“Presupun că ne descurcăm foarte bine în mașinile noastre puternice și haine de lux / Dar doar pentru a ne aduce-aminte de cei ce sunt ținuți în spate, în față ar trebui să fie un bărbat în negru”, cânta Johnny Cash în melodia ce oferă titltul albumului lansat în luna mai a anului 1971, Man In Black.
De fapt, Cash, proaspăt intrat atunci în cel de-al doilea deceniu al carierei și mai popular ca niciodată, îmbrățișează în mod oficial personajul “omului în negru”, o prezență atipică în peisajul entertainment-ului american. Dacă cei mai râvniți contemporani ai săi, printre care se numărau Elvis sau Jerry Lee Lewis, impresionau cu ținutele extravagante, Cash, prin comportamentul său discret și discursul sumbru, dădea naștere unui arhetip al antieroului muzical, purtând în vers și muzică lupta omului sărac și marginalizat de societate. De altfel, invitat în cadrul emisiunii Mike Douglas Show, artistul recunoaște originile personajului, empatia sa față de problemele oamenilor de rând traducându-se atât prin cântece care aduc în prim plan greutățile acestora, cât și prin faimoasele concerte oferite deținuților din diverse penitenciare americane.
Lansat cu 50 de ani în urmă, LP-ul Man In Black oferă o călătorie unică prin lumea muzicii country, reprezentând un material discografic tipic genului, dar care înoată puternic împotriva curentului. Înconjurat de noile lansări The Who, Carole King, Rolling Stones, Led Zeppelin sau Black Sabbath, Cash continuă stilul cântecului de protest iar în mijlocul Războiului din Vietnam se “aruncă” vehement în tirade anti-violență inspirate din propriile experiențe din preajma câmpurilor de luptă. Astfel, Singing In Viet Nam Talking Blues, melodie centrală a albumului, devine o veritabilă declarație anti-război, compusă în urma unei vizite a cantautorului în mijlocul trupelor americane staționate pe tărâmul asiatic.
Așadar, iată cum 1971 se remarcă printr-un eclectism aparte al materialelor discografice, de la cameleonicul David Bowie, până la extravagantele compoziții ale lui Elton John. Mai mult de atât, noul deceniu va oferi un ideal spațiu de exprimare pentru trupele rock-ului clasic, reprezentând un punct de plecare al erei chitarelor cu distors. Cash însă, erou neîmbătrânit al muzicii country, se strecoară cu agilitate prin tumultul muzical al vremii, dând în mod oficial naștere personajului sumbru care îi va însoți cariera până la moarte. Cincizeci de ani mai tărziu, cântecul de protest, o adevărată “ștampilă” a anilor ’60, nu pare să mai reprezinte un punct de interes pentru compozitori, dar refrenele curajoase ale lui Johnny rămân la loc de cinste în galeria muzicii oneste ce nu are ca scop succesul masiv, ci reliefarea problemelor cu care omenirea se confruntă zi de zi.
