Concert Alexu and The Voices Inside

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți | Publicat: 19 iunie 2021 | Actualizat: 12 martie 2022


După lansarea sold-out din 2020 a albumului “The Struggle of Living Pure at Heart”, Alexu and The Voices Inside revine la Bastionul Artiștilor din Brașov. Proiectul în noua formulă de trupă va susține un concert electrizant vineri, 16 iulie 2021, începând cu ora 19:00 – prima apariție “acasă” aduce vocile interioare la un nou nivel și promite o experiență indie pur alternativă.

Proiectul vocilor interioare a început acum 4 ani, în varianta solo, cu Alexu, și a însemnat două EP-uri și un album întreg. Proiectul și-a schimbat înțelesul pe parcurs, de la vocile înregistrate pe loop de Alexu, la oamenii care au înțeles despre ce e vorba, care au ajutat proiectul de la prima piesă și a căror voce trebuie să se facă auzită.

Mai mult decât atât, anul 2020 a adus, pe lângă toate distanțarea socială între oameni, o apropiere absolut necesară în proiectul vocilor interioare. Astfel, după mai multe colaborări, Alexu and The Voices Inside pornește în varianta full-band, în sala de repetiții și casa celor de la Fine Sounds Brașov.

Alături de Sergiu Crișan la tobe, Cătălin Ciolan la bas, Anca Cornelia Diaconu la pian și Bogdan Ioniță la chitară, proiectul face tranziția ușoară dar rapidă de la indie folk la pur indie rock de la poalele Tâmpei – stil ce caracterizează sound-ul formației mai departe.

Singles:              

Boulevards of Promises / Hands In My Pockets

Light Me Up / Forevermore

Parteneri

Muzeul Bastionul Tesatorilor Brașov, Unveiled, Fine Sounds

Parteneri media

Munteanu, CriticEyez, Zile și Nopți, Adriana Dumitrof, Mezomorf

Urmărește-ne în continuare pe:

Facebook: https://www.facebook.com/alexuandthevoicesinside/

Instagram: https://www.instagram.com/alexu.thevoicesinside/

Bandcamp: https://alexuandthevoicesinside.bandcamp.com/

Youtube: http://www.youtube.com/c/AlexuandTheVoicesInside

Spotify: https://open.spotify.com/artist/7i1Puk1Pb8exRa3CyrhRdx

Soundcloud: https://soundcloud.com/alexuandthevoicesinside

 

Zile și Nopți

Descoperă colecția de articole dedicate muzicii pe Zile și Nopți

Muzică →

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută