Rezumat
(ship of fools) instalație de Andrei Cozlac și Silviu ApostolViața și poveștile persoanelor cu tulburare bipolară serie de interviuri realizată de Iulia Marin
Până pe 20 noiembrie aducem împreună la AREAL – Spațiu pentru Dezvoltare Coregrafică o parte din produsele Indie Box prin care te invităm să parcurgi câteva perspective subiective asupra nebuniei, normalității și experienței de a trăi cu diagnostic sau spitalizare psihiatrică.
(ship of fools) instalație de Andrei Cozlac și Silviu Apostol
Instalația conturează o serie de bucle temporale care explorează narativitatea filmului [ship of fools]. Suntem martorii unui conglomerat de percepții atemporale, prinse în jocul transferului de memorii cinetice și vectori, într-un ansamblu vizual sculptural augmentat prin videomapping. Această structură devine un mecanism de observație a timpului și a mișcării corpului.
[ship of fools] este un proces colectiv al artiștilor Alexandra Bălășoiu, Virginia Negru, Cătălin Diaconu și Denis Bolborea, care și-au propus un demers coregrafic de reconciliere cu haosul și acceptare a necunoscutului. Filmul de dans a fost creat în dialog cu regizorul și directorul de imagine Gabriel Durlan, iar instalația a fost dezvoltată de Andrei Cozlac și Silviu Apostol, ca o modalitate de recompunere a experienței cinematografice.
Suntem nebunii care nu și-au găsit locul în lume, în spitale, în case, la mese și în mașini. Suntem nebunii care încă plutesc în mare, dar nu în derivă, ci în căutarea unui alt mod de a construi sens. Suntem nebunii care cred în schimbare, în imprevizibilitate. Suntem aceia care vor să învețe să asculte cu atenție astfel încât să nu se piardă în iluzia continuității. Suntem aceia pregătiți să îmbrățișeze necunoscutul, nonliniarul, ilogicul.
Patru dansatori călătoresc printr-o multitudine de spații, într-o ”barcă” empatică, care le permite întâlnirea unor lumi interioare complexe cu răbdare și înțelegere, lăsând deoparte așteptările și stereotipurile. Aceștia îmbrățișează diversitatea posibilităților de a fi, găsind în mișcare modalități poetice și creative de a întâlni necunoscutul și de a face pace cu absurditatea înconjurătoare. Dansul devine o metodă de a supraviețui sufletește și de a te scufunda în propriile adâncimi, o modalitate de reconciliere cu natura noastră haotică.
credite film:
concept și interpretare: Virginia Negru, Alexandra Bălășoiu, Denis Bolborea, Cătălin Diaconu | regie și imagine: Gabriel Durlan | imagine: Victor Păcurari | montaj și colorizare : Adrian Stratulat | muzică, mix și master: Cătălin Diaconu | design de sunet: Denis Bolborea | un proiect Indie Box, implementat cu sprijinul Caleido. Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Viața și poveștile persoanelor cu tulburare bipolară
serie de interviuri realizată de Iulia Marin
De la Polul Nord al depresiei către Polul Sud al maniei
Trebuie să învăț să merg din nou
Vei fi confundată cu cineva normal
Sunt un caz fericit
Mă trezeam urlând și scoțând sunete de animale în somn
Cele 5 interviuri au fost realizate în cadrul proiectului Spring Tides, o inițiativă a Alexandrei Bălășoiu integrată în programul 4 Corpuri – colectiv pentru dans, un program multianual coordonat de Fundația Gabriela Tudor și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Mareele de primăvară ale unei fete cuminți
film de Gabriel Durlan, 1’42’’
Un colaj audio-vizual care aduce împreună fragmente audio, video și foto captate exclusiv live în cadrul reprezentațiilor de la Câmpina ale performance-ului omonim. Video și foto: Gabriel Durlan | Muzică: Denis Bolborea
Mareele de primăvară ale unei fete cuminți
ilustrație de Amalia Dulhan
Mareele unei mame cuminți
film de Silvia Niculae & Alexandra Bălășoiu, 19’01’’, 2021
Un film nonlinear, care combină elemente diferite, încercând să găsească o conexiune între tot și toate. Inspirat dintr-o psihoză post-partum, procesul de recuperare și integrare a acestei experiențe.
Un film de Silvia Niculae & Alexandra Bălășoiu | Coregrafie, performeri: Alexandra Bălășoiu și Indie |Cameră, montaj: Silvia Niculae. După un performance de Alexandra Bălășoiu. Sunetul este preluat de la performance-ul on site de la Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina. Produs în cadrul [m]others, proiect Indie Box co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Mareele de primăvară ale unei fete cuminți, performance destinat spațiilor publice, spune povestea unei mame care a înnebunit într-o zi de toamnă. Performance-ul expune diferite puncte de vedere asupra nebuniei, a felului în care ”nebunul” este văzut social, precum și a felului în care el se simte în raport cu ceilalți. Concept și interpretare: Alexandra Bălășoiu | Ilustrație: Amalia Dulhan
Performance-ul a fost creat în cadrul proiectului Spring Tides, în programul 4 Corpuri – colectiv pentru dans, un program multianual coordonat de Fundația Gabriela Tudor și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Produsele conexe performance-ului au fost create în cadrul proiectului ”Movemental”, organizat de Profeti Art și Indie Box, în parteneriat cu Spitalul de Psihiatrie Voila și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.




