Drama coming-of-age premiată la TIFF anul trecut, Otto Barbarul, scrisă şi regizată de Ruxandra Ghițescu, conturează parcursul lui Otto (Marc Titieni), un adolescent rebel punker din București, în vârstă de 17 ani, la aflarea veștii sinuciderii iubitei sale. Tânărul tulburat se exprimă prin intermediul unor elemente care au rolul de a ne prezenta universul acestuia – grafitti, muzică, îmbrăcăminte și look, elemente-simbol care conturează întreaga sa imagine punk. Evident, coloana sonoră are o importanţă capitală în definirea personalităţii lui Octavian ‘Otto’ şi, drept urmare, nu vine ca o surpriză nominalizarea la Premiul Gopo pentru cea mai bună muzică a lui Octavian Albu, autorul acesteia şi sursa reală de inspiraţie a filmului.
Octavian Albu a intrat în cinematografie ca regizor muzical şi compozitor pentru Otto Barbarul însă ulterior a avut multiple colaborări ca sound designer şi compozitor pentru documentare ca Everyday Greyness sau scurtmetraje precum Los Virgines. În prezent colaborează cu artişti din mai multe ţări pentru producţii muzicale, compune muzică pentru reclamele unor branduri cunoscute şi se ocupă de post-producţie de sunet la Saga Film. Deşi iniţial şi-a concentrat studiile în domeniile filosofie, politică şi economie la Universitatea Essex, a absolvit ulterior masteratul Tehnologii Interactive şi Arte Performative la UNATC, unde a combinat instalaţiile sale interactive cu teme politice.
Octavian, eşti la debutul într-un lungmetraj de cinema. Care au fost în cazul tău circumstanţele în care ai ajuns să compui muzică de susţinere sau complement a imaginii?
Mă jucasem înainte cu muzica pe nişte videoclipuri pe care le regizam, editam, colorizam, împreună cu Tuduciuc Dimitrie pentru ce piese mai scoteam sub numele Kalimotxo. Tot cu Dimi experimentam şi pentru nişte filme scurte, unde am încercat să preiau eu partea de sound design pentru că nu avea nici unul din noi buget sau cunoştinţe care să ne ajute. Filmele nu au ajuns niciodată nicăieri, dar m-au ajutat să dau fail şi să vreau să fac din ce în ce mai bine asta, până când mi-am dat seama că mă pricep şi mă interesează cel mai mult partea de sunet şi muzica de film.
Care au fost cele mai interesante provocări cărora a trebuit să le faci faţă pentru Otto Barbarul?
Faptul că mi s-a trântit în faţă şansa asta. Pentru Otto Barbarul nu aveam nicio idee ce standarde se aşteaptă pentru un lung metraj, cum să îl abordez sau vreun plan de acţiune. Norocul meu cu Ruxandra Ghiţescu a fost că a crezut în mine mai mult decât credeam eu în acea perioadă şi am putut, neavând o experienţă în film la nivelul acesta, să mă orientez doar după cum am simţit, având o libertate destul e mare. Cu Marc Titieni a fost interesant – el neştiind să cânte bine la chitară -, cum aş putea să cânt eu ca ghost musician în spatele lui, fără să mă văd, în aşa fel încât să nu sune nici prea bine dar nici prea prost. Cred că tot filmul a fost o provocare. Am cântat în el live deşi nu mă aşteptam, mă vedeam la repetiţii şi am compus cu Cardinal piese şi nu ştiam unde o să ajungem cu ele, nu ştiam dacă o să ne înţelegem şi sunt băieţi super ok. Mi-am restabilit o legătură veche cu Silvia Denisa, care s-a reapucat de muzică şi cu mine şi separat cu ocazia filmului, şi am făcut o piesă Animal-X style pe o scenă la o petrecere de adulţi mai boomeri din film.
Ceva învăţăminte profesionale din experienţa lucrului la Otto Barbarul care ţi-au servit ulterior? Ţi-ai definit deja un anume algoritm de lucru?
Cred că am rămas cumva cu această încredere şi libertate care mi s-a acordat de la început în Otto Barbarul. În marea majoritate a proiectelor în care intru mi se dau referinţe muzicale dar cam întotdeauna deviez de la ele şi îmi dau delirul în funcţie de cum mă raportez şi identific cu imaginea şi ideea filmului. Mi-a ieşit abordarea asta cam tot timpul, fără să fac compromisuri cu care nu aş fi fost fericit.
Deşi la început de drum, ai fost deja implicat într-un număr semnificativ de proiecte. Compoziţie, design, post-producţie… cum le-ai ierarhiza într-un top personal?
Compoziţie, Sound Design, Post Producţie Sunet. Mă simt mai atras de compoziţie pentru că are potenţialul, în universul sonor, să fie cea mai directă formă de a comunica cu spectatorul. În unele momente, depinzând evident de film, poţi să ai acel „15 minutes fame” din punk, redus şi mai mult, la 15 seconds, în film, în care ştii că ai preluat controlul şi ai surclasat poate şi imaginea şi povestea. Pe lângă Geoff Barrow şi Ben Salisbury, felul în care foloseşte şi Harmony Korine muzica în filmele lui şi multe alte influenţe, cred că ce m-a făcut cel mai mult să vreau să intru pe compoziţie şi sound design pentru film a fost muzica lui Colin Stetson de la scena de la final din Hereditary (r. Ari Aster). Am fost atât de marcat de ea încât ăsta a fost punctul în care am realizat că vreau să rămân pe sunet şi să mă concentrez cel mai mult pe asta acum. E super empowering cumva să îţi faci loc pentru tine prin muzică în filmul cuiva şi să nu fie la un nivel competitiv pentru că, în final, funcţionează în acelaşi cadru, în acelaşi film.
Faptul că ai cântat din adolescenţă face firească dorinţa de a rămâne în muzică inclusiv in plan profesional dar până la Cinetic au fost studiile de… Filosofie şi Politică din UK. Explică-ne, te rog, această „deviere” temporară de la cursul formării tale.
Cred că totul a plecat de la faptul că mi-am asumat de mult prea mic că sunt anarhist şi devenise o parte din identitatea mea asta. Iar multe lucruri pe care mi le asumasem ideologic, făceau parte şi din personalitatea mea şi le menţineam chiar dacă, în sinea mea, nu credeam în ele, sau cel puţin le chestionam, iar ăsta a fost un proces care a dus la depresie şi depersonalizare. Nu ştiu dacă am ales să plec şi să studiez Politică şi Filosofie ca să îmi întăresc convingerile sau ca să îmi sparg dogmatismul. Nu ştiam ce vreau să fac şi am delegat responsabilitatea unei persoane din viitor care va trebui să dealuiască cu asta. Într-un fel, mă bucur că am făcut-o pentru că nu am ales un domeniu concret care îţi garantează cumva o profesie şi o direcţie mai clară pentru că asta m-ar fi putut bloca. Am avut privilegiul să am timp să cresc şi să mă dezvolt şi să am o perspectivă mai nuanţată asupra lucrurilor pe care le cred şi lucrurilor pe care aş vrea să le fac. Puteam şi fără facultate, evident, dar atunci funcţionam doar pe presiune, stres şi deadline-uri, şi fiind departe de casă, de prieteni şi singur, facultatea a fost un factor motivant să scriu eseuri, să citesc şi să am un cadru care îmi cere asta constant. E amuzant oricum că în timpul în care am fost acolo, am spart cam orice label pe care mi-l dădusem de când eram mic, dar acum mă consider tot anarhist, prin felul în care interacţionez şi mă raportez în unele comunităţi, şi ideal cumva tot înspre asta tind dar, în acelaşi timp, lupt pentru lucruri concrete atunci când simt că e nevoie şi nu mai las idealul ideologic să fie o barieră spre progres.
În ce măsură nominalizarea la Gopo, un premiu de film, are relevanţă pentru tine ca muzician?
Cred că mi-ar putea da acces la multe colaborări în viitor. Colaborări care, chiar dacă pe foaie ar fi profesionale, mi-ar da şansa sau motivaţia să explorez, să mă expun la lucruri noi şi să compun sau să fac sound design pentru lucruri în afara zonei mele de confort.
Faţă de Otto cel de la 16 ani, amator de Crass şi Black Flag, Otto de acum e scufundat în lumea tehnologiilor interactive care… nu „sună” prea punk.
Nu am mai făcut de doi ani o instalaţie. Am fost tras constant doar înspre film deşi am multe idei să fac altele. Pot fi super „punk” instalaţiile oricum, pentru că au un potenţial enorm fiind încă neexplorată şi popularizată zona asta. E doar un mediu artistic ca altele – muzică, film, desen etc – care din păcate, da, la rândul lui, e şi el exploatat de corporaţii ca să arate ele că sunt flashy, cool şi să facă parte din viitor, dar nu aş reduce instalaţiile la asta. Comunic încă cu mulţi prieteni pe care mi i-am făcut la Cinetic, în special cu Dorin Cucicov şi Maria Năstase care sunt super talentaţi şi pe acelaşi film, şi ne mai vedem să ne gândim la idei de instalaţii care ar putea fi meaningful, să vorbească despre un subiect într-un mod în care e interesant să îl înţelegi printr-o instalaţie sau să fie instalaţii încorporate în intervenţii stradale cu un mesaj anume.
Cu riscul de a suna reducţionist şi rău, evit sau nu mă bag în instalaţii care sunt doar lumini care se învârt şi forme geometrice abstracte care nu îţi spun nimic, oricât de frumos ar arăta şi greu şi mişto procesul de a le face. Sunt mulţi artişti interactivi care împing un anume narativ sau care merg pe aceeaşi idee. Toate instalaţiile pe care le-am făcut au avut o temă politică şi/sau subversivă şi mi-a plăcut să explorez cum poţi face asta.
… dar cu implicaţiile sale biografice, tu vezi filmul Otto Barbarul ca o expunere a unui „missing link” între Otto de atunci şi cel de acum sau a fost un pas firesc în evoluţia ta care oricum s-ar fi întâmplat?
Da, a fost un pas firesc. Şi cred că şi Otto din film ar fi trecut şi el peste toate experienţele cu care s-a confruntat şi ar fi folosit direct sau indirect tot contextul familiei lui, trauma, suferinţa şi presiunile pe care le avea ca unelte să se şlefuiască pe el însuşi într-o persoană mai puternică care ar fi avut un outlook special, bazat pe o nouă înţelegere, mai profundă şi nuanţată, a lucrurilor şi o compasiune autentică faţă de restul oamenilor din jurul lui. Sau poate, cel puţin, asta vrem toţi să sperăm. Pentru mulţi adolescenţi şi tineri, contextul poate fi oricând prea mult şi să te împingă spre sinucidere. M-am apropiat şi eu de asta destul de mult de câteva ori, am avut prieteni care s-au apropiat prea mult şi au făcut-o. Încă am prieteni care nu sunt ok. E un pic penibil că spun asta dar eu nu mă aşteptam niciodată să experimentez ce se întâmplă acum. Cu Gopo, cu faptul că îmi spun că sunt compozitor şi sound designer şi că unii oameni mă iau în serios. Că am un pic mai multă stabilitate acum, mă identific cu ce fac, că depind oameni de mine. Tot încerc să termin interviul pe un positive note fără să fie cringe şi să pară că îmi dau importanţă. Şi nu, nu trebuie doar să încerci mai mult şi să te ridici de jos şi penalităţi de genul. Am fost doar un puşti din Drumul Taberei fără nicio perspectivă, într-o familie lower middle class, fără relaţii şi conexiuni, dar care a avut şi mult noroc cu unele lucruri. Aş vrea doar, cumva, să ajungă ideea geniune că nu ştii cum poţi fi azvârlit într-un context nou, de nicăieri, dacă doar îi mai dai un pic timp, cauţi ajutor – pe mine asta m-a ajutat cel mai mult de fapt în a deveni mai bine -, te spargi şi reconstruieşti complet dacă e nevoie, încerci altceva, şi că cea mai proastă decizie e să iei o decizie care nu te lasă să mai iei decizii.
Interviu de IOAN BIG
NOTĂ: Gala Premiilor Gopo, evenimentul care celebrează performanțele creatorilor români din domeniul cinematografiei va avea loc în acest an pe data de 3 mai, la Teatrul Național din București, și va fi transmis în direct pe VOYO, TIFF Unlimited și premiilegopo.ro.
