Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 05/12/2021
Muzică

Remember: Recital de pian Florian Mitrea/ Nil Mladin în Festivalul Hoinar

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Remember: Recital de pian Florian Mitrea/ Nil Mladin în Festivalul Hoinar Share Remember: Recital de pian Florian Mitrea/ Nil Mladin în Festivalul Hoinar


Descris de Martha Argerich ca fiind „un tânăr pianist extraordinar”, Florian Mitrea, muzicianul format la București de către profesoarele Flavia Moldovan și Gabriela Enășescu, este dublu-laureat la Concursurile Internaționale de Pian de la Glasgow 2017, Saint Priest 2017, Hamamatsu 2015 și München ARD 2014, și câștigătorul Concursului de Pian al Royal Overseas League.

Lista de distincții continuă cu premii la Harbin în China în 2018, Manchester și Verona 2016. De asemenea, în 2018 a câștigat Festivalul Internațional de Pian de la New York, premiu în virtutea căruia i-a fost acordat debutul la CarnegieHall. Florian Mitrea este stabilit din 2008 în Marea Britanie. Tânărul pianist concertează cu succes în întreaga lume.

Festivalul Hoinar este un demers început cu cinci ani în urmă. “Am pornit in 2016 cu un program intensiv de pregătire a elevilor pianiști din învățământul artistic de specialitate. Am vrut să dau inapoi, sa ajut noua generație, împărtășind din experiență, si oferind o abordare proaspătă față de actul artistic. Pentru mine Hoinar înseamnă curajul de a căuta, a cerceta, de a explora spațiul creativ-artistic, esențial pentru viață. Prin acest program cultural-educațional, am vrut să inspir acest curaj, ajutând România să concureze cu succes la nivel internațional.”

În acest spirit, în recitalul de la București, Florian Mitrea îl va avea ca invitat pe Nil Mladin. Tânărul pianist a studiat la Academia Regală de Muzică din Londra, la clasa prof. Joanna MacGregor. A putut fi ascultat și aplaudat pe scene de concert din țara natală, apoi  Germania, Franța, Italia, Austria și Marea Britanie. La invitația lui Florian Mitrea, Nil Mladin își face debutul în Sala mare a Ateneului Român din București.

Recital de pian

Sâmbătă,  11 decembrie, ora 19, Ateneul Român. În cadrul Festivalului Cultural Hoinar 2021, RECITAL DE PIAN    FLORIAN MITREA. Invitat NIL MLADIN. Program:

  • Serghei Rahmaninov – Barcarolă și Scherzo pentru pian la 4 mâini, op. 11
  • Franz Liszt – Aprés une lecture du Dante: Fantasia quasi Sonata (din Ani de pelerinaj, caietul II)
  • Ludwig van Beethoven – Sonata în do major, op. 2, nr. 3
  • Serghei Prokofiev – Sonata nr. 7
  • Franz Liszt – Rapsodia ungară nr. 2 (aranjament al compozitorului pentru pian la 4 mâini)

Coproducător: Radio România Muzical

Bilete și acces

Biletele se pot procura:

– De la Casa de Bilete a Ateneului Român ( doar cu o oră înainte de începerea concertului !) Plata doar în numerar.

Telefon: 021.315.68.75

– Online, accesand site-ul www.fge.org.ro – sectiunea „Calendar“.Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condițiile prevăzute de lege.

Accesul în sala Ateneului Român este permis “cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă toţi participanţii sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 şi este asigurată purtarea măştii de protecţie”.Verificarea acestor condiții se va face înainte de accesul în incinta Ateneului Român.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută