown, un poliţist (fictiv) din Rampart, veteran din Vietnam şi purtător de insignă oficială cu state vechi în serviciu, ce este în fapt (socialmente) la slujbă rasist, misogin, violent, intolerant, naţionalist (aproape de neo-nazism), dar care… beneficiază totuşi de respectul colegilor de breaslă, ba, mai mult, este, printre altele, plătit din bani publici să educe tinerii aspiranţi la profesie.
În acelaşi timp, aparent, Brown este un cetăţean model, un bun tată (deşi cele două fete ale sale s-au născut în urma căsătoriilor consecutive cu două surori), un bun vecin (deşi are o relaţie sexuală ambiguă cu ambele foste soţii) şi un bun exemplu comunitar (deşi eludează plata impozitelor fiindcă… moral nu consideră că şi-a asumat vreodată acest angajament). În particular, acelaşi Brown se dovedeşte a fi însă un american completamente… incorect politic, fumător, beţiv şi afemeiat, un individ al cărui ingenuitate nu reprezintă altceva decât o armură auto-fabricată inteligent şi cinic pentru a masca lipsa nativă a oricărui simţ moral sau etic şi care se erodează progresiv, pe toate planurile, pe parcursul escaladării crizei generată de scandal.
În ciuda ritmului foarte lent şi a subiectului care induce spectatorului o stare de disconfort, “Rampart” rămâne o dramă excelentă, care merită a fi văzută, inclusiv din punct de vedere a restului distribuţiei care susţine discret partitura lui Harrelson: Robin Wright (“Forrest Gump”, “The Private Lifes of Pippa Lee”), Sigourney Weaver (“Alien”, “Working Girl”), Ned Beatty (“Deliverance”, “The Killer Inside Me”), Ice Cube (“22 Jump Street”, “XXX: State of Union”), Jon Bernthal (“The Wolf of Wall Street”, serialul “The Walking Dead”), Cynthia Nixon (seriile “Sex and the City” şi “Hannibal”), Anne Heche (“Donnie Brasco”, “Wag the Dog”) şi, nu în ultimul rând, Ben Foster (“Lone Survivor”, “Contraband”) şi Steve Buscemi (“Con Air”, “Reservoir Dogs”), ambii cu roluri importante inclusiv în precedentul film a lui Moverman, “The Messenger”.
Text de IOAN BIG
