Inițial programat pentru 12 iunie 2020, dar amânat din cauza pandemiei, „Candyman”, în regia cineastei Nia DaCosta, va avea premiera în România pe 27 august 2021.
Inspirată de povestea „The Forbidden”, publicată de autorul englez Clive Barker (cunoscut pentru contribuțiile aduse literaturii horror) și având scriitori precum Jordan Peele și Win Rosenfeld, producția marca Monkeypaw Productions și Universal vine ca o „continuare spirituală” a filmului cu același nume din 1992, urmărind legenda urbană a personajului Candyman (jucat de legendarul Tony Todd), un spirit ucigaș care, atunci când este strigat de 5 ori de cei care privesc într-o oglindă, apare pentru a se răzbuna.
Varianta 2021 îl urmărește pe Anthony McCoy (Yahya Abdul-Mateen II, cunoscut din „Aquaman”), băiețelul salvat de Helen Lyle (protagonista filmului original), ajuns acum la maturitate, alături de prietena sa, Brianna Cartwright (Teyonah Parris), directoarea unei galerii de artă și de fratele ei, Troy Cartwright (Nathan Stewart-Jarrett).
Acțiunea are loc în orașul Chicago, în cadrul locuințelor Cabrini-Green, unde McCoy, care este artist vizual, încearcă să găsească inspirație în mitul spiritului care ucide pentru a aminti celorlalți de soarta sa.
Păstrându-se tema rasismului, regăsită atât în povestea lui Barker (care spune istoria unui sclav ucis cu brutalitate), cât și în trilogia din anii ’90 („Candyman”, „Candyman: Ziua morților” și „Întoarcerea lui Candyman”), în trailerul pentru noul film, cu ajutorul unui spectacol de păpuși, Candyman este prezentat ca fiind un bărbat care oferea copiilor din Cabrini-Green bomboane, până într-o zi, când, după ce apar lame de ras în dulciuri, acesta este acuzat de vecinii săi pe nedrept și ucis de forțele de ordine, subiect care amintește de problemele sociale prezente în spațiul nord-american.
Un alt simbol important preluat din trilogie este apariția albinelor („Candyman ain’t a he. Candyman’s the whole damn hive”), care urmăresc personajul principal în momentele în care ucigașul este aproape. În seria din anii ‘90, Daniel Robitaille (Candyman) este acoperit cu miere și ucis de albine, în timp ce numele îi este strigat de 5 ori.
Despre noul film care aparține subgenului american slasher, Jordan Peele spune:
„Suntem onorați să aducem noul capitol din povestea lui Candyman la viață și nerăbdători să asigurăm un punct de plecare în legenda lui Clive Barker pentru noile generații.”
Jordan Peele / credit foto indiewire