Chloé Zhao a observat, a studiat, a cercetat, a trăit și apoi a ecranizat povești autentice excepționale marcate de propriile experiențe. Cineasta, favorită la Premiile Oscar din acest an, a crescut la Beijing în anii 80-90 dar și-a petrecut viața de adult în America. Ea și-a găsit inspirația în peisajul dur, dramatic și neiertător al Vestului unde, în cele din urmă, a făcut cel mai bun film al generației sale, un portret tandru al vieții americane moderne: „Nomadland”.
Reflecțiile viziunii ei artistice, influența pașilor de pionier în cinematografie și traiectoria carierei în aparență la început, vin la pachet cu o mare responsabilitate în industrie. Chloé Zhao este un facilitator de povești și o voce inovatoare cu mesaje specifice și emoționante care merită urmărite cu finețe și, mai ales, multă deschidere. Cum a devenit o povestitoare atât de empatică și dedicată? Prin storytelling obiectiv, studiat și asumat.
O privire mai profundă asupra filmelor lui Chloé Zhao relevă faptul că ea s-a străduit mult timp să creeze filme despre grupuri subreprezentate, despre suferință, luptă și efort, narațiuni care nu se încadrează în stereotipuri americane de Hollywood. Primul ei film, „Songs My Brothers Taught Me” (2015), este un proiect de referință în cariera ei, un exemplu conștient al regizoarei și primul punct de analiză al American frontier, concentrat asupra poveștii unor Native Americans din Dakota de Sud, fără filtre superficiale.
„The Rider”, al doilea film al cineastei, reinventează western-ul și ecranizează fața Americii rurale, în care cowboyii moderni au o nouă identitate adaptată vremurilor actuale. Ea se întoarce în Dakota de Sud, același loc explorat inițial în primul film, pentru a surprinde povestea unui tânăr cowboy, numit Brady Jandreau, o luptă poetică și dureroasă a recuperării în urma unui accident grav la rodeo.
Pe de altă parte, „Nomadland” propune o altă expunere, cea a peisajului american industrializat, condus de consumerism și inegalitate. Ultimul film al lui Chloé Zhao încheie trilogia intimă de analiză a Americii, fiind o scufundare într-o meditație intimă asupra nomazilor care sunt adesea considerați rezultatul unui eșec social, spusă prin călătoria către vindecare a unei femei cuprinsă de durere. Frances McDormand întruchipează excepțional un personaj pentru care visul american a eșuat. Pe de altă parte, filmul este o poveste despre „America lui Trump”, portretizată în inima rurală și amenințată de liberalism, spusă prin ochii unor victimelor produse de un sistem care le-a oferit doar opțiunea individualismului. Stilul de regie al lui Zhao lasă în final un spațiu deschis de interpretare, nu judecă și nu laudă, nu oferă o perspectivă concretă, nici un final violent sau romantic.
Frances McDormand (Nomadland)
Chloé Zhao a ecranizat trei fațete ale unei Americi în profunzimea ei, cu probleme economice, rasiale sau sociale, povestite de o imigrantă, la rândul ei, parte dintr-o minoritate.
„Nomadland” nu este un accident în filmografia lui Chloé Zhao și sigur nu este favorit conjunctural la Oscaruri, profitând de corectitudinea politică și diversitatea adoptată de Academia Americană de Film. Cineasta a revizuit conceptul de American frontier, puterea limitării și încercarea unei imigrante de a găsi în America un loc numit acasă.
