Candidatul Suediei în 2013 la Oscarul pentru cel mai bun film străin a fost primul film vorbit în limba maternă al eclecticului cineast scandinav Lasse Hallström (nominalizat la premiile Academiei de două ori pentru “My Life as a Dog” a.k.a. “Mitt liv som hund” în ’88 şi pentru “The Cider House Rules” în 2000), care a lucrat cu Leonardo DiCaprio (“What’s Eating Gilbert Grape”), Judi Dench, Juliette Binoche şi Johnny Depp (“Chocolat”), Kevin Spacey şi Julianne Moore (“The Shipping News”), Michael Caine, Charlize Theron şi Tobey Maguire (“The Cider House…”), Robert Redford, Morgan Freeman şi Jennifer Lopez (“Un Unfinished Drama”), Heath Ledger şi Jeremy Irons (“Casanova”), Richard Gere (“The Hoax”, “Hachi: A Dog’s Tale”), dar pe care noi ni-l amintim mai degrabă ca autor al documentarului “ABBA: The Movie” pe care am avut ocazia să îl vedem pe marile ecrane în timpul comunismului.
Mai mult decât atât, “The Hypnotist” este primul Thriller din CV-ul lui Hallström, un Nordic Noir pur a cărui atmosferă pendulează între glacial şi glaciar, realizat în baza adaptării cărţii semnate sub pseudonimul Lars Kepler (tradusă şi la noi sub titlul “Sub hipnoză”, prin iniţiativa remarcabilă a editurii Trei de a promova literatura contemporană scandinavă), în fapt o poreclă ce adăposteşte cuplul suedez Alexandra Coelho-Alexander Ahndoril care, după succesul trilogiei “Millenium” al lui Stieg Larsson, a decis să îşi creeze propriul erou neconvenţional, Inspectorul Joona Linna din CID (ale cărui avataruri profesionale şi personale continuă să fie descrise în “Pact cu diavolul”, de asemenea apărută la editura Trei), un poliţist singuratic devotat slujbei a cărui aparentă sursă de vitalitate o reprezintă auzul anunţurilor dispeceratului poliţiei referitoare la orice criză majoră consumată în Stockholm.
Dat fiind faptul că tandemul creativ nu îşi propune să facă rabat de la brutalitatea dramatică a aspectelor cotidiene pe care mulţi alegem să le ignorăm cu bună ştiinţă (deşi semnalele sunt acolo, inclusiv în mass-media), Linna a rămas un personaj mai puţin… popular la nivel planetar decât Harry Hole, cel creat de Jo Nesbø, însă pentru un adult cu mintea limpede se impune ca un subiect de urmărit în continuare, fie în lecturi, fie în ecranizări. Dat fiind specificul filmului, trebuie să am mare grijă la ce vă dezvălui şi la ce nu, pentru a nu ruina vizionarea. “The Hypnotist”, inspirat aparent de crimele din cazul real White House Farm din Essex din august 1985, dar cu rădăcini în scrierile lui Truman Capote, are un intro înşelător, cu profesorul de sport înjunghiat repetat în mod brutal în sala şcolii într-o baie de lumină artificială, ce ar putea induce ideea de Slasher-Movie. Complet incorect întrucât, prin aceeaşi lupă falsă, ne-am putea închipui că involuăm apoi spre un Horror de duzină (asasinatele dintr-o casă din suburbii).
O întreagă familie este măcelărită, iar singurul supravieţuitor, băiatul adolescent, ajunge traumatizat la spital. Autorităţile presupun că au de-a face cu acte de violenţă aleatorii, cu autori diferiţi, asta… până la descoperirea legăturilor de rudenie dintre victime. Subiect surprinzător pentru un cineast precum Hallström, obişnuit cu teme mai ‘cuminţi’, pe care însă, redescoperindu-şi rădăcinile nordice, alege în acest caz să îl trateze într-un mod excepţional din perspectiva unei grefe dramatice cu accente familiale pe un Thriller profund disconfortabil. Chapeau!
Pentru a nu lăsa eventualele piste să se prăfuiască, la sfatul unei doctoriţe (“he’s damn good at making people remember”), poliţistul Linna (Tobias Zilliacus, formidabil în filmul finlandez de război dedicat Regimentului 61, “Beyond Enemy Lines”, din 2004, el însuşi finlandez de origine deoarece s-a născut la Helsinki în 1971), tarat emoţional de fantomele propriului trecut, apelează la un “expert în traume acute”, psihiatrul Erik Maria Bark (Mikael Persbrandt – Thomas din “Day and Night” a lui Simon Staho şi Anton în oscarizatul lui Susanne Bier “In a Better World”), tatăl unul fiu preadolescent hemofilic, medic ostracizat de breaslă datorită tehnicilor şi abordărilor sale ieşite din sfera convenţionalului ştiinţific – nu are dreptul să practice în mod oficial hipnoza în urma falsei (sau nu) acuzaţii de “planting false memories” – şi, în plan personal, de către soţia artistă (Lena Olin – “The Unbearable Lightness of Being”, Enemies: A Love Story”, în viaţa de zi cu zi nevasta lui Hallström) pentru… o aventură pasageră cu o colegă de serviciu consumată cu destulă vreme în urmă.
Oricât ar fi de greu de imaginat (prin hipnoză, Erik trebuie să extragă indicii din mintea tânărului supravieţuitor al masacrului casnic, iar Linna, apoi, să îşi continue cu înverşunare investigaţia), “The Hypnotist” este, la nivel de esenţă, un film dedicat explorării pe multiple paliere a valorilor familiale construit ca de obicei în ceea ce îi priveşte pe scandinavi într-o cromatică cenuşie şi tonalităţi metalice (Olin, care nu numai că nu are problema tipică starletelor occidentale legată de ascunderea vârstei dar, mai mult, insistă pe accentuarea acesteia dacă puseurile dramatice o solicită, este remarcabilă inclusiv prin viziunile sale ce amintesc de lumea Christinei a pictorului american Andrew Wyeth).
Din nou, nu vă lăsaţi înşelaţi de pedigree-ul lui Hallström, căci avem de-a face cu un crime-fiction menit a da frisoane (următoarea ţintă a ucigaşului în serie este chiar familia hipnotizatorului, iar finalul aminteşte de fraţii Coen) cu siguranţă departe de perfecţiune (deleg cinefililor, mai ales celor care au citit şi cartea, competenţa de a-şi face listele individuale de frustrări sau defecte reproşabile în urma vizionării) însă, în aceeaşi măsură, la fel de important de netrecut cu vederea pentru supravieţuirea unui gen adult care riscă în ultimii ani să alunece în derizoriu şi desuet datorită remake-urilor îndoielnice (în cea mai mare parte a lor), indiferent că vorbim de filme de cinema sau de seriale TV, produse în Statele Unite şi în UK.
- Text de Ioan Big.
