Deși evit cât pot de mult discuțiile despre vaccinul anti-Covid, mi-e greu să nu remarc scuza invocată tot mai des de persoanele nevaccinate cu care se întâmplă să intru în dialog pe acest subiect: ”încă mă mai gândesc”. Oricum fiecare discuție pe această temă îmi dă senzația unei confruntări fără arme, pentru că sunt un om și am de-a face cu oameni care n-avem habar cu ce se mănâncă știința, dar avem acces la un noian de informații, adevărate și false, pe care le adoptăm după ureche drept păreri proprii. Răspunsul ”încă mă mai gândesc”, accentuat uneori sub forma ”eu stau să mă gândesc de 10 ori dacă mă vaccinez sau nu”, neînsoțit de vreun argument medical, îmi dă senzația că sunt supus unei farse. A gândi e o acțiune solitară, iar a te gândi de unul singur la lucruri despre care n-ai niciun habar e un nonsens. ”Încă mă mai gândesc” nu e nimic altceva decât un paravan în spatele căruia oamenii își ascund în fapt lenea de a se gândi și de a lua o decizie. E un scut imaginar, fiind în realitate cei mai expuși, pe care îl folosesc într-o societate în care e musai ca toată lumea să aibă o părere, o poziție fermă în toată povestea asta.
De curând am urcat într-un taxi. Nici nu am închis bine ușa și am auzit întrebarea ”V-ați vaccinat?”. I-am spus că da. A continuat discuția cu un iureș de întrebări, opinii, suspiciuni și teorii, plus răspunsul ”eu încă mă mai gândesc” la întrebarea pe care nici măcar nu am avut intenția să i-o adresez. Cred că ce mă deranjează cel mai mult în astfel de situații este faptul că știința pare înfrântă de democrația zilelor noastre, în care orice om se simte îndreptățit să-și dea cu părerea despre orice, indiferent de competențe. În contextul în care România a ajuns pe primul loc în lume la decesele zilnice de Covid cred că e cazul să renunțăm la farse, fugă și pălăvrăgeli care deja ne ”costă” prea mult.
