Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 11/01/2022
Film / Videodome

VIDEODOME | “THE WORRICKER TRILOGY” (2011-2014, r: David Hare)

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii VIDEODOME | “THE WORRICKER TRILOGY” (2011-2014, r: David Hare) Share VIDEODOME | “THE WORRICKER TRILOGY” (2011-2014, r: David Hare)


“Page Eight”, film produs de BBC pentru televiziune, cu un titlu neincitant, mi-a atras atenţia prin distribuţia formidabilă, mai puţin caracteristică unei producţii vechi de zece ani destinate micului ecran (Bill Nighy – “Love Actually”, “Pirates of the Caribbean”, Rachel Weisz – “The Constant Gardener”, “The Lovely Bones”, Ralph Fiennes – “Schindler’s List”, “The English Patient”, Michael Gambon – “Gosford Park”, “Harry Potter”, Marthe Keller – “Marathon Man”, Judy Davis – “Marie Antoinette”, Ewen Bremner – “Trainspotting”, “Black Hawk Down”, Alice Krige – “Thor: The Dark World”, “Silent Hill”, Felicity Jones – “The Amazing Spider-Man”, Alice Krige – “Thor: The Dark Wolrd”, precum şi tânărul Tom Hughes din “About Time“ al lui Richard Curtis), dar mai ales prin faptul că scenariul este scris de David Hare (care asigură şi regia), nominalizat la Oscar pentru “The Hours” (2002) şi “The Reader” (2008), care, ambele, au adus câte un premiu de interpretare pentru rolul feminin principal (Nicole Kidman şi, respectiv, Kate Winslet). Mai mult, director de imagine este Martin Ruhe, cel ales de Julie Delpy pentru al său “The Countess” din 2009 şi favoritul lui Anton Corbijn (“Control”-2007 şi “The American”-2010). Cu alte cuvinte, o mulţime de premise OK ca o producţie TV să merite a fi urmărită. Iar rezultatul nu dezamăgeşte, mai ales pentru publicul matur.

PAGE EIGHT” este un film contemporan, un Thriller politic plasat în cercul interior a spionajului britanic, în trena (păstrând, desigur, proporţiile) lui “Tinker Tailor Soldier Spy”. Pentru a evita spoiler-ele, voi inventaria doar premiza: în timpul unei întâlniri convocate de şeful şi prietenul său încă din anii studenţiei (Michael Gambon) cu Secretarul de Stat (Saskia Reeves, pe care ne-o aducem aminte din “Butterfly Kiss” al lui Michael Winterbottom) şi cu un alt agent (Judy Davis), pentru o discuţie pe marginea unui raport primit de la o sursă americană (evident) păstrată confidenţială, Johnny Worricker (Bill Nighy intr-un rol pentru care a fost nominalizat atat la Globul de Aur cat si la BAFTA!), agent cu state vechi în MI5 (serviciul secret militar), relevă, fără să realizeze consecinţele, importanţa a câtorva cuvinte scrise în josul paginii cu numărul opt şi care indică faptul că Prim Ministrul a Regatului Unit (Ralph Fiennes) ar fi avut cunoştinţă de la americani de existenţa închisorilor secrete în care prizonierii sunt torturaţi fără ca… să comunice aceste informaţii propriilor servicii de informaţii. Cu preţul pierderii de vieţi a unor cetăţeni englezi, spioni sau nu.

În viaţa privată, Worricker se apropie afectiv de mult mai tânăra sa vecină de palier, o activistă politică de origine siriană (Rachel Weisz), a cărui frate fusese asasinat de forţele de securitate israeliene. Din ambele direcţii, Nighy devine dintr-un analist birocrat o ţintă vie şi, deopotrivă, un trofeu de vânătoare. Trebuie să ia nişte decizii şi să îşi revizuiască principiile şi propria filosofie de viaţă. Lăsând în spate un imens scandal politic, îl vedem în final pe Worricker, în mână cu o pungă de plastic conţinând bani cash, îndreptându-se spre o poartă de îmbarcare într-un avion… pe fundalul sonor a imnului patriotic “I Vow to Thee, My Country”. Vă asigur că “Page Eight” are o construcţie foarte solidă şi inteligentă care, deşi proiectat pentru televiziune (repet încă o dată, nu are anvergura vizuală al unui produs de multiplex), este realizat remarcabil… atenţie însă, nu e un film de acţiune, ci mai degrabă o dramă contemporană cu semnificaţii profunde, valabile inclusiv pentru publicul non-britanic indiferent că vorbim de morală sau etică în viaţa “publică”, de politică sau de jocuri efemere de putere. Pentru cinefilii din categoria ‘old-timers’ îl recomand fără ezitare. A apărut pe DVD independent sau în… box-set cu întreaga serie, căci s-au făcut apoi încă două sequel-uri (tot sub bagheta şi pe baza scenariilor lui Hare) care completează aşa numita trilogie “Worricker”: “Turks & Caicos” şi “Salting the Battlefield”, ambele din 2014. 

“TURKS & CAICOS” îşi ia numele de la un grup de insule din Antile aflate sub jurisdicţie britanică, cunoscut deopotrivă ca paradis turistic şi… fiscal, unde Worricker, în continuare o oaie neagră pentru serviciile de informaţii şi pentru politicienii din UK, a decis să încerce să se bucure în anonimat de micile plăceri ale restului vieţii sale. Numai că, din nefericire, este recunoscut de un agent CIA sub acoperire (Christopher Walken – “The Deer Hunter”, “Man on Fire”) şi, fără voia sa, se trezeşte implicat într-o operaţiune de dezvăluire a unei reţele de potenţi oameni de afaceri, americani şi englezi (fantomaticul grup Gladstone, condus aparent de Dylan Baker – “Across the Universe”, “Spider-Man”), ce caută modalităţi de a spăla banii obţinuţi din construcţia diverselor facilităţi secrete pentru armată, inclusiv închisorile de pe întreaga planetă destinate torturării prizonierilor, realizate la preţuri exorbitante din taxele plătite de cetăţeanul neştiutor.

Politicul nu are cum să nu fie implicat dar Worricker o scoate la capăt cu ajutorul responsabilei cu PR-ul organizaţiei (Winona Ryder – “The Age of Innocence”, “Black Swan”) şi a unei iubite din tinereţe, Margot (Helena Bonham Carter – “The King’s Speech”, “Fight Club”), fostă analistă MI5, ajunsă consilier financiar al mogulului londonez Stirling Rogers (Rupert Graves – serialul “Sherlock”, “V for Vendetta”), bun prieten cu PM-ul britanic interpretat tot de Ralph Fiennes. Privit în raport cu oricare dintre James Bond-uri, “Turks & Caicos” este un film de spionaj în cheie diametral opusă, în care vi-l puteţi imagina pe M, nu pe Bond, forţat să se exileze pe o insulă şi să rezolve un caz exclusiv prin inteligenţă şi putere de persuasiune, fără gadget-uri sau violenţă. La final, Worricker părăseşte clandestin insula împreună cu Margot, prietena sa regăsită.

Dacă primul film, “Page Eight”, se concentra pe relaţia dintre politic şi serviciile de informaţii (“Politics is a fair game, national security is not”) iar al doilea, “Turks & Caicos”, introducea o dimensiune suplimentară, cea a influenţei vectorilor ce deţin puterea economică şi financiară în conducerea politică (“Cu cât eşti mai aproape de noi, cu atât viaţa ta va fi mai uşoară”), “SALTING THE BATTLEFIELD” adaugă încă o componentă: mass-media. Titlul vine din Războaiele Punice dintre Roma şi Cartagina, când romanii au presărat sare pe terenurile agricole pentru a le face infertile… mai neaoş, au pârjolit ogoarele şi au otrăvit fântânile. Hăituit de servicii prin întreaga Europă, Worricker (împreună cu Margot), îşi continuă de la distanţă, prin intermediul presei, lupta donquijotescă pentru scoaterea la lumină a adevărului. Numai că nimic nu este în alb şi negru, indiferent de ambiţia, loialitatea sau morala unui individ sau altul.

Distribuţia, în mare parte aceeaşi, este completată cu apariţia notabilă a Oliviei Williams (“The Ghost Writer”, “Rushmore”), în rolul redactorului-şef de la “The Independent”. Trilogia se închide excelent ca o construcţie tetraedrică de tip pitagoreic cu linii trasate convingător între toţi cei patru poli de putere: politică-economie-informaţii-media. Din acest punct de vedere, “The Worricker Trilogy” merită văzută de orice adult cu capul pe umeri şi cu un discernământ peste medie, căci lecţiile oferite vis-à-vis de hăţişurile din spatele administrării unei naţii, deşi puse sub formă de ficţiune, sunt neaşteptat de coerent şi inteligibil narate vizual de către David Hare… şi din aceasta pot fi reţinute destul de multe similitudini cu ceea ce se întâmplă de ani buni şi la noi. 

  • Recomandare de Ioan Big.

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.