Alexa Lincu desenează de când se știe, dar până în ultimul an de liceu nu i-a trecut prin minte că și-ar dori să facă din asta o carieră. Acum este studentă în anul III la Universitatea Națională de Arte din București, secția Artă Murală. Deocamdată este la început de drum, dar deja și-a lăsat amprenta asupra orașului cu o pictură murală foarte apreciată în stația de metrou Piața Romană.
Cum ai ajuns să-ți creezi stilul personal?
Stilul personal este un topic asupra căruia am petrecut mult timp de reflecție. În ultimii ani, am experimentat pe cât posibil diverse modalități de reprezentare, punându-mi în practică ideile și viziunea prin intermediul unei multitudini de tehnici, de la ulei pe pânză, la colaj, instalație, ilustrație digitală și așa mai departe, încercând să-mi dau seama de ceea ce mi se potrivește cu adevărat. Am ajuns, în final, la concluzia că „stilul personal” este rezultatul un proces de autocunoaștere, mai degrabă decât o viziune cu care te naști sau pe care o descoperi încă din primele lucrări „relevante” pe care le creezi. Nu știu, astfel, dacă pot afirma cu certitudine că mi-am găsit stilul, ci că mă aflu într-o continuă explorare și că prefer să pun pe hârtie ideile pe care le am, încercând, totuși, să fiu cât de cât constantă referitor la soluțiile pe care le găsesc la nivel stilistic.
Cum decurge procesul tău creativ?
Ca orice alt artist, am trecut prin blocaje, lucru care m-a făcut să înțeleg faptul că trebuie să am răbdarea cu mine și că cel mai important element al unei creații artistice este, în sine, procesul, care ne diferențiază pe noi, artiștii, de oamenii care aleg să activeze în domenii în care nu pun suflet. Lucrările mele sunt, de cele mai multe ori, rezultatul unei explorări în sfera interiorității, astfel că ajung să surprind în ceea ce fac trăiri actuale sau trecute. Ceea ce se petrece în jurul meu pe plan fizic, material, nu ezită să apară în creațiile mele, fie că este vorba de un porumbel pe care îl zăresc pe pervaz, o plimbare cu metroul, o seară într-un bar sau o amintire din perioada copilăriei. Ideile îmi vin spontan, de cele mai multe ori în momente în care nu îmi propun să se întâmple, însă este necesară și disciplina, pentru a te putea mobiliza în direcția asta atunci când este nevoie.
De asemenea, mi-am creat obiceiul, încă din timpul liceului, de a purta după mine constant un sketchbook, pentru a mă asigura că pot pune pe hârtie orice îmi trece prin minte sau pentru a imortaliza orice context care poate deveni, ulterior, sursa de inspirație a unei compoziții.
Referitor la procesul prin care execut o lucrare, nu sunt neapărat pretențioasă. Uneori lucrez în intimitatea camerei mele, pe care am transformat-o, în mare parte, într-un mic atelier, ori la facultate, unde mă pot bucura prezența colegilor mei și de atmosfera de lucru, loc în care am ajuns să mă simt „ca acasă”.
Lucrarea ta din stația de metrou Piața Romană este foarte apreciată. Ce ne poți povesti despre ea și cum a fost pentru tine această experiență?
Am realizat lucrarea de la stația de metrou Piața Romană în cadrul proiectului „Orașul M”, organizat de VAR Cultural. Astfel, am primit cu mare entuziasm oportunitatea de a mă deschide în fața unui număr atât de mare de oameni, care intră în contact cu o părticică din mine zilnic când trec pe acolo, iar acest sentiment nu cred că poate echivala cu nimic din ceea ce am trăit până acum.
M-am inspirat dintr-o lucrarea realizată, inițial, pentru unul dintre cursurile de la facultate în decursul anului trecut, urmărind să surprind confuzia ca și sentiment predominant, intitulând cele două lucrări „Where is the?”. Am continuat, astfel, prin a transpune această confuzie ca fiind starea în care individul, plasat într-un mediu citadin, se adâncește, ansamblul de scări devenind simbol al labirintului unei vieți haotice, atât în ceea ce privește sfera interiorității, cât și cea legată de elemente ale mediului exterior.
Ești unul dintre artiștii la început de drum, unde ți-ar plăcea cel mai mult să ai o pictură murală, în ce oraș din România – poate ai un loc anume la care visezi ca la un moment dat să ai acces ca să-l pictezi?
Dacă ar fi să aleg un oraș în care să mă mut în România, acela al fi Brașov, deci automat m-ar încânta ideea de a-mi putea pune amprenta acolo. După Brașov, ar urma Sibiu, Cluj, Constanța și Timișoara, deși consider că orașele mai mici, la rândul lor, nu ar trebui excluse din sfera de interes a artiștilor.
Cu ce ai vrea să rămână cineva care trece pe stradă și vede lucrările tale?
Îmi doresc ca oamenii să se deschidă în fața lucrărilor în felul în care eu însămi m-am deschis în fața lor prin ceea ce am creat. De asemenea, mi-aș dori ca perspectiva majorității dintre aceștia să se schimbe, astfel încât aceasta să nu mai fie percepută ca aflându-se doar în muzee și galerii, fără a înțelege, de fapt, cât de accesibilă este și că se găsește pretutindeni, fie că este vorba de o clădire, un tricou sau un colier.
Ce urmează pentru Alexa Lincu?
După terminarea licenței, doresc să îmi continui studiile în ceea ce înseamnă arta în spațiul public printr-un program de master în afară. În ultima perioadă, pe lângă pictura murală, m-am axat în mare parte pe ilustrație, care, consider eu, se poate împleti armonios cu spațiul public, cu arta monumentală. Urmează, astfel, să îmbin cele două zone de interes și îmi doresc ca anul acesta să particip la festivaluri de street art, dar și să pun bazele unei viitoare cariere de freelancer pe parte de ilustrație.
- Interviu de Gruia Dragomir.
