Mariana Mihu-Plier e unul dintre cele mai sonore nume ale Naționalului sibian. Și-a început cariera la teatrul din Oradea, dar de ani buni face performanță pe scena sibiană. Pentru că suntem în luna în care celebrăm femeile, am stat de vorbă cu actrița sibiancă despre roluri, spectacole și întâlniri pe scena teatrului.
”Sunt într-o etapă a vieții și a meseriei în care pot să dăruiesc multe. Aștept provocări”
Sunteți una dintre cele mai cunoscute și iubite actrițe ale Teatrului Național ”Radu Stanca” din Sibiu. Cum s-a întâmplat întâlnirea cu teatrul?
După un recital de poezie în liceu, a venit la mine o femeie și mi-a zis: ”Tu trebuie sa faci teatru! Mă numesc Luli Crăciun și lucrez la Teatrul Dramatic din Brașov. Te voi duce la un specialist”. Și m-a prezentat lui Ion Jugureanu, unul dintre cei mai importanți actori ai teatrului brașovean. Îi mulțumesc acelei femei în fiecare zi. Ion Jugureanu a crezut în mine de la prima întâlnire: ”De astăzi ți se va schimba viața”, mi-a spus. Am intrat din prima încercare la Institutul de Teatru din Târgu – Mureș, în 1982. În comisie au fost, pe rând, Amza Pellea și Olga Tudorache, am intrat pe un singur loc, a fost o mare reușită. M-am simțit aleasă și aleasă mă simt și astăzi.
Într-o montare recentă de la Naționalul sibian, publicul are ocazia să vă descopere într-o ipostază inedită: e vorba despre un rol masculin – Ferapont din ”Trei Surori”, un personaj secundar pe care ați reușit să-l aduceți în prim plan prin interpretare. Cum ați primit această provocare?
Toți avem o latură feminină și o latură masculină. Am pus în Ferapont tot ce era masculin în mine. Fără mască, fără mustăți.
TNRS va prezenta la sfârșitul lunii martie o nouă producție, cea a spectacolului ”Echilibru fragil”. În ce rol vă vor regăsi spectatorii?
Avanpremiera spectacolului ”Echilibru fragil”, de E. Albee, regia Mariana Cămărășan e programată în 26 martie, iar premiera în 27 martie, cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului. Personajul meu se numește Agnes. Nu vreau să vorbesc prea mult despre ea. Eu încă o caut pe Agnes, Agnes încă mă caută pe mine.
De teatrul sibian vă leagă nu doar zecile de roluri pe care le-ați interpretat, ci și trei spectacole a căror regia ați semnat-o. Cum s-a declanșat această apropiere de regia de teatru?
Am situat actorul în centrul preocupărilor mele. Fiind actriță, am lucrat cu actorii așa cum mi-ar fi plăcut să lucreze regizorii cu mine. Am regizat doar texte în care m-am regăsit. Așa am realizat spectacolele ”Sunt o babă comunistă”, ”Vara în care mama a avut ochii verzi” și ”Jocuri de scena”. Îi mulțumesc Teatrului Național ”Radu Stanca” pentru oportunitatea de a putea fi regizor, scenarist și traducător. Sunt exerciții ce m-au îmbogățit profesional.
Ați pomenit de relația regizor-actor. Cât de importantă e ea în economia realizării unui spectacol?
Actorul are nevoie de încredere. Dacă regizorul nu i-o acordă, actorul e pierdut, confuz. Ca sa mă explic mai bine, mă folosesc de imaginea unei flori: laleaua. Laleaua se deschide doar la lumină, când vine întunericul se închide.
Poate cele mai importante momente din cariera unui actor sunt întâlnirile. Ce roluri de suflet s-au născut din astfel de întâlniri?
Eu aștept ÎNTÂLNIRILE. Știu că sunt într-o etapă a vieții și a meseriei în care pot să dăruiesc multe. Aștept provocări. Nu sunt genul de actriță care se propune singură. Am avut câteva întâlniri în cariera mea. Așa s-au născut Electra, Arkadina, Wolland, roluri pe care le-am interpretat la Sibiu. La care se adaugă ”bagajele” aduse cu mine de la Oradea.
Pentru că suntem în luna în care celebrăm toate femeile, ne puteți împărtăși dacă aveți un personaj feminin care vă e mai drag dintre cele pe care le-ați interpretat?
În ciuda a ceea ce cred că vă așteptați să spun, din lista lungă de roluri pe care le-am interpretat și pe care le-am iubit, rolul pe care îl port mereu în inima mea e Eliza Doolittle din “Pygmalion” de Shaw. M-am identificat cu acest rol și m-a fascinat felul în care personajul se transformă pe parcurs. Pentru cei ce nu știu despre ce vorbesc, le recomand un film: “My Fair Lady”. E un film muzical realizat după piesa lui Shaw. Un cadou pentru toate femeile.
Cine e Mariana Mihu în afara scenei?
Am păstrat întotdeauna o discreție în ceea ce înseamnă viață mea intimă. În viață mea personală nu mi-a plăcut deloc spectacolul. Familia e ancora mea, e locul în care ies din ficțiune și intru în viața reală. Sunt o femeie ca toate celelalte, sunt soție, mamă, bunică. Păstrez aceste lucruri pentru mine, din ele mă hrănesc ca să pot merge mai departe.
Autor RĂZVAN SĂDEAN
