Prima premieră a anului 2022, „Bolnavul închipuit”, de Moliere, va avea loc pe 18 martie la Teatru Sică Alexandrescu din Brașov. Opera este o îmbinare între comic și tragic. Este o dezbatere despre sentimentul uman al fricii de moarte, despre relația dintre natură și știință, o piesă filosofică și poetică, despre confruntarea dintre muritori și neant.
Serban Puiu, regizorul acestei piese, a stat de vorbă cu Zile și Nopți Brașov, prin redactorul-șef, Vlad Copilu, despre situația actuală a teatrului în România, dar și despre originalitate, noul val de actori tineri plus multe altele.
ZN: Toata lumea vorbeste despre idoli și cu siguranta aveți și dumnevoastră idoli, dar cât de fină este limita dintre insipirație în originalitate și copiere în teatrul actual.
ȘP: Un mare regizor cu care eu am avut onoarea să lucrez, fiindu-i asistent când eram tânăr spunea că nu există originalitate. Original înseamnă doar insuficient documentat.
Sunt unul dintre oamenii care este total împotriva originalității cu orice preț. Foarte multă lume și nu numai în artă, și în politică sau orice domeniu, cred că ies în față neapărat dacă fac ceva ce nu s-a mai făcut. Din acest motiv, acum nu putem ignora contextul istoric și politic în care trăim, toată lumea încearcă să facă lucrurile pe dos, doar pentru faptul că până acum s-au făcut pe față. Inspirația cu originalitatea nu au nimic în comun, inspirația duce la un spectacol bun, nu neapărat original. La fel ca în politică cea mai bună decizie nu este una luată de dragul de a fi original, ci este cea necesară momentului respectiv, chiar dacă la un moment dat în istorie cineva a mai făcut asta. La fel este și cu teatrul, inspirația are legătură doar cu spectacolul reușit, care bucură publicul. Originalitatea este foarte greu de atins pentru că totul s-a mai făcut până acum. Dacă cineva are o secundă de originalite într-un spectacol, pentru că nu poate fi pe tot parcursul acestuia, înseamnă că ținta a fost atinsă.
ZN: Exista o sumedenie de adaptări ale unor opere clasice de teatru. Întreabarea mea este legata de nevoia realizatorului de teatru de a se întoarce, odata la ceva timp, la reeditarea acestora. Există lucruri neexplorate încă în aceste piese clasice?
ȘP: Nu există lucruri neexplorate. Piesele clasice, după cum spunea tot Liviu Ciulei, nu sunt clasice, sunt moderne.
Un text clasic este mereu în pas cu timpurile pentru că pune în valoare adevăruri general umane, într-o formă genială. Tu ca regizor trebuie să ai datoria umilă de a găsi acea formă genială și de a o adapta, desigur, publicului tău de astăzi. Un text clasic are de fiecare dată ceva de explorat pentru că tot timpul mesajul piesei se pierde în fiecare generație. Cei de acum nu au văzut cum se făcea Moliere acum 40 de ani, iar cei care au văzut acest lucru au și uitat deja.
Spectacolul trebuie să fie viu și să se adreseze oamenilor din sală la momentul respectiv. Din acest motiv, clasic înseamnă modern pentru geniul lui Shakespeare sau Moliere care nu se demodează, el este infinit și se adresează omului azi, aici, acum în această sală.
ZN: Bolnavul inchipuit este în esență o comedie, aflată la limita dintre tragic și comic. Cât de greu este să expui, ca regizor de teatru, în 2022, umorul de la 1673? Este în continuare la fel de actual ca atunci?
ȘP: Gândiți-vă că mecanismele sunt aceleași. Acești autori mari de teatru, de la cei enumerați mai sus, la Goldoni și Aristofan au descoperit mecanisme comice. Noi când scriem o comedie modernă ne axăm tot pe același sistem vechi. Acest sistem este doar adaptat la vremurile în care trăim, este unul peren, care se adresează structurilor adânci ale creierului. Subiectul piesei pe care o punem în scenă la Brașov se cheamă „Bolnavul închipuit”.
Păi, mai actual decât ce se întâmplă acum în lume nu poate fi. De doi ani, pe întreaga planetă toți am fost niște bolnavi închipuiți. Și asta se regăsește din plin în piesa noastră.
ZN: Care este părerea dumneavoastră legată de spectacolele multimedia? Pot avea, în timp, același succes precum cele clasice sau deja acest lucru s-a întamplat?
ȘP: Acest mijloc multimedia poate fi bun într-un spectacol dacă este folosit cu măsură. Însă, în momentul în care multimedia devine un scop în sine, precum muzica, orga de lumini, sunetele și imaginile folosite excesiv, teatrul dispare. Cum facem această diferență? Foarte simplu! Elementul principal este actorul care livrează subiectul spectacolului. Noi folosim multimedia în acest spectacol, dar nu lăsăm ca acest artificiu să devină pilonul principal. Avem un spectacol cu nume mari ale teatrului brașovean și eu mă ajut de multimedia pentru a-i pune pe ei în valoare. E normal să adaug astfel de găselnițe, care mă ajută, într-adevăr.
Dacă actorii sunt doar niște elemente mici care mută niște lucruri pe scenă dintr-o parte în alta, atunci este o problemă. Pentru că oamenii vin să-și vadă actorii și subiectul, atât. Dacă vor altceva, atunci se duc să vadă un film.
ZN: Ce ne puteți spune despre Teatrul Elisabeta, proiectul dumneavoastră de suflet?
ȘP: Teatrul Elisabeta s-a născut din coerența lucrurilor pe care le-am discutat până acum. Este un proiect exclusiv privat, nu am primit nicio subvenție de la stat în afară de două proiecte la cerere în șapte ani. Este un teatru care creează actori și locuri de muncă, un teatru care vinde bilete la casă pentru cele 16 spectacole realizate până în prezent. Noi la Elisabeta ne-am dezvoltat sănătos, am deschis și un departament de marketing.
În teatrul multimedia, de experiment, nu poți să creezi actori. George Constantin, Victor Rebengiuc sau Ștefan Iordache nu ar fi putut să ajungă uriași dacă nu aveau mediul necesar pentru a crește, dacă nu aveau regizori buni cu care să lucreze și dacă nu spuneau text pe scenă.
Am luat tineri actori și i-am adus în acest teatru, iar ei au adus un suflu proaspăt, alături de experența marilor artiști deja existenți în proiectul Elisabeta.
ZN: Ați colaborat cu teatre din țara: Craiova, Sibiu, Brașov. Care sunt diferențele dintre teatrele de provincie și cele din capitală. Există un mod de abordare diferit?
ȘP: Uneori sunt diferențe, pentru că actorii din capitală au o deschidere mai mare, au o pondere mai mare pentru că au acces la televiziuni și filme. Automat, și moralul lui este mai bun. Pe când actorul din multe teatre de provincie, nu în toate, se închide, se limitează la publicul orașului respectiv, lucru care-l duce în timp la blazare și la decepție. Iar asta este problema și aici, la Sică Alexandrescu
Prin asta, fac un apel la Primăria Brașov care trebuie să înțeleagă faptul că acest teatru nu poate ieși din criza în care a fost băgat dacă nu există o direcție și un plan puternic de redresare. Nu poți schimba conducerea la fiecare șase luni și să aduci oameni fără experiență în proiect. Îți trebuie manageri care sunt pregătiți să ofere continuitate și să ofere o structură stabliă. Este nevoie de o mână de fier.
Și mai este un aspect. La fel ca la Elisabeta, este o trupă tânără pe care eu am adus-o de la București pentru a reîmprospăta atmosfera în teatrul Sică Alexandrescu. Și asta din simplul fapt că teatrul nu mai avea angajați tineri.
ZN: În final vă întreb dacă sunteți de părere că ar fi necesară existența unei facultăți de teatru la Brașov?
ȘP: Nu, este total nenecesară, pentru că deja sunt extrem de inutil de multe școli de teatru. Talentul în orice artă inerpretativă este o resursă naturală. Atât are România de oferit în acest an. Eu pot deschide și 100 de școli, dar cantitatea de talent este undeva la 15 oameni buni în toată țara. Dacă oferi 1000 de locuri le vei ocupa cu netalentați pe care îi minți că vor fi actori numai ca tu să iei bani de la buget. În plus, nu ai profesori. Ei trebuie formați în timp. Eu sunt profesor de arta actorului, dar deja am 25 de ani de experiență și de abia acum pot în sfârșit să spun că aș putea forma un actor.
ZN: La ce să se aștepte publicul brașovean de la această premieră?
ȘP: Vor vedea un spectacol modern. După cum v-am spus, toată planeta este un bolnav închipuit, fapt care reprezintă mesajul textului. Sper să reușim să-i facem să râdă, pentru că sunt regizor de comedii și iubesc să se râdă în sală, iubesc să văd oameni care zâmbesc în sală mai ales în vremurile în care trăim.
Publicul are nevoie să se bucure de piese bune, să-și ia putere pentru ziua de mâine care, iată, este din ce în ce mai nesigură.
Interviu realizat de Vlad Copilu, redactor Zile și Nopți
