VIDEODOME | WARCRAFT (2016, r: Duncan Jones)

Ioan Big De Ioan Big | Publicat: 22 martie 2022 | Actualizat: 14 aprilie 2022


Nefiind un gamer pasionat, nu am jucat niciodată vreunul dintre jocurile din franciza formidabil de populară creată de Blizzard Entertainment (doar din primul, “Orcs & Humans” din 1994, s-au vândut în mai puţin de un an de la lansare peste 300,000 de unităţi), deci am privit acest film ca pe un pur Fantasy cinematografic cu oameni, orci, elfi şi pitici, detaşat complet de universul RTS (real-time strategy game) “Warcraft” bazat pe conducerea unor armate virtuale în diverse cafturi colective de proporţii epice.

Nu am ţinut de asemenea cont că cea mai mare parte a adaptărilor de până acum a unor jocuri de succes mondial au fost aproape complet ratate, de la “Dungeons & Dragons” (bazat pe RPG-ul Fantasy creat ca joc tabletop la mijlocul anilor ’70), “Doom”, realizat după popularul FPS (chiar dacă regizorul Bartkowiak foloseşte perspectiva ‘first-person’) sau “Prince of Persia” (franciza Ubisoft în a cărei adaptare aproape s-au sinucis artistic Mike Newell, Jake Gyllenhaal şi Ben Kingsley), şi până la “Battleship”, blockbuster ce pleacă de la premisa infantilă a “vaporaşelor” de pe hârtia cu pătrăţele din copilărie, ori proiectul de suflet al lui Michael Fassbender, “Assasin’s Creed”, şi asta tocmai datorită simplităţii excesive a poveştii (pur pretext pentru a defini opţiunile gamerului) caracteristice majorităţii jocurilor.

Spun că nu am ţinut cont de cele de mai sus pentru că exista totuşi posibilitatea ca cineva să fie capabil să facă ‘biciul să pocnească’ pentru întâia oară, mai ales că regizorul responsabil în acest caz este Duncan Jones, fiul legendarului muzician David Bowie şi autor al unor filme extrem de interesante precum “Moon” (nominalizat la BAFTA şi la Gaudi, câştigător la Sitges şi Gérardmer), “Source Code” sau “Mute”. Cel puţin acestea erau speranţele mele. În cea ce priveşte ultima constatare am uitat însă că trecerea bruscă de la proiecte inovative Indie cu bugete mici la managementul (inclusiv) creativ al unei megaproducţii de peste 160 milioane de dolari se poate dovedi un exerciţiu riscant în situaţia optării pentru un cineast neobişnuit să jongleze cu resurse de anvergura asta (vezi cazul Adventure-Fantasy-ului “47 Ronin” cu Keanu Reeves, regizat de debutantul Carl Rinsch, pentru care s-au cheltuit 175 de milioane şi s-au încasat din bilete pe întreaga planetă abia 150 de milioane de dolari). “Warcraft” a ieşit dezastruos în Statele Unite, cu sub 50 de milioane încasări, şi doar piaţa asiatică (cea chineză în special), de unde a venit grosul investiţiei a dus la acoperirea costurilor… nu ştiu însă dacă suficient încât să îi determine pe responsabili să se hazardeze la un sequel. Probabil că nu.

Rezumatul plot-ului în foarte puţine cuvinte: o gaşcă de cercetaşi orci, conduşi de un vrăjitor malefic, ajung într-o altă lume, Azeroth, a oamenilor, piticilor şi elfilor ce coabitează paşnic, pentru a pregăti invazia hoardei propriuzise care să pună stăpânire pe noul ecosistem, mai ofertant prin resursele naturale… doar că şi oamenii au şi ei războinicii şi vrăjitorii lor. Să spun câte ceva despre experienţa personală a vizionării “Warcraft”. Mai întâi filmul mi s-a arătat a fi deopotrivă plictisitor şi frustrant prin prezentarea unui univers complex şi ofertant estetic într-un mod nepermis de expediat care sugerează mai degrabă o succesiune de cărţi poştale pe ale căror imagini apare scris numele celor şapte regate, în asociere cu un bombardament continuu, dificil de urmărit şi reţinut de nume stranii (clanuri, regate, personaje, etc). Plictisitor pentru un necunoscător al jocurilor prin lipsa de inteligibilitate (ca şi cum scenariştii şi-au propus să bifeze neapărat, fără discernământ, selectivitate sau prioritizare, un index cantitativ de simboluri musai să fie amintite) şi frustrant prin pigmentarea cu frânturi de amintiri de viaţă ce trimit la trecutul personajelor fără ca acestea să fie relevante pentru spectator.

Neajutaţi de lipsa de consistenţă al acestor poveşti personale, protagoniştii sunt reduşi la postura de figuri schematic şi primitiv creionate iar “Warcraft” îşi pierde din start orice aspiraţie dramatică. În mod normal, pot presupune că au existat şi un mare număr de fani al RTS-urilor, familiarizaţi cu universul acestora, care au fost la rândul lor profund dezamăgiţi de propunerea cadrului de evoluţie al acţiunii, mai ales că, în orice joc în care te implici ca utilizator în baza unui set simplu şi bine definit de comenzi/opţiuni, schimbările ambientale şi bogăţia vizuală a scenelor în care operezi este esenţială pentru a evita senzaţia de repetitivitate. Nu eşti tentat să căsăpeşti timp de ore în şir acelaşi tip de inamic, cu aceleaşi arme şi instrumente tactice, dacă eşti obligat să o faci permanent în acelaşi cadru. Pur şi simplu, la un moment dat, te plictiseşti.

În al doilea rând, filmul este exasperant. Câteva exemple luate la întâmplare. Orcii (“Hulking, tusked, muscular and festooned with fierce accoutrements, they’re like refugees from a GWAR concert.”, Christy Lemire, rogerebert.com) vorbesc în “orcheză” aproape exclusiv în prezenţa oamenilor iar între ei comunică în limba… engleză. Hoarda formată din clanurile invadatoare reprezintă o civilizaţie evident primitivă în care doar un vrăjitor pare mai destupat la minte, în opoziţie cu oamenii care au o superioritate evidentă în ceea ce priveşte cunoaşterea (inclusiv în magie) sesizabilă prin rafinamentul brocarturilor, lecturilor şi făuririi armanentului modern, şi atunci… de ce se comportă ultimii atât de stângaci când sunt atacaţi? Distribuirea neinspirată a actorilor (poate cu excepţia lui Dominic Cooper în rolul suveranului Llane Wrynn) care se dovedeşte o risipă de potenţial (în special Ben Foster – “Hell or High Water”, “The Messenger”, şi Toby Kebbell – “Control”, “Ben-Hur”, ca Medivh şi, respectiv, Durotan), plus o uluitoare neglijare a acţiunii destinate purului entertainment (practic, în prima jumătate a filmului, beneficiem doar de un atac izolat într-un luminiş forestier), ceea ce explică oarecum revenirea după lansare asupra titlului filmului şi introducerea în acesta al lui “The Beginning” ca tentativă de a susţine că ideea de ‘origini’ a fost voită şi că de mai multe bătălii cu j’de mii de combatanţi vom avea parte abia în sequel-uri.

Culmea e că, involuntar, filmul este amuzant deoarece nu ai cum să nu zâmbeşti când un orc mândru îşi numeşte copilul… Goe (sigur, cu apostroful obligatoriu) sau când pari mai puţin ameninţător ca Shrek sau Fiona în ciuda unor declaraţii sforăitoare precum cea că, pentru orci, absolut ‘totul se rezolvă prin război’, a unor replici Camp din categoria “Be feared or be fuel!”… ca să nu mai vorbesc de portalul care se deschide după mii şi mii de ani fără a fi necesare ritualuri complexe, doar când un învăţăcel zice din întâmplare – spre stupefacţia ultraînţeleptului său dascăl în ale magiei – două cuvinte extrem de… ‘neobişnuite’: “dark portal”. La cât sunt de adânci, nouă nu ne-ar fi trecut prin minte să le pronunţăm. “And that goes to the root of the problems with Warcraft: it’s an unwaveringly earnest film that never owns up to exactly how campy every character, every conflict and every new realm truly is.” (Geoff Berkshire, variety.com).

Nu în ultimul rând, acest “Warcraft: The Beginning” este insuportabil prin modul patetic şi aproape disperat în care se inspiră din stânga şi din dreapta fără nicio jenă sau minimă grijă pentru calitatea reambalării. Inevitabil de exemplu, fanii Star Wars vor fi sideraţi privindu-l pe (odată bunul) Medivh/Ben Foster căzut în mrejele lui “the Dark Force” (aici, a se citi “the Fel”) şi pe care imaturul discipol, Khagdar/Ben Schnetzer, se teme să-l înfrunte nesimţindu-se suficient de pregătit, iar Alodi/Glenn Close, un echivalent caricatural al lui Yoda, nu mai are puterea/“Forţa” să o facă (vârsta, deh). Nici nu mai pun aici la socoteală “Avatar”, “Planet of the Apes”, “LOTR”, “John Carter”, etc, etc, etc. Măslina din martini o reprezintă scena insuportabil de ilară cu transformarea ‘maleficentă’ al lui Foster într-un soi de Angelina Jolie (din “Maleficent”-ul din 2014) dar una stând în cur pe scaunul ţepos din “Game of Thrones” prezent la fiecare Comic Con pentru poze cu fanii serialului.

După cum mărturiseam încă de la bun început, nu am jucat “Warcraft” şi, ca atare, am simţit nevoia pentru echilibru să apelez la opinia unui expert în domeniu, Oli Welsh, redactor la Eurogamer.net, familiarizat cu lumea gamingului şi a gamerilor, care a scris cu ceva vreme în urmă inclusiv un profil detaliat al lui Chris Metzen, scenaristul-şef al echipei creative de la Blizzard, al cărui influenţă asupra evoluţiei francizei a fost esenţială: “It’s not a good film: dry, garbled, plot-heavy and charm-free, with a seriously anticlimactic ending and strained production design that doesn’t manage to resolve the games’ outlandish look into a coherent mix of CGI and live action… None of this does the film as much harm as its fatal lack of humour. Laughs are few and the mood is of great portent: the touchstones seem to be the grandiosity of Peter Jackson’s Tolkien films, a sanitised version of Game of Thrones‘ brutal politicking, and a soap-operatic indulgence of tragic irony that’s all Metzen’s. The latter, at least, hits home and feels at home, but where is Warcraft‘s wackiness, its crude humour, its cartoonish excess, its self-deprecating chutzpah? Where is its carefree trampling of the borders between genres: between high fantasy, steampunk, Gothic horror and bubblegum sci-fi? Either on the cutting room floor, or never present in the first place.”.

În aceste condiţii, cele 20 de minute de final “Warcraft” cinematografic, cu puţin “war” şi gândit/executat fără “craft”, cu toate că sunt ceva mai promiţătoare, au venit, cel puţin în cazul meu, mult prea târziu, astfel încât nu voi insista asupra lor mai ales că, după dezastrul financiar, nici nu poate fi vorba de vreo continuare. Verdictul meu este scurt: unul dintre cele mai ridicol de scumpe filme din istorie!

  • Text  de Ioan Big.

Zile și Nopți

Descoperă colecția de articole dedicate filmelor pe Zile și Nopți

Filme →

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută