Povestea Winterfest România merge mai departe cu cea de-a cincea ediție a festivalului, organizată în deplină conformitate cu măsurile de protecție igienico-sanitară, în cadrul a trei zile de sărbătoare, în cea mai îndrăgită stațiune montană a noastră.

În intervalul 18-21 februarie 2022, pârtia din Poiana Brașov alături de Centrul de agrement și Salvamont Brașov se vor alătura inițiativei Winterfest pentru a găzdui 3 zile de activitate pe zăpadă, marcate de 3 momente muzicale, doua competiții sportive cu premii, dar și activități și activări pe pârtie organizate de sponsori și parteneri.
Pe 20 februarie, iubitorii sporturilor de iarnă sunt invitați să încheie sezonul rece cum se cuvine și să își demonstreze aptitudinile în cadrul Cupei Fischer Poiana Brașov – Powered by George, competiție de schi slalom paralel și snowboarding slalom paralel, la finalul căreia vor fi premiați cei mai dinamici participanți.
Cursa Winterfest este deschisă tuturor pasionaților de sporturi de iarnă, motiv pentru care se va desfășura pe două niveluri de dificultate (Profesioniști și Începători) și va aduce zâmbetul nu doar pe chipurile celor care vor ajunge primii la linia de finish, ci și pe cele ale participanților care ajung mai târziu, la timp pentru răsfățul pregătit la Aprés Ski.
În ceea ce privește momentele de live acts, o serie de artiști în vogă precum Spike, CTC, Subcarpaţi și mulți alții vor avea grijă ca toți participanții să se bucure de o atmosferă de senzație, să se dezlănțuie pe ritmuri energice, dar, mai ales, să se distreze cum doar românii pot s-o facă.
Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul de stăpânire a plăcii sau a schiurilor, preferințe muzicale, vârstă sau clasă socială, cea de-a cincea ediție a Winterfest România oferă o gamă completă de activități, gata să asigure un weekend de poveste tuturor participanților, amintindu-le ce bogății turistice oferă țara noastră.
Winterfest este un festival montan autohton, organizat de iubitorii de munte pentru împătimiții sporturilor pe zăpadă, care aduce împreună adrenalina competițiilor sportive, distracția de la baza Aprés Ski-urilor, activările energizante și atmosfera de festival întreținută de artiști pentru toate gusturile
Astfel, după încă un an marcat de incertitudini și restricții, Winterfest revine alături de publicul său cu o serie de activități de iarnă, organizate pe diferite niveluri de experiență și în deplină conformitate cu măsurile sanitare în vigoare.
Activitățile organizate sub umbrela Winterfest România au ca principal obiectiv promovarea turismului local și dezvoltarea stațiunilor autohtone prin desfășurarea de concursuri de ski și snowboarding și alte activități cu specific montan, dar și susținerea artiștilor români prin concertele în aer liber organizate în cadrul festivalului.
De asemenea, Winterfest își propune să educe publicul autohton în privința consumului acestui tip de divertisment.

