Continuând colaborările cu scena de dans nord-americană demarate la începutul anilor ’90, prima rezidență a anului organizată în cadrul AREAL – spațiu pentru dezoltare culturală de către Fundația Gabriela Tudor o are ca invitată pe coregrafa Ursula Eagly cu Thought Has Mass and Information Is Physical, care, în proiectul de la București, lucrează cu un grup de artiști locali, scopul fiind explorarea energiei gândirii ca material coregrafic. Ursula Eagly este o notabilă artistă din spaţiul performativ newyorkez iar demersurile ei experimentale constituie o combinație de mișcări, energii și abordări neconvenționale ale corpului de o factură cu totul aparte, indiferent că sunt rezultatul explorărilor personale, precum performance-urile din cadrul seriei Movement Research de la Judson Chuch, ori ale colaborărilor cu alti artiști remarcabili din avangardă, ca Julie Mayo (Nerve Show) sau Kohji Setoh (Piece with Gaps for Each Other). Despre „fizicalitatea” gândurilor și a informațiilor am stat de vorbă cu URSULA EAGLY în cele ce urmează…
URSULA EAGLY
Ursula, subiectul tău de cercetare, Thought Has Mass and Information Is Physical, pare a fi o continuare a explorării pe direcția pe care te-ai plasat cu The Nature of Physical Reality. Dă-mi, te rog, câteva detalii despre cum s-a nuanțat în timp interesul tău în studiul mișcării și corporalității.
De mai mulți ani sunt preocupată de explorarea acelor aspecte ale experiențelor fizice care nu sunt folosite în mod obișnuit ca sursă de inspirație în coregrafie. De exemplu, în 2019, am creat un proiect numit Our Epithelium, pe tema corporalității psiho-sociale. L-am numit aşa pentru că epiteliul este țesutul care acoperă toate organele noastre și monitorizează absorbția din exterior și secrețiile corporale, practic tot ce intră și iese din noi. Ce-am făcut atunci a fost să coregrafiez diferite comportamente sociale cu element de reciprocitate, de exemplu căscatul, conversația, imitarea mișcării. Am dezvoltat atunci tehnici prin care stimulam reflexul căscatului și puteam chiar să facem diferența între căscatul forțat și cel autentic, capabil să provoace reflexul în rândul publicului ca răspuns la stimulul nostru. A fost o lucrare la care spectatorii au participat ei înșiși, au parcurs experiența alături de noi. Cei 11 performeri au făcut parte integrantă din cei 25 de membri ai publicului.
Ursula Eagly – Our Epithelium (foto © Anja Hitzenberger)
Apoi, în 2021, am produs The Nature of Physical Reality, Natura realităţii fizice, care explorează corpul nostru ca organ perceptiv. În acest proiect, am coregrafiat material senzorial care se află la periferia percepției umane – iluziile optice, sunetele de tip ASMR [Autonomous Sensory Meridian Response, “răspuns meridional senzorial autonom” – n.r.], care stimulează sinestezia audio-tactilă, și energia Reiki. Este o experiență ‘unu la unu’ care distorsionează ușor percepția membrilor publicului, e ca un stimul psihedelic foarte subtil care le intensifică subiectivitatea corporală. Coregrafia există de fapt chiar în corpul celui care privește performance-ul. Lucrul la The Nature of Physical Reality m-a purtat destul de adânc în teritoriul conștiinței și al energiei noastre dar, în același timp, m-a făcut să îmi doresc foarte tare să lucrez fizic, cu corpul uman, întrucât în Realitatea fizică stau pe scaun tot timpul și lucrez cu energie, lumină și sunet, ori în proiectul acesta, Gândurile au masă corporală, am găsit mai multe aspecte ale corporalității pe care vreau să le coregrafiez – corpul propriuzis, cel fizic, apoi corpul energetic, și mai apoi corpul oniric. Când spun “corpul energetic” mă refer la multitudinea de idei antice și moderne privitoare la amprenta noastra energetică, cea care se întinde dincolo de limitele fizice ale corpului nostru, dincolo de pielea noastră. Ca exemplu avem aura, sau câmpul electromagnetic din jurul inimii, sau, pur și simplu, căldura corporală. Iar “corpul oniric” este exact asta – corpul pe care ni-l asumăm noi înșine în visele noastre sau în imaginația noastră, acolo unde putem să avem orice formă dorim. Sunt de-abia la începutul explorărilor mele în proiectul acesta și mi-aș dori ca în rezidența de aici să descopăr rigorile și disciplina de care am nevoie ca să pot lucra în continuare cu acest material. Vreau să rafinez conceptul acesta și să îmi dau seama cum pot să-l modelez în așa fel încât să devină viu pentru performer și pentru public deopotrivă, să completez acest puzzle.
Ursula Eagly – The Nature of Physical Reality (foto © Maria Baranova)
În finalul rezidenţei, pe 10, 11 și 12 mai, vei prezenta un work-in-progress cu Thought Has Mass and Information Is Physical într-un atelier deschis publicului la AREAL. Cum s-a format grupul de artiști români cu care lucrezi?
Eu îl știu pe Cosmin [coregraful Cosmin Manolescu, co-fondator AREAL şi director executiv al Fundaţiei Gabriela Tudor – n.r.] de cel puțin zece ani fiindcă e foarte activ în New York, orașul meu de reședință, și l-am întâlnit acolo de câteva ori. Am început să discutăm despre stagiul acesta încă de acum câțiva ani, pe urmă a venit pandemia și totul s-a amânat… asta a fost. Am așteptat apoi cu mare nerăbdare să se concretizeze acest proiect! A fost firesc să-mi fie foarte dor să lucrez cu un grup din moment ce atâta vreme nu am putut avea contact cu alți oameni iar mie, personal, mi-a lipsit asta extrem de mult. Am mare noroc că am putut să mă întâlnesc cu artiști din București care au aceleași năzuințe și interese ca mine, alături de care să lucrez în cele trei săptămâni ale acestui stagiu. La AREAL a avut loc o preselecție, artiștii au trimis o declarație de interes împreună cu exemple din proiectele lor trecute, iar în felul acesta eu am putut deja să-i cunosc un pic și să mă familiarizez cu ce fac. În privinta selecției, am vrut să îi primesc pe toți cei care au dorit să participe. Succesul în acest proiect va fi foarte mult legat de concentrarea fiecăruia, de imaginație și energie, iar toate acestea nu sunt neapărat evidente într-un CV sau într-o mostră din proiectele trecute sau, cel puțin, nu sunt la fel de vizibile precum tehnica dansului, de exemplu. Din punctul meu de vedere, interesul și dedicarea față de proiect au fost calitățile cele mai importante pe care le-au putut dovedi participanții la preselecție și bineînțeles că cine şi-a depus aplicația… le are deja. Inițial participă 7-8 oameni, ca să putem experimenta procesul creativ, apoi vom susține acest work-in-progress în care o să vedem în ce măsură proiectul nostru ajunge la publicul spectator.
Ursula Eagly – The Nature of Physical Reality (foto © Anja Hitzenberger)
Formată la Princeton, ai fi putut alege o cale de evoluţie tradiţională ca performer și coregraf. Ce te-a îmboldit spre lumea avangardei și experimentelor, nu doar ca artistă ci și ca analist, dascăl și coordonatoare de programe?
Eu am crescut într-o zonă din Statele Unite [Indiana] unde nu se prea găsea artă contemporană. În orașul meu era o școală de balet foarte drăguţă și am studiat și eu baletul când eram mică, dar nu am vrut niciodată să merg mai departe și să mă fac balerină. Am mers la Universitatea Princeton, aproape de New York, ca să îmi completez studiile academice [la absolvire, Ursula Eagly a primit premiul Francis LeMoyne Page Theater pentru ‘excelenţă în dans’ – n.r.], și în felul acesta am ajuns să colaborez cu doi coregrafi din New York absolut remarcabili. Am urmat de asemenea un curs de istoria artei, specializat pe arte vizuale de la 1945 până în prezent. Am fost la foarte multe spectacole și expoziţii în New York, iar aceste experienţe mi-au deschis ochii spre artă, m-am îndrăgostit pur și simplu de lumea artistică new-yorkeză și mi-am dorit foarte tare să ajung să fac și eu parte din ea imediat după absolvire. Arta și New York-ul nu au fost separate în visul meu, ci formau un singur corp, o singură entitate. La începutul vieţii mele acolo, în anul 2000, nu făceam altceva decât să merg la lecţii de dans, la expoziţii și recitaluri… în fiecare săptămână mergeam la cel puţin trei sau patru spectacole. Simţeam că fac parte dintr-un dialog continuu, o perpetuă interogare a existenţei și a lumii noastre.
Ursula Eagly – Self Made Man Man Made Land (foto © Anja Hitzenberger)
Apetitul tău pentru studiul mişcării este însă doar una dintre direcţiile de explorare ale coregrafilor din New York. Despre Deborah Hay, de exemplu, chiar tu scriai că “este doar minimal interesată de mişcare”. În acest context, cât de uşor sau de dificil este să găseşti artişti cu care să colaborezi, care să îţi împărtăşească o anumită viziune sau abordare?
Îmi vine foarte uşor să-i găsesc. Mă implic cu plăcere în proiectele altor artişti, de facturi foarte diferite – de exemplu Julie Mayo, cu care am performat de curând, este o coregrafă care reuşeşte să exteriorizeze psihologia în performance-urile ei, iar pentru un artist acest proces deschide o lume cu care eu nu interacţionez în mod obişnuit, şi pentru mine asta e o mare bucurie. În New York sunt multe lucruri care pentru mine ca artist sunt dificile – cum ar fi sustenabilitatea -, dar în schimb oamenii de acolo sunt incredibili. Din punctul acesta de vedere mă regăsesc în artiştii din Judson Dance Theater, pentru că şi ei au fost parte din această conversaţie artistică intensă din New York.
Epoca Judson, artiştii de atunci, nu mi se par însă mai importanţi decât alţi artişti sau alte mişcări din New York. Mişcarea Judson Dance Theater a fost îndelung studiată şi explorată de atâtea instituţii artistice importante încât a devenit unul din cele mai vizibile artifacte culturale din lumea performativă new-yorkeză postbelică. Dar artişti care lucrează împreună şi colaborează intens se găsesc mereu, grupuri ca acelea activează constant pe scenele artistice de pretutindeni. În timpul pandemiei am avut o experienţă aparte, am pus în scenă un spectacol într-o comunitate rurală… a fost atât de diferit de ceea ce fac în mod uzual şi mi-a plăcut foarte, foarte mult. Am un prieten care face cidru, West County Cider, are o livadă de meri, şi m-a invitat să fac un spectacol acolo. Spectacolul meu s-a chemat Plimbare indescriptibilă, distanţată, din perspectivă schimbată. Mi-a plăcut atât de mult abordarea diferită a timpului pe care am reuşit-o în performance-ul acela încât m-a făcut să îmi doresc să lucrez şi… altfel.
Interviu de IOAN BIG
Foto header: Ursula Eagly – Piece with Gaps for Each Other (foto © Anja Hitzenberger)
