Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 16/11/2021
Artă & Cultură / Teatru Viața Orașului

Premieră 9G la TNB

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Premieră 9G la TNB Share Premieră 9G la TNB


Un nou spectacol creat de artiști tineri are premiera în cadrul Programului 9G la TNB. Lansat în anul 2014 și ajuns la a șaptea ediție, 9G oferă artiștilor independenți sprijinul de a-și realiza producțiile la Sala Mică a Teatrului Național, spațiu destinat în exclusivitate acestui demers.

Premieră 9G la TNB

Spectacolul propus de regizoarea Teodora Petre, Extraordinară viață de Mariano Tenconi Blanco, este o poveste spusă cu sinceritate, plină de candoare și emoție, expusă în tușe de adevăr și sensibilitate. Două vieți, două povești care se completează din mărturisiri, construiesc prin întrepătrundere chipul fragil al feminității într-o lume încremenită în concepte ale feminismului. Un tablou viu, construit din atenția pe detaliu, pe umbre și lumini, întregește în concepția scenografei Ioana Pashca această lume ispititoare prin adevăr și realismul emoțiilor. Actrițele Aida Economu și Mihaela Velicu plonjează în timp, retrăiesc vârstele, compun și descompun stările și evenimentele vieții.

În EXTRAORDINARĂ VIAȚĂ călătorim prin Argentina Evitei Perón, undeva departe, la capătul lumii, într-un sat de la malul mării, unde două fetițe descoperă la vârsta de 5 ani că dacă privesc împreună luna ținându-se de mână, devin martorele celui mai mare miracol. Miracolul vieții.

Înaintând printre dezamăgiri, pasiuni și bucurii, ele își mărturisesc viața în scrisori, în care simți ritmul acelor de ceasornic și bătăile inimii. În drumul spre maturitate, literatura devine un aliat al supraviețuirii, nu doar un mod de exprimare, ci un fel terapeutic de a exista.

Premieră 9G la TNB

„Cred cu tărie că noi, oamenii, nu suntem făcuți să trăim singuri. Suntem făcuți să împărtășim miracolul vieții cu cei din jur. Eu sunt tu, tu ești eu. Întâlnirea dintre Aurora și Blanca le permite acestora să se avânte în lume. Să sufere și să se bucure știind că există întotdeauna un martor care le poate ajuta să găsească drumul spre casă, spre satul și lumea lor din Ushuaia, loc al recompunerii și al speranței după fiecare bătălie pierdută, dar și drumului uneia spre cealaltă.” (Teodora Petre, regizoare)

Dramaturg și regizor argentinian, Mariano TENCONI BLANCO (n. 1982) este autorul a 10 piese de teatru. Câștigător al mai multor premii, printre care: Premiul pentru Dramaturgie Nouă acordat de Ministerul Culturii din Argentina (2015, pentru Totul ar avea sens dacă moartea nu ar exista), Premiul Teatro del Mundo pentru Vreau să-ți spun că te iubesc și La Fiera, Premiul Hugo pentru Cea mai bună piesă și Cea mai bună regie pentru La Fiera.

Extraordinară viață (La  vida extraordinaria) este montată, acum, în premieră națională în România.  Premiera mondială a avut loc în 2018, la Teatrul Național ”Cervantes” din Argentina, în regia autorului. Piesa este câștigătoarea Concursului Național de Dramaturgie (Insitutul Național de Teatru, Argentina).

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Esențiale

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.