Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 31/10/2021
Film / Point of View

Point of View I Schumacher: Baronul Roșu, de la început până la…final?

Ștefan Iancu De Ștefan Iancu
Comentarii Point of View I Schumacher: Baronul Roșu, de la început până la…final? Share Point of View I Schumacher: Baronul Roșu, de la început până la…final?


De când cu seria Formula 1: Drive to Survive (un serial-documentar produs de cei de la Netflix), interesul oamenilor pentru motorsport, cu precădere cel pentru Formula 1, a crescut considerabil.

Astfel că, fără să rateze oportunitatea unei expansiuni și mai mari în ceea ce privește platforma lor de video-streaming, Netflix a fost pe fază, a speculat momentul oportun, și a lansat un documentar despre unul dintre cei mai cunoscuți piloți de curse din istorie, Michael Schumacher.

Sinonim cu Formula 1, pilotul german în vârstă de 52 de ani a avut una dintre cele mai impresionante cariere din orice sport. Documentarul regizat de Hanns-Bruno Kammertons, Vanessa Nocker și Michael Wech îi urmărește această carieră încă de la o vârstă fragedă, atunci când câștiga pe bandă rulantă toate competițiile de karting și până în prezent. Un prezent care nu este însă tocmai unul fericit, Scumacher aflându-se de aproape 7 ani într-un fel de comă în urma unui accident dur suferit în timp ce schia prin Alpii Francezi.

La nivel informațional, pentru cine nu știa mare lucru despre Schumacher, documentarul reușește să puncteze cel mai importante momente, adăugând o notă personală prin intermediul unor testimoniale realizate separat cu membrii familiei și apropiați. Lucrurile par însă puțin uni-dimensionale în ceea ce privește evenimentele ceva mai controversate la care a luat parte pilotul, (precum accidentul cu Damon Hill din 1994 care l-a costat pe britanic titlul mondial) realizatorii trecându-le cu vederea și axându-se mai degrabă pe succesele sale. Care nu au fost însă puține.

Documentarul merge cronologic cu primele 2 titluri câștigate de neamț la echipa Benetton în 1994 și 1995, apoi tranziția la Ferrari și într-un final hegemonia acestuia alături de monopostul italian între anii 2000 și 2004. Montajul cu victoriile sale succesive culminează cu momentele din prezent. Aici, ca să fiu sincer, ca fan al Formulei 1 și al pilotului în cauză, așteptam să aflu ceva nou despre starea în care se află acesta. Din cele spuse de soția sa și fiul Mick Schumacher nu se poate afla mare lucru, aceștia lăsând de înțeles că orice soi de comunicare cu el este aproape imposibilă, iar dorința de a păstra totul privat îi oprește din a spune mai multe.

Una peste alta, concluzia cu privire la acest documentar, cel puțin din punctul meu de vedere, e simplă: dacă nu știai prea multe despre septuplul campion F1 o să mai obții niște informații (cum ar fi că se afla în spatele lui Senna la Imola când pilotul brazilian a avut accidentul fatal), dar dacă aveai un minim de cunoștințe legate de subiect, mare lucru nu vei mai afla. Baronul Roșu (așa cum a fost poreclit Schumacher) rămâne un erou. Un erou însă despre care probabil că nu vom mai afla niciodată nimic.

Născut pe 26 decembrie 1997, Ştefan Iancu a interpretat roluri în peste zece producţii româneşti şi străine, lungmetraje şi filme de televiziune. A făcut parte din distribuţia unor filme precum Kyra Kyralina de Dan Piţa, Walking with the enemy de Mark Schmidt şi Amintiri din epoca de aur, proiect de Cristian Mungiu. A împărţit, la vârsta de cinci ani, platoul de filmare cu Keira Knightley şi câţiva ani mai târziu, cu Steven Seagal. În 2018, a primit Premiul Gopo pentru „Tânără speranţă”, pentru rolul din Un pas în urma serafimilor. Joaca actualmente în serialul TV Vlad.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută