Turul Ciclist al Sibiului, cea mai importantă competiție ciclistă din România, care va avea loc din 2 până în 5 iulie, aduce la start 5 echipe de World Tour: Bora Hansgrohe, Team Jumbo-Visma Cycling, Astana Qazaqstan Team, Lotto Soudal și Israel Premier Tech. Team Jumbo Visma e formația lui Primoz Roglic, fost participant la Turul Sibiului care a cucerit trei ediții ale Turului Spaniei, a fost tricou galben în Turul Franței și a câștigat alte competiții importante. Slovenul va încerca în iulie să câștige Turul Franței, iar colegi ai săi vor încerca în aceeași perioadă să triumfe la Turul Sibiului. Astana Qazaqstan Team a dat nenumărați campioni naționali de-a lungul celor 15 ani de activitate. Au câștigat de 3 ori Turul Italiei, de 2 ori Turul Franței și o dată Turul Spaniei. Bora Hansgrohe are de gând să fie din nou cea mai tare echipă de la Turul Sibiului. Israel Premier Tech se laudă cu nume precum Chris Froome, Jakob Fuglsang și Giacomo Nizzolo. Printre componenții echipei belgiene Lotto Soudal îi regăsim pe Rüdiger Selig, Michael Schwarzmann și pe Reinardt Janse van Rensburg. Cele 5 echipe de World Tour vor avea de furcă cu celelate echipe prezente în Turul Sibiului.




