Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 26/02/2022
Lifestyle

DESIGN INTERIOR: Trenduri în design interior în 2022

Mădălina Lefter De Mădălina Lefter
Comentarii DESIGN INTERIOR: Trenduri în design interior în 2022 Share DESIGN INTERIOR: Trenduri în design interior în 2022


Pentru că ne-am mutat cu totul activitățile în interiorul căminului, un aspect destul de important de care ar trebui cu toții să ținem cont (poate mai mult ca niciodată) ar fi felul în care alegem să ne decorăm casa întrucât acest aspect ne va influența cu siguranța starea de spirit și productivitatea pe termen lung.

Astfel, printre tendințele în design interior de anul acesta se regăsesc piese de mobilier confortabile și utile, materiale, culori și lumină naturale și nu în ultimul rând, multe plante naturale, îmbinându-se perfect cu stilul minimalist și cel retro.

DESIGN INTERIOR: Trenduri în design interior în 2022

Sustenabilitatea devine cea mai cool piesă de mobilier

Printre materialele ,,vedetă” ale acestui an se numără piatra, lemnul sau sticla, câștigând bătălia contra celor sintetice și dăunătoare. Totodată, acestea merg mână în mână cu lâna, inul sau bumbacul, materiale ce conferă un sentiment reconfortant și plăcut, aducându-te mai aproape de natură. Pe lângă alegerea materialelor naturale, o altă metodă de a fi grijuliu cu mediu dar și să ai o casă extrem de cool & personalizată este să reciclezi piese de mobiler vechi – scaune, dulapuri, paturi și orice pare ca ar putea fi șlefuit, vopsit, retapițat sau ar putea aduce un plus personalității casei tale. În felul acesta, în loc să te întristezi că ești nevoit să renunți la piesa X din dormitor pentru că nu se mai potrivește cu restul decorului, îți poți lăsa creativitatea liberă și să transformi ceva vechi într-o nouă piesă de poveste.

DESIGN INTERIOR: Trenduri în design interior în 2022

Plante naturale

Cu cât am ajuns să petrecem mai puțin timp în natură, cu atât sentimentul de confort și calm pe care ni-l oferă plantele în casă a devenit mai puternic. Tonurile de nude și negru ce domină în apartamentele moderne contrastează perfect cu nuanțele de verde ale plantelor, fiind o modalitate ușoară (și ieftină) de a crea un spațiu foarte plăcut din punct de vedere vizual. Totodată, pe langă estetica frumoasă pe care ne-o conferă, în funcție de specie, plantele au numeroase beneficii purificatoare.

DESIGN INTERIOR: Trenduri în design interior în 2022

Stilul anilor ‘70 revine

Piesele retro de mobilier ne oferă pe lângă senzația că ne aflăm într-un spațiu extrem de viu și animat, și un puternic sentiment de autenticitate. Piesele vintage sunt foarte versatile și pot veni perfect în completarea unor piese contemporane minimaliste care au nevoie de acel je ne sais quoi. Trebuie menționat faptul că stilul retro revine adaptat la nevoile în materie de design interior ale anului 2022; tonurile pe care ar trebui să ne concentrăm sunt cele pământii, menite să sublinieze atmosfera caldă din interiorul spațiului tău – nuanțe închise, calde și în același timp neutre.

DESIGN INTERIOR: Trenduri în design interior în 2022

Forme rontujite & linii curbe

Amintind tot de stilul anilor ‘60 -’70, printre tendințele de anul acesta se regăsesc și piesele de mobilier cu marigini rotunjite. Acestea aduc o notă de eleganță în plus oricărei încăperi prin lipsa colțurilor și reușesc să sublineze cât de armonios și ce aspect primitor, romantic și spațios pot aduce câteva detalii de acest fel. Așadar, indiferent de încăpere și locuință, anul acesta predomină arcadele, canapelele rotunjite sau ușile cu linii curbe și feminine. În timp ce liniile curbe oferă fluiditate încăperii, studiile arată că mobilierul cu forme rotunjite invită la destindere.

DESIGN INTERIOR: Trenduri în design interior în 2022

Mulțifuncționalitatea primează

De când a devenit tot mai evident că biroul a început să devină chiar living-ul care acum câțiva ani era doar un spațiu destinat relaxării, tot mai multe persoane au început să se orienteze spre obiecte de mobilier cu specificații inovative. Dincolo de partea estetică (care oricum se poate îmbina perfect cu nuanțele și tipul pieselor de mobilier alese), funcționalitatea a revenit la modă și e din nou la mare căutare – de la birouri și mese rabatabile, până la paturi care se transformă în dulapuri. Astfel, un aspect important pentru a îți optimiza spațiul și a-l folosi în avantajul tău este să fii atent la nevoile tale, apelând totodată și la elemente delimitatoare precum despărțitoare sau paravane confecționate din lemn, sticlă sau metal.

DESIGN INTERIOR: Trenduri în design interior în 2022

Stilul marocan

Stilul marocan vine perfect în completarea celorlalte tendințe menționate anterior, cuprinzând deja câteva dintre elementele acestora. Acesta pornește de la confort, materiale naturale, sustenabile (piatra, lemn, bumbac, mătase etc) și tonuri calde, luminoase. În ceea ce privește alegerea pieselor, stilul marocan este orientat către mobiler de dimensiuni mici, având o bază practică, canapele confortabile și nu în ultimul rând mirosurile potrivite care să completeze perfect totul – nucșoară, șofran, anason sau scorțișoară.

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Esențiale

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.