Formația Om la lună își lansează la Brașov noul album, miercurea viitoare la Bastionul Artiștilor, de la ora 19.
Albumul „În caz de om la lună, strigați “om la lună stânga/dreapta”, după caz” este un produs independent, va apărea pe 2 iulie și va conține 14 piese compuse de la înființarea trupei, cum ar fi: Liniștea, Timp pentru noi, Labirint, Pace și Aripi de liliac, ce au fost în playlisturile radiourilor în ultimii ani, dar și alte cântece foarte așteptate de public.
Albumul este produs de om la lună, înregistrat de Dragoș Strat la Herrstrat Studio și de Vladimir Ivanov la Real Sound & Vision și este masterizat de Tom Leader la Londra.
Prețul unui bilet este de 50 de lei.
Mai multe despre acest eveniment, găsiți pe pagina de event.

